E inca locuita

Rezultatele recensamantului socheaza: populatia tarii a scazut cu un milion. O involutie dramatica, amintind de un banc idiot, daca nu sinistru: „Frumoasa tara, si bogata; pacat ca e locuita”. Romanii mor, sau pleaca, oricum nu-si prea intemeiaza familii, nici n-au unde, iar daca o fac, nu-si pot creste copiii din ajutorul de somaj si o alocatie de 130.000 lei. Speranta de viata scade, strivita de avalansa tot mai agresiva a preturilor. Putine sunt familiile si locurile unde oglinda recensamantului sa nu fi inregistrat prabusirea nivelului de viata. Poate la Cornu, „prima comuna europeana a Romaniei”, unde bugetul pompeza din plin, sau la Segarcea, vestita asezare cu castele noi, tip pagoda, cu turnulete, mertanuri si fuste inflorate. In rest, bugete familiale inseamna ori intretinerea la bloc, ori mancarea. Sau chiar nici una.
Raspunderea acestei stari de lucruri, care contrazice sever comunicatele optimiste si promisiunea unor programe sociale pentru „la anu si la multi ani”, revine, fara exceptie, intregii clase politice, tuturor guvernarilor de dupa ‘89, incapabile sa administreze coerent o tara nu din Sahara, ci invecinata cu altele, care, avand acelasi start, au pierdut-o pe drum. Preocupati nu de reforma, ci doar de binele propriu, de rapturi, de afaceri oneroase, sau de legi care sa le cvadrupleze doar lor pensiile, guvernantii si parlamentarii au uitat ca, pentru a putea suge din buget, trebuie sa existe cine sa-l umple. Adica, locuitori contribuabili care, iata, se imputineaza.

Urmărește-ne pe Google News