Liviu Dragnea afirmă că Sevil Shhaideh va rămâne prim-ministru ”până în momentul în care va obosi”, și apoi o va înlocui el, el adăugând că această variantă ca improbabilă, pentru că Shhaideh are „o putere de muncă mare”.
”Eu nu-mi bat joc de Sevil”, a spus Dragnea, la Antena 3. El a explicat și afirmația pe care a făcut-o la Palatul Cotroceni, despre ipoteza în care șeful statului nu acceptă propunerea PSD de premier, arătând că în acest caz se vor vedea ”în altă parte”: „În primul rând, la Curtea Constituţională. Am spus că voi utiliza toate mijloacele constituţionale şi legale. Şi am mai spus ceva în noaptea alegerilor – votul pe care l-am primit nu-l voi vinde, nu-l voi da cadou, nu-l voi tranzacţiona şi nici trăda”, a afirmat Dragnea.
Liviu Dragnea a povestit și care a fost reacția lui Sevil Shhaideh, când i-a propus să fie premierul PSD, arătând că aceasta s-a aşezat pe un scaun. „Sevil este foarte emotivă. Sigur, şi-a revenit. Nu i-am propus să fie secretar de stat, ci i-am propus să conducă administraţia din România. Sevil mai ştie cum se lucrează cu mine. Este încărcată cu responsabilitate şi ştie cât de greu va fi”, a spus președintele PSD.
Băsescu: Dragnea trebuie să facă imediat o nouă propunere: Îţi recomand să te trezeşti din beţia puterii”
”Înţeleg perfect nevoia unei soluţii imediate pentru formarea guvernului, iar aici Dragnea trebuie să-l ajute pe Iohannis făcând imediat o nouă propunere. O propunere care să excludă desemnarea unui politician controlat de structurile de securitate, dar care să răspundă şi exigenţelor Preşedintelui”, a scris Traian Băsescu pe Facebook, după amânarea desemnării premierului de către președintele Klaus Iohannis.
Liderul PMP spune că, dacă PSD o va păstra pe Sevil Shhaideh ca propunere, ”Iohannis ar putea fi obligat să facă o desemnare nepotrivită, pentru a asigura stabilitatea politică.
”Dragnea, fără vorbe grele, fără supărare, eu doar mi-am făcut datoria de a sancţiona o greşeală a puterii. Sau tu nu accepţi ideea de opoziţie şi crezi că eşti, tu personal, singurul deţinător al soluţiilor corecte? Îţi recomand să te trezeşti din beţia puterii”, i-a transmis Băsescu liderului PSD.
Președintele Iohannis a vorbit la telefon cu Sevil Shhaideh
Președintele Klaus Iohannis a anunțat, joi, că va desemna premierul abia după Crăciun.”Consultările s-au încheiat după două zile, cu partidele parlamentare. Am avut în cursul acestor consultări două propuneri pentru poziția de prim-minsitru, PSD a propus-o pe doamna Shhaideh, iar PMP, pe EugenTomac. Pe de altă parte, între timp s-a constituit o coaliție majoritară în Parlament, formată de PSD, ALDE și UDMR. În consecință, în zilele următoare voi avea discuții pe aceste teme, iar desemnarea va avea loc după Crăciun”, a spus șeful statului, laPalatul Cotroceni, spre nemuțumirea celor de la PSD care așteptau desemnarea premierului propus de ei, pentru a trece cât mai rapid prin Parlament Guvernul.
Potrivit unor surse politice, preşedintele Klaus Iohannis şi Sevil Shhaideh au avut, joi, imediat după conferinţa de presă a şefului statului, o discuţie telefonică, fiind sunată de preşedinte. Cei doi urmează să aibă o întâlnire tete-a-tete la începutul săptămânii viitoare, când este așteptat și anunțul oficial al președintelui privind premierul desemnat, în urma consultărilor cu partidele parlamentare.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_71f7e84ec10bb663f4c7ee5575de23a7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f10e8f76bd3fed8daa965580cc31a10a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_b619c24f241ba09d20213fdaf5498404.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_3c80e92a305bf8d29c89fe5aa78f56e9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f4238cf2808c778940ce677ee7f0ed12.jpg)
![Andreea Ibacka, apariție rară în costum de baie! Cum arată după lunile de sală [6 FOTO]](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/425x275/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_7e55e19ed23c6a0e67811f26edc1f150.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_8144682aecf68a6b2a7785e62b51d7d7.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_8074638ddf8bf59641c99ca9b1c069cd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_6a83bebbf946cf12fafcb896562d7b1a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_a276681cee76e3a38118ff32ec431b0a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_d349925b10067b61941cc3defe23877d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_10f68c332f9ac461ef05e49cdad7de6d.jpg)
![Iulia Pârlea, apariție incendiară pe plajă! Prezentatoarea PRO TV a pozat fără inhibiții, iar fanii au reacționat imediat: „Ești superbă!” [GALERIE FOTO]](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/425x275/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_c8d13627494bbc0eda8da60f9c60f86b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_af4c68e1b49ffdee4b7f74728ecc96c7.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_b6fdfc8fa497d368c5ccc1fb4a5c3d70.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_993d18c2adf3d2387743332a217cb8ff.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_2e2dcbc8ca2fdd1df34e99d9ccaa0b04.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_21fa2a33552f16200cb5cc19d0199f27.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_101ec64ebd6d8f74fe73cdc6c2742d7e.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_5c3e093e25b18779a5ed758fa7b14bc9.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_873e2c67a831720b7297be5e8eb1fb07.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_e6edf7cbfac2f46b57e8638fc6dfa0a0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_e2445304bfc7b6d43e94104ab1517505.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_9205f68a71842fd98abe8cdd44e286d7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_c498f1af6604cb891b6dae5ef4a68d66.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_3a462b917fe2a66111ca18ce59f4c302.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/nicusor-dan-a-fost-la-manastirea-dejani-judetul-brasov-la-poalele-muntilor-fagaras-au-declarat-surse-oficiale-pentru-libertatea-e1786811577287.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/tudorel-toader-despre-intalnirea-secreta-simina-tanasescu-ilie-bolojan-inaintea-deciziei-pe-legea-ani--e1786805268512.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/cojoc2-e1786785481343.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/ramona-gabor.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_2e7c105fc4c579df037de42ce5fac107.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_d67efa367c6b22dc574849df0462917a.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_9279386746e8a88b85c1902cd44c7d4f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_ea7dcd5d0b2ed441898d8b07d4f389ec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/horoscop-16-august-2026-.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/florin-serban.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/verdeturi-congelate.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/pisici-pe-o-barca.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/oameni-urca-in-avion.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/cum-sa-pastrezi-rosiile-pentru-iarna.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2021/08/cand-uram-la-multi-ani-de-sfanta-maria--se-spune-la-multi-ani-de-adormirea-maicii-domnului-pe-15-august.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/cum-se-congeleaza-dovleceii.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/transelectrica1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/77426764716163944065858724745630959520712983n.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/profimedia-0334872795.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/indicatoare-a8-traseu-iasi.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/sri-imprementeaza-previsio-2026-08-13-at-13-40-16-copy-1.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/bucuresti-1978-3--foto-alfredo-padron--descopera-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/ce-spune-soferul-de-50-de-ani-care-a-provocat-cumplitul-accident-de-pe-muresenilor-foto-bizbrasov-ro.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/tineri-doza-aluminiu-returo.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.