• Conflictul din Etiopia a izbucnit pe 4 noiembrie, când guvernul, în alianță cu forțele militare din Eritreea, a lansat o ofensivă asupra miliției rebele numită Frontul de Eliberare a Poporului din Tigray (TPLF)

Primele informații despre masacrul petrecut în nordul Etiopiei, în regiunea Tigray, au apărut sub forma unor imagini greu de urmărit, în care mai multe persoane în uniformă militară conduc un grup de oameni neînarmați la marginea unei râpe, unde îi împușcă.

Trupurile sunt împinse apoi în râpă.

Soldații, scrie CNN, pot fi auziți cum se îndeamnă unul pe celălalt să nu risipească gloanțele. „Două sunt de ajuns”, spune unul.

Alt soldat le cere celorlalți să se asigure că niciun om nu rămâne în viață. Apoi, militarii par că se felicită, spunând că uciderile sunt niște acte eroice și insultând persoanele din captivitate.

Pe baza unei analize a imaginilor, corelate cu fotografii surprinse de sateliți, dar și în urma unor discuții cu localnicii, BBC a confirmat faptul că masacrul a avut loc în apropierea orașului Mahbere Dego, din centrul regiunii Tigray, în nordul Etiopiei.

Medicii ieșeni vizați de o anchetă DIICOT privind traficul și consumul de droguri au fost antrenați și plătiți pe bani europeni. „Petreceau cu ușa-nchisă în timpul gărzilor!”
Recomandări
Medicii ieșeni vizați de o anchetă DIICOT privind traficul și consumul de droguri au fost antrenați și plătiți pe bani europeni. „Petreceau cu ușa-nchisă în timpul gărzilor!”

BBC a vorbit cu un locuitor al orașului Mahbere Dego, care a declarat că armata etiopiană a luat 73 de bărbați din localitate, în ianuarie, de care nimeni nu a mai auzit nimic apoi.

Un alt locuitor al unui sat din apropiere a spus și el că fratele său s-ar afla printre cei uciși. Și acest om a vorbit despre aceeași lună – ianuarie.

Informațiile sunt verificate și de CNN, care scrie că a discutat cu 10 persoane, localnici sau membri ai familiilor celor uciși.

Atât CNN, cât și BBC observă că bărbații care comit masacrul sunt îmbrăcați în uniforme ale armatei etiopiene. Bărbații înarmați vorbesc limba oficială din Etiopia.

Dacă se confirmă oficial că bărbații care comit masacrul sunt membri ai Forțelor Apărării Naționale Etiopiene, aceasta ar putea fi prima dovadă a implicării Etiopiei în crime de război.

Potrivit CNN, imaginile masacrului au fost difuzate inițial de o televiziune pro-Tigray din SUA și apoi au circulat pe rețelele sociale.

Potrivit jurnaliștilor acestei televiziuni, imaginile ar fi fost filmate de un militar etiopian, care a ales apoi să le transmită militanților din regiune.

Jurnaliștii au precizat că militarul a fost implicat în masacru, lucru pe care l-a regretat apoi, motiv pentru care a ales de altfel să transmită imaginile.

Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO
Recomandări
Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO

Un conflict sângeros

Masacrul este doar un scurt episod al sângerosului conflict izbucnit în noiembrie 2020 între forțele guvernamentale etiopiene și Frontul Eliberării Poporului din Tigray (TPLF), fostul partid care se afla la conducerea regiunii.

TPLF se opune eforturilor regimului de la Addis Abeba, condus de premierul Abiy Ahmed, de a-și spori puterea guvernului federal.

Luptele au început după ce Abiy Ahmed a acuzat TPLF că a atacat o bază guvernamentală guvernamentală.

Ofensiva a fost una scurtă. În aceeași lună, noiembrie, guvernul și-a anunțat succesul, după ce TPLF a evacuat bastionul din Mekelle, capitala provincială, iar în loc a fost instaurată o administrației loială regimului de la Addis Abeba.

„Două gloanțe sunt de ajuns”. Anatomia unui masacru dintr-o regiune măcinată de cinci luni de război

Însă masacrele nu s-au oprit, pe măsură ce forțele federale au continuat lupta cu insurgenții.

Numeroase masacre

Etiopia se confruntă cu numeroase acuzații privind încălcarea drepturilor omului în regiunea Tigray.

Vicepreședintele ANCOM Pavel Popescu cere suspendarea TikTok în România. Rețeaua socială ar putea fi interzisă până la terminarea anchetelor privind alegerile
Recomandări
Vicepreședintele ANCOM Pavel Popescu cere suspendarea TikTok în România. Rețeaua socială ar putea fi interzisă până la terminarea anchetelor privind alegerile

Conflictul a provocat până acum cel puțin două milioane de refugiați și a lăsat peste patru milioane de oameni la limita subzistenței.

Mii de civili ar fi fost uciși din noiembrie, de la începutul intervenției militare și până în prezent.

Săptămâna trecută, o comisie privind drepturile omului instituită de guvernul etiopian a stabilit că cel puțin 100 de persoane din orașul Axum, aceeași regiune Tigray, au fost uciși de militarii din țara vecină Eritrea.

CNN a adunat anterior mai multe dovezi potrivit cărora militarii din Eritrea au trecut granița în Tigray și au comis masacre, violuri și alte abuzuri.

Iar la sfârșitul lui martie, organizația Medici fără Frontiere a anunțat că angajații săi au fost martori la crime comise de militarii etiopieni.

„Două gloanțe sunt de ajuns”. Anatomia unui masacru dintr-o regiune măcinată de cinci luni de război
Conflictul din regiunea Tigray a alungat milioane de oameni din case FOTO: Hepta

Premierul Abiy a declarat săptămâna trecută că guvernul său va trage la răspundere fiecare soldat care e găsit vinovat pentru comiterea de atrocități în Tigray.

Tot atunci, șeful guvernului a admis pentru prima dată că forțele militare eritreene au luptat alături de militarii etiopieni.

500 de violuri raportate, dar numărul real este mult mai mare

Proporția abuzurilor pare a fi mai mare decât ar fi dispus premierul de la Addis Abeba să accepte.

Într-o analiză efectuată pe baza discuțiilor cu localnicii, cercetătorii Universității din Ghent au identificat în jur de 150 de masacre, care au ucis aproape 2.000 de persoane, inclusiv copii și bătrâni de 90 de ani, scrie The Guardian.

Cercetătorii au aflat că doar 3% din victime au murit în urma unor atacuri de artilerie sau raiduri aeriene. Majoritatea celor uciși au fost victimele unor execuții sumare.

Potrivit analizei realizate de Universitatea din Ghent, 14% dintre masacre par să fi fost comise de militarii etiopieni. Soldații din Eritrea, care au luptat alături de trupele federale, ar fi vinovați pentru 45% dintre masacre, iar paramilitarii din provincia vecină, Amhara, pentru alte 5% din ucideri.

Unul dintre cercetători, Tim Vanden Bempt, a precizat că multe lucruri sunt încă necunoscute.

„Este posibil să fi existat două-trei masacre comise de luptători asociați cu TPLF, dar nu putem ști sigur”, a spus el, potrivit The Guardian.

Mai bine de 90% dintre victime erau bărbați. Femeile au fost și ele victimele abuzurilor. Potrivit ONU, cel puțin 500 de violuri au fost raportate la clinicile din Tigray, iar numărul cazurilor este cel mai probabil mult mai mare.

Martori oculari citați de The Guardian au relatat scene în care tinere localnice erau violate de 15 bărbați.

Garduri de metal au fost instalate la Universitatea din Mekelle pentru a le proteja pe studentele din cămine.

Între timp, organizațiile umanitare au atras atenția că un număr tot mai mare de oameni se confruntă cu foametea în regiune.

„Situația din regiunile rurale e cea mai rea. Centrele medicale, școlile, spitalele, băncile și hotelurile au fost jefuite. Oamenii cu care am vorbit au auzit numeroase informații despre execuții sumare. Animalele de la ferme și rezervele de cereale sunt incendiate sau distruse, iar tacticile de teroare sunt folosite în mod constant în acest conflict”, a declarat Madiha Raza, un oficial al International Rescue Committee, care a vizitat recent zona.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

A început renumărarea voturilor din primul tur al prezidențialelor. Când va fi anunțat rezultatul
Știrileprotv.ro
A început renumărarea voturilor din primul tur al prezidențialelor. Când va fi anunțat rezultatul
BREAKING! CSAT a dat verdictul: "Evaluări cu privire la posibile riscuri la adresa securității naționale...”. Ce se întâmplă în aceste momente: "Din analiza documentelor a reieșit..."
Viva.ro
BREAKING! CSAT a dat verdictul: "Evaluări cu privire la posibile riscuri la adresa securității naționale...”. Ce se întâmplă în aceste momente: "Din analiza documentelor a reieșit..."
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Băutura care are beneficii uimitoare pentru intestin și imunitate. I se mai spune și ”aurul lichid”
FANATIK.RO
Băutura care are beneficii uimitoare pentru intestin și imunitate. I se mai spune și ”aurul lichid”
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
GSP.RO
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Elle.ro
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Cum arată casa Elenei Lasconi din Câmpulung Muscel. 'Toţi banii pe care i-am făcut i-am investit aici' / FOTO
Unica.ro
Cum arată casa Elenei Lasconi din Câmpulung Muscel. 'Toţi banii pe care i-am făcut i-am investit aici' / FOTO
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea candidaturii lui Ciolacu"
Observatornews.ro
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea candidaturii lui Ciolacu"
Horoscop 29 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi care îi invită la destindere, dacă nu totală, măcar parțială, la nivelul minții
HOROSCOP
Horoscop 29 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi care îi invită la destindere, dacă nu totală, măcar parțială, la nivelul minții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI