4004-147053-c.jpg

Considerată cea mai frumoasă participantă la Eurovision, Elena Gheorghe a fost hărţuită, câteva zile la rând, de un fan grec. Pentru a ajunge aproape de artistă, acesta a încercat să treacă de pază, atât la sala în care se desfăşoară concursul Eurovision, cât şi la hotelul în care românca e cazată. Bodyguarzii hotelului Cosmos l-au săltat însă rapid pe admiratorul plin de zel, care încerca să ajungă în camera Elenei. Ei au considerat că atitudinea grecului e suspectă, mai ales că l-au văzut, câteva zile, dând târcoale clădirii.

4004-147049-e2.jpg

Numerele par să aibă o importanţă deosebită pentru Elena Gheorghe. Românca va intra, mâine, în finală, pe poziţia 22, ziua de naştere a mamei ei. Întâmplător sau nu, 22 e şi numărul etajului la care ea e cazată în hotelul din Moscova. Din nefericire, cu două zile în urmă, Elena a rămas, pentru câteva minute, blocată în liftul clădirii. După ce a spus, în gând, “Tatăl nostru”, liftul s-a repus în funcţiune.

Este considerată cea mai frumoasă concurentă

Frumuseţea Elenei a făcut victime şi la petrecerea dată de delegaţia Rusiei, la un club din Moscova. Aici, românca a făcut ca multe capete de bărbaţi să se întoarcă după ea, mai ales că era sexy şi strălucitoare. La petrecere a venit şi vedeta festivalului, Patricia Kaas, reprezentanta din acest an a Franţei, însoţită de nu mai puţin de cinci gărzi de corp. O bârfă care circulă, în aceste zile, pe la Moscova e că Vladimir Putin e mare fan al interpretei şi că i-a pus la dispoziţie cel mai luxos apartament, la cel mai scump hotel din capitala Rusiei.

INTERVIU. România și hidrogenul verde: cât este de sustenabil și când îl vom folosi pentru transport și încălzire? „Nu ar trebui să crească factura”
Recomandări
INTERVIU. România și hidrogenul verde: cât este de sustenabil și când îl vom folosi pentru transport și încălzire? „Nu ar trebui să crească factura”

Joi, Elena a susţinut câteva repetiţii la Ambasada României din Moscova. Românca a preferat această locaţie, pentru că în culisele arenei Olympisky e aproape imposibil să cânţi. Motivul e că muzica de pe scenă se aude foarte tare, aşa că, înainte de prima semifinală, Elena a fost nevoită să repete în baie, cu dopuri în urechi.


4004-147050-e3.jpg

Părinţii au primit un mesaj de încurajare de la Maria Băsescu

4004-147051-e4.jpgZilele acestea, tensiunea e la ea acasă în locuinţa soţilor Gheorghe din comuna ilfoveană Clinceni. “Am trecut prin multe momente tensionate în viaţă, dar ca atunci când aşteptam să intre Elena pe scenă în seara semifinalei nu m-am simţit niciodată”, ne-a spus Gheorghe, tatăl Elenei, părintele paroh din comuna ilfoveană Clinceni. La un moment dat, a sunat telefonul mobil, iar cei doi părinţi au rămas înmărmuriţi când au văzut că însăşi fiica lor cea mare îi apela.

“Nu ne venea să credem. Mai erau câteva piese, iar ea trebuia să urce pe scenă. Atunci ne-a sunat şi ne-a spus să ne liniştim. Ne-a zis că nu are nici o emoţie şi că este foarte sigură pe ea”, ne-a declarat Mărioara Gheorghe, mama reprezentantei României la Eurovision. Nu a fost singura surpriză din acea seară. Mama Elenei a primit pe telefonul mobil şi un mesaj de la nimeni alta decât Maria, soţia preşedintelui Traian Băsescu. “Ne-a transmis succes şi ne-a spus că-i ţine pumnii Elenei”, îşi aminteşte Mărioara. ( Claudiu Pacearcă)

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Actorul din Las Fierbinți care a slăbit 10 kilograme de la plâns. A ajuns la psiholog
FANATIK.RO
Actorul din Las Fierbinți care a slăbit 10 kilograme de la plâns. A ajuns la psiholog
Tulburător ce i-a spus Mirel tatălui său, care l-a vizitat în arest. I-a vorbit despre victima lui, Andreea: "de fată..." Gestul imediat al bărbatului
Viva.ro
Tulburător ce i-a spus Mirel tatălui său, care l-a vizitat în arest. I-a vorbit despre victima lui, Andreea: "de fată..." Gestul imediat al bărbatului
Poftiți la conacul Adelei Popescu, e aproape gata! «Tadaaam! Eu efectiv mor de plăcere. Foarte mulțumită». Poze noi de la moșie
Libertateapentrufemei.ro
Poftiți la conacul Adelei Popescu, e aproape gata! «Tadaaam! Eu efectiv mor de plăcere. Foarte mulțumită». Poze noi de la moșie
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
GSP.RO
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
Documentarul de pe Netflix despre misterele aurului din Transilvania. Ce comori sunt ascunse în România
FANATIK.RO
Documentarul de pe Netflix despre misterele aurului din Transilvania. Ce comori sunt ascunse în România
O dronă militară s-ar fi prăbușit în Brăila. Localnicii au filmat-o când a trecut peste casele lor. VIDEO
Știrileprotv.ro
O dronă militară s-ar fi prăbușit în Brăila. Localnicii au filmat-o când a trecut peste casele lor. VIDEO
Adela Popescu, primele imagini din casa de la Șușani. Vedeta își construiește o căsuță de vacanță ca-n povești la Vâlcea! Foto
Unica.ro
Adela Popescu, primele imagini din casa de la Șușani. Vedeta își construiește o căsuță de vacanță ca-n povești la Vâlcea! Foto
Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
Orangesport.ro
Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
"M-a înșelat. Mi-a luat casa!" Administratora unui bloc din Capitală, înjunghiată până la moarte de un vecin. Un martor a povestit șocat filmul crimei
Observatornews.ro
"M-a înșelat. Mi-a luat casa!" Administratora unui bloc din Capitală, înjunghiată până la moarte de un vecin. Un martor a povestit șocat filmul crimei
Horoscop 29 martie 2024. Săgetătorii au nevoie de o foarte bună organizare, în care interesele lor să fie pe primul loc, dar nu interesele imediate
HOROSCOP
Horoscop 29 martie 2024. Săgetătorii au nevoie de o foarte bună organizare, în care interesele lor să fie pe primul loc, dar nu interesele imediate
RECOMANDĂRI