Drama unei românce stabilite în Danemarca: «Mi-au luat copilul la câteva săptămâni de la naștere»
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
O româncă originară din Dolj, care locuiește de 15 ani în Danemarca, trăiește o dramă cumplită, la mii de kilometri de casă. Femeia și-a pierdut pe rând soțul, apoi copilul de 14 ani, răpus de leucemie, lovituri care au adus-o în pragul sinuciderii. A rămas din nou însărcinată, iar viața ei a căpătat un nou sens. Bucuria a durat însă extrem de puțin, pentru că autoritățile daneze i-au luat copilul, considerând că femeia nu este capabilă să-l crească din cauza depresiei de care suferea.
Hermina Gheorghe este din localitatea doljeană Orodel, însă problemele financiare au determinat-o să plece peste hotare, împreună cu soțul ei, în speranța unei vieți mai bune. Cei doi s-au stabilit în Danemarca, însă, la scurt timp, a venit prima năpastă: soțul Herminei a fost ucis. Rămasă singură, femeia a muncit pe brânci pentru a-i putea oferi copilului lor tot ce are nevoie. A urmat apoi o nouă lovitură - băiatul ei a fost diagnosticat cu leucemie.
”Eram fericită, eram puternică, însă totodată eram sclav într-o ţară străină. Munceam şi zi şi noapte la o firmă de curăţenie. Dormeam doar două ore pe noapte. Patru ani şi şase luni am muncit în acest ritm, până când necazul mi-a bătut iar la uşă. Copilul meu a fost internat 18 luni, diagnosticat cu un tip grav de leucemie. Am stat lângă el neîncetat, iar mult timp ultimele lui cuvinte mi-au răsunat în minte, privirea lui, disperarea lui şi a mea… E greu de explicat, doar un părinte care trece printr-o asemenea tragedie mă poate înţelege”, a povestit Hermina Gheorghe, pentru Gazeta de Sud.
I-a murit copilul de leucemie
Pe 29 decembrie 2008, copilul s-a stins din viață, la doar 14 ani. A fost prea mult de îndurat pentru biata mamă, care a suferit o depresie puternică în urma acestei tragedii. ”Aceste momente grele şi-au pus amprenta pe mine. Am simţit că viaţa mea nu mai are nici un sens, mă simţeam a nimănui, lipsită de putere. Este adevărat că am încercat să-mi iau viaţa. Îmi veneau în minte ziua când copilul meu s-a născut, când a spus primul cuvânt – care a fost mama, când a plecat în picioruşe...” , a mai explicat românca.
În urmă cu aproximativ doi ani, a aflat că este însărcinată. Era internată în acea perioadă în spital, după un alt episod de cădere, după o tentativă de suicid. A vrut iniţial să renunţe la sarcină de teamă ca micuţul să nu fi fost afectat. A luat decizia să păstreze sarcina în momentul în care medicii i-au dat asigurări că fătul este perfect sănătos, că s-a dezvoltat normal, că nu există nici un fel de pericol.
”Am născut prematur, iar actele pentru a-mi lua copilul erau deja gata. Mi-au permis să stau lângă micuţul William Cristian zece săptămâni. Iniţial, m-au dus împreună cu copilul la o familie, pentru a fi supravegheaţi. Asta până a făcut copilul zece săptămâni, după care mi l-au luat. Mi-au adus tot felul de acuzaţii, că nu mi-am uitat primul copil, că încerc să îl folosesc pe William ca tratament. Absurd, fiecare copil are un loc aparte în inima mea! Cum să-i ceri unei mame să-şi uite copilul mort?”, întreabă, revoltată Hermina.
Psihologii în răstălmăcesc vorbele
Femeia povestește că este vizitată de psihologi o dată la câteva săptămâni şi de fiecare dată este întrebată dacă și-a uitat copilul decedat și îi este interpretat greșit orice gest. ”Dacă îmi mângâi copilul spun că este prea mult, dacă încerc să mă abţin să nu îl iau în braţe, să îl pup, spun că sunt indiferentă. Au interpretat până şi cuvintele mele. Cum spunem noi, românii, dacă Dumnezeu a vrut să mi-l ia pe primul, mi-a dăruit un alt sufleţel când nu mă aşteptam. Au trecut în documente că am zis că William e reîncarnarea lui Flaviu”, explică ea.
Femeia este hotărâtă să lupte până la capăt, a cerut sprijin Ambasadei României de la Copenhaga, dar şi Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Copilului. A solicitat repatrierea ei şi a copilului. Este dispusă să ajungă până la CEDO, dacă va fi nevoie.
