„Elevii mei au ochii goi”. Olimpici din Odesa au luat o pauză de la război în București

 6 comentarii

Șapte elevi olimpici la fizică și matematică din Odesa, Ucraina, au venit, în mai, într-un schimb de experiență în București, la Colegiul Național „Mihai Viteazul”, unde deja există un hub educațional pentru copiii refugiați. Au vizitat Capitala și s-au împrietenit cu elevii români. Pentru câteva zile, au încercat să uite de problemele de acasă.

S-a sunat de intrare și pe holurile Colegiului Național „Mihai Viteazul” din București e din nou liniște. Lui Ilya i-au plăcut tocmai sălile mari ale liceului, holurile lungi și largi care se umplu de viață în cele zece minute de pauză ca apoi să tacă. Băiatul de 15 ani, într-a zecea, are aproape un metru 80 și poartă cămașă albă, cravată roșie și o vestă cu însemnele școlii sale - Liceul „Richelieu” din Odesa. Toți colegii lui poartă uniformă, de altfel.

Ilya, pe holul CNMV

Este luna mai, chiar înainte să se termine școala, și profesorii lor au organizat această călătorie de o săptămână la București ca să-i mai facă să uite de război, de atacurile aeriene care-i alungă la subsol unde încearcă să-și continue lecțiile. „Elevii de aici sunt foarte de treabă. Și m-au impresionat sălile de clasă, este un spațiu foarte mare, încăpător. Am fost în centrul orașului, care e foarte frumos, am văzut fântânile de la Piața Unirii. Din păcate, n-am mai ajuns și la Parlament, ne-ar fi plăcut”, povestește Ilya, care a reușit să vadă din București.

Învață alternativ online și față în față, din cauza atacurilor aeriene

Băiatul abia a ieșit de la olimpiada de fizică și matematică, o competiție amicală mai mult, organizată între elevii olimpici ucraineni și cei români. La un an de la începerea războiului, familia sa a decis să se întoarcă la Odesa, după ce a stat o perioadă în Moldova, apoi în Ungaria și cel mai mult în Constanța, România.

S-a întors la școala sa unde programul este unul adaptat la condițiile stării de urgență din țară. Fiindcă au un buncăr mic unde se pot adăposti pe timpul alertelor aeriene, elevii au fost împărțiți în două grupe care învață alternativ online și față în față. Băiatul se simte totuși norocos că poate să meargă la școală și să-și continue pregătirea pentru olimpiadă. Este pasionat de fizică și astrofizică.

„În Ucraina s-au schimbat multe. La început era foarte greu, dar oamenii în timp s-au obișnuit cu situația. În primul rând, problema principală e legată de alarmele de atac aerian, unii oameni intrau în panică. În plus, pe stradă sunt mulți militari înarmați, sunt și unele reguli. De pildă, unele clădiri nu pot fi fotografiate, nu poți să pozezi militarii și, de asemenea, mașinile militare. Apoi, sunt multe puncte de control prin oraș”, explică noua realitate Ilya.

Ilya este pasionat de fizică și astrofizică.

Aproape 1.300 de școli din Ucraina au fost distruse de când a început războiul, adică 11% din totalul la nivel național. Dintre ele, 223 au fost rase cu totul, potrivit unei cercetări a organizației CEDOS. De asemenea, aproape 500 de copii au fost uciși și peste o mie răniți de la începutul agresiunii ruse în Ucraina, potrivit proiectului Children of War.

Publicația de educație Școala 9 a vizitat un liceu din Odesa în noiembrie anul trecut. Instituția fusese transformată în întregime în centru de ajutorare pentru refugiații intern.

„Cei care sunt plecați din țară pot învăța la distanță. Dar și dacă ești în Odesa, poți să alegi să faci două zile online și trei fizic, în școală. Apoi, săptămâna următoare invers”, mai povestește olimpicul care visează deja la o universitate peste hotare. „Am de gând să aplic la niște universități în Europa sau America, voi aplica la mai multe și apoi voi alege în funcție de care mă vor alege.”

„Vreau direct într-a cincea”

Arhiva foto

Își dorește să continue să studieze fizica la cel mai înalt nivel. „Noi nu avem clasa zero, începem de la clasa întâi și cu toate că eram mic, când am intrat la școală am fost foarte dezamăgit în prima săptămână când am aflat că nu am în orar fizică și chimie. Am întrebat-o pe mama când o să fac fizică și chimie și mi-a zis că într-a cincea. Păi, hai în clasa a cincea, i-am spus atunci”, povestește băiatul.

În școala lui există un program special de pregătire pentru elevii performanți în matematică, chimie, biologie și informatică. În timpul pandemiei și apoi de când a izbucnit războiul a învățat online, dar a continuat să se pregătească. „A fost puțin plictisitor să stai numai la calculator și să înveți. Dar a fost mai bine decât să nu faci nimic.”

Olimpicii au fost însoțiți la București de cel mai cunoscut profesor din Ucraina, Viktor Pavel. Acesta a devenit un star pe YouTube, unde își încarcă lecțiile de fizică. Profesorul are aproape 80 de milioane de vizualizări la cele peste 700 de lecții încărcate pe internet.

Viktor Pavel, profesor de fizică din Ucraina

O pauză de la probleme, în România

Pavel Kogan, directorul școlii lui Ilya, este cel care a avut ideea să-i aducă pe elevi în România. Și el a locuit aici o perioadă până a decis în acest an să se întoarcă la Odesa. Școala sa, care avea 130 de elevi înainte de război, mai numără azi doar 40. Restul sunt refugiați prin Europa și se mai conectează online.

Arhiva foto

De la începutul războiului, aproape jumătate dintre copiii Ucrainei au fost forțați să plece de acasă: două milioane sunt refugiați în alte țări și 2,5 milioane sunt refugiați intern, în zona mai sigure, potrivit organizației Unicef. 

„Acum, când mă uit la elevii mei, văd că au ochii goi. De asta am decis să facem ceva. Una dintre idei a fost să organizăm grupuri de copii și să facem acest schimb de experiență între Ucraina și România și să le oferim oportunitatea pentru 5-6 zile să respire un alt aer, să ia o pauză de la probleme, să le arătăm că sunt modalități de a trăi mai bine, normal”, spune bărbatul.

Acesta a locuit până acum zece ani în SUA și cu banii strânși acolo s-a întors în țară ca să-și urmeze visul pe care l-a avut dintotdeauna: să conducă o școală. Abia a simțit că viața lui intră pe un făgaș normal când a izbucnit războiul și atunci a fugit în România unde a contribuit la organizarea hubului educațional de la Colegiul „Mihai Viteazul”. 

„M-am întors în Ucraina pentru totdeauna. Stop”

„La începutul războiului, în primele săptămâni, mi-a fost teamă că vom pierde totul în Ucraina pentru că armata rusească se mișcă destul de repede. Unele orașe vor fi foarte greu de reconstruit, ne va lua ani. Apoi am început să mă pregătesc pentru a mă muta într-o altă țară, ca România. Una dintre idei, când m-am gândit ce aș putea să fac, a fost de a crea o școală. Dar acum cred că totul va fi bine și de aceea m-am întors în Odesa. Pentru totdeauna. Stop”, spune bărbatul cu determinare.

A semnat și un parteneriat cu liceul din București ca să mai aducă și alți elevi în schimburi de experiență similare la noi. „Nu am avut însă bani pentru a aduce mai mulți copii, doar acest grup ni l-am permis. Această echipă nu a mai fost în România și cred că majoritatea n-au mai ieșit din Ucraina. Vorbim de o școală de stat, adică majoritatea părinților acestor copii nu au posibilitatea să călătorească, nu-și permit. Cei care își permit, dau copiii la școli private”, mai spune Pavel Kogan.

Directorul liceului ucrainean a semnat un parteneriat cu CNMV pentru a continua schimburile de experiență.

Cei care doresc să-i sprijine pe profesorii ucraineni să continue proiectul de schimburi de experiență îl pot contacta pe profesorul Pavel Kogan la adresa ostrovok01@gmail.com sau la numărul +380974851975. 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (6)
  • Avatar comentarii

    Frumosul1 05.08.2023, 13:01

    Băieți de nota 10

  • Avatar comentarii

    EmiM 05.08.2023, 18:53

    Bravo

  • Avatar comentarii

    mica 05.08.2023, 22:32

    Patrioti adevarati.

  • Avatar comentarii

    bituca 05.08.2023, 22:44

    Simt pe pielea lor ce inseamna un razboi.

  • Avatar comentarii

    durban22 06.08.2023, 12:26

    Felicitari si bravo lor !!.

ALTE ȘTIRI
Daria Maria Buzica
10 oct.
RO-Alert în București, după ce Daria Maria Buzica, o fată de 15 ani din Sectorul 4, a dispărut
Proiectul Reactoarelor Modulare Mici (SMR) de la Doicești
10 oct.
Americanii de la NuScale au refuzat condițiile României pentru mini-reactoarele de la Doicești și propun opțiuni pe acțiuni în loc de garanții
MONDEN
Pavel Bartos și Smiley
10 oct.
Anunțul făcut de Smiley și Pavel Bartoș despre filmările pentru „Românii au telent” 2027. Care este noutatea sezonului 17
Andreea Popescu si Dan Alexa
10 oct.
Andreea Popescu, adevărul despre infidelitatea față de fostul soț. „Nu s-ar fi întâmplat dacă eu eram bine în căsnicie”
POLITIC
luca-niculescu-8-octombrie-2026
10 oct.
Premierul desemnat Luca Niculescu anunță prioritățile din programul de guvernare: majorări pentru pensiile mici și reluarea legii salarizării unitare
Relațiile româno-ungare au devenit mai strânse în 2026 după schimbarea de guvern de la Budapesta, susține Valentin Năumescu. Foto: Getty Images
10 oct.
România și Ungaria își unesc forțele pentru bugetul UE și sprijinul pentru Ucraina
Ultimele știri
10 oct.
Șofer român de TIR, prins după ce a furat 1.200 de litri de motorină din trei camioane, în Italia. Cum l-au descoperit polițiștii
10 oct.
Singura femeie care a supraviețuit după două doze letale, externată din spital. Christa Pike a fost trimisă înapoi în închisoare după execuția ratată
10 oct.
Un fruct exotic a cucerit România, iar vânzările au explodat: dăm peste 49 de milioane de euro pe el, în fiecare an: „Se cultivă și la noi acum”
10 oct.
O furtună solară puternică lovește Pământul: Avertisment emis de NOAA pentru sateliți și rețele de comunicații
TRENDING
10 oct.
Cine este Elena Mateescu, șefa ANM de aproape 10 ani. Câștigă peste 22.000 de lei pe lună și are două apartamente
10 oct.
5 mașini second-hand bune sub 5.000 de euro pe care le recomandă experții germani
Reportaj
10 oct.
Brașov 2026: „Trăiască în veci prietenia româno-sovietică”, sloganul scris mare pe clădirea Uzinei Tractorul, pe care nimeni nu l-a șters de peste 70 de ani
9 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
Un obiect neobișnuit te ajută să îți protejezi hainele din valiză. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Getty Images.
10 oct.
Trucul genial cu baloane în valiză care te scutește de neplăceri: metoda ieftină previne scurgerea lichidelor în bagaje
horoscopul zilei de astăzi 11 octombrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
10 oct.
Horoscop 11 octombrie 2026. Balanțele ar fi bine să privească cu rezervă orice propunere care presupune cheltuieli majore din partea lor
O casieră de la supermarket cântărește cu ardei gras roșu. Sursă foto: Getty Images.
10 oct.
O angajată Carrefour, concediată după 15 ani din cauza unui cupon de reducere de 8,83 de euro. Ce despăgubiri uriașe va primi
Un bărbat în cămașă, care poartă ochelari (stânga). În dreapta este o femeie care vorbește, iar în centru este o geantă portocalie
10 oct.
A cumpărat o geantă cu nici 2 dolari, iar peste câțiva ani a aflat că valorează peste 30.000 de dolari: „Mi s-a părut frumoasă”
libertatea 1200x700 (6)
10 oct.
Primul târg de ceasuri din România aduce 37 de branduri la București. Ce poți vedea și proba la WARO
Câtă apă se pune la orez
10 oct.
Câtă apă se pune la orez pentru a ieși pufos de fiecare dată
Ce condimente se pun la murături
9 oct.
Ce condimente se pun la murături
Murături asortate la borcan
9 oct.
Cum se fac murăturile asortate pentru iarnă? Rețetă simplă și gustoasă
O femeie cu cămașă galbenă care își strânge mai multe obiecte de pe birou într-o cutie
10 oct.
Româncă din Italia, concediată după ce şi-a prelungit concediul ca să-și îngrijească mama bolnavă de cancer. Femeia lucra de 11 ani în companie
„Supat” este substantiv și poate apărea după o prepoziție- în supat Sursă foto: Profimedia.
10 oct.
Institutul de Lingvistică al Academiei Române explică de ce termenul „supat” este corect: „Limba română nu locuiește numai în salon”
Un pompier în timp ce stinge un incendiu de vegetatie
10 oct.
Incendiu de vegetație în Parcul Național Retezat. Pompierii se luptă de două săptămâni cu focul din zona Cheile Buţii
Laura Sărdescu. Sursa foto: Ioana Dodan / The Fab Squad
Analiză
10 oct.
Laura Sardescu, vicepreședinte Asociația Română a Magazinelor Online: „Un magazin din România care plătește taxe în țară nu poate concura cu aceleași reguli ca o platformă care livrează colete de trei euro de pe alt continent”
Nicușor Dan, președintele României
9 oct.
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
9 oct.
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...