Preşedintele PSD, Victor Ponta, a dezvăluit că la nivelul USL s-a decis ca în noua Constituţie să fie prevăzut că mandatul prezidenţial va fi exercitat pe o perioadă de patru ani. Totodată, liderul social democrat a mai spus că s-a hotarât ca alegerile, inclusiv cele parlamentare, să nu mai fie organizate iarna.
„Am decis că propunerea USL este de a avea un mandat prezidenţial de patru ani şi de a avea, practic, o dată la doi ani, o dată alegeri parlamentare, o dată alegeri prezidenţiale. Următorul mandat nu se va mai putea termina în luna decembrie sau vom găsi soluţia juridică prin care să pot organiza alegerile până în luna noiembrie cel târziu”, a spus Ponta, citat de Mediafax.
Premierul este convins că participarea la vot ar putea fi mult mai mare în cazul în care condiţiile meteo ar fi favorabile. Tocmai de aceea, Ponta consideră că alegerile nu ar mai trebui organizate în decembrie.
Liderii USL au avut, luni seară, o discuţie asupra propunerilor de modificare a Constituţiei şi au convenit asupra amendamentelor la legea fundamentală, urmând ca propunerile să fie înaintate Comisiei de revizuire a Constituţiei, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse USL.
Preşedintele va fi definit prin Constituţie drept şef al statului, iar mandatul acestuia va fi de patru ani, la fel ca şi cel al Parlamentului, însă data alegerilor ar urma să fie decalată.
Totodată, la propunerea liderului PNL, Crin Antonescu, data alegerilor parlamentare ar urma să fie stabilită între 1 aprilie – 1 noiembrie, pentru a se evita situaţia organizării alegerilor în perioada iernii.
 

Selfieurile ucigașe! 10 poze făcute fix înainte ca protagoniștii să moară
PARTENERI - GSP.RO
Selfieurile ucigașe! 10 poze făcute fix înainte ca protagoniștii să moară
Ce a făcut Carmen Șatran, studenta criminală din Timișoara, după gratii. Vestea șoc venită acum
PARTENERI - PLAYTECH
Ce a făcut Carmen Șatran, studenta criminală din Timișoara, după gratii. Vestea șoc venită acum
Horoscop 18 septembrie 2020. Berbecii au parte de o zi agreabilă, cu numeroase momente de evoluție
HOROSCOP
Horoscop 18 septembrie 2020. Berbecii au parte de o zi agreabilă, cu numeroase momente de evoluție
Anamaria Prodan, declaraţii despre momentul în care a decis să divorţeze: ”Nu trebuia să ştie nimeni”
Telekomsport
Anamaria Prodan, declaraţii despre momentul în care a decis să divorţeze: ”Nu trebuia să ştie nimeni”