Dmitry Gorenburg este expert în probleme de securitate în fostul spaţiu sovietic, politicile externe ale Rusiei şi reforma armatei ruseşti. Cercetările lui recente includ subiecte ca: procesele de luare a deciziei în leadership-ul rusesc, precum şi strategia navală a Rusiei în Pacific şi în Marea Neagră.
Cercetător senior la CNA – un centru de cercetare şi analiză militară din Virginia -, Gorenburg este şi asociat la Centrul Davis pentru Studii Eurasiatice şi Ruseşti, de la Universitatea Harvard. Lucrările lui au fost publicate în jurnale ca World Politics sau Post-Soviet Affairs.
Specialistul a răspuns la mai multe întrebări pentru cititorii Libertatea, despre strategia Rusiei în războiul din Ucraina şi eventualele consecinţe pentru România.
Libertatea: Nu cu mult timp în urmă, mulţi dintre noi ar fi crezut că e imposibil ce vedem astăzi: un război dezlănţuit în Europa. Cum s-a întâmplat şi cum putea fi evitat?
Dmitry Gorenburg: Nu cred că Occidentul putea preveni ce se întâmplă astăzi. A fost în esenţă o alegere pe care a făcut-o Vladimir Putin. În toamnă şi iarna aceasta, am văzut lideri occidentali încercând să găsească modalităţi să dezescaladeze situaţia şi cum aceste încercări au fost respinse de multe ori dispreţuitor şi voit ofensiv.
Cred sincer că invazia a fost o decizie pe care e foarte probabil ca Putin să o fi luat încă de vara trecută – sau începutul toamnei. Cred că voia să meargă până la capăt. Pe atunci, existau încă nişte speranțe că va fi oprit, dar întotdeauna decizia a fost la Putin şi el a ales să meargă înainte.
„Rusia a subestimat voinţa Ucrainei de a rezista”
– Cât de mult s-a pregătit Rusia pentru acest moment?
– Privind la tabloul larg, încă din 2009 pornea reforma armatei ruseşti, ceea ce a creat un mediu în care armata Rusiei să poată iniţia astfel de acţiuni, dacă alege să o facă.
Nu cred că erau planuri specifice atunci, împotriva Ucrainei. Nici în urmă cu un an nu cred că erau. Dar precondiţiile sunt importante, iar în ultimul deceniu, Rusia şi-a construit sistematic o armată capabilă să implementeze o ofensivă de aceste dimensiuni.
Dacă ne referim la pregătirile pe termen mai scurt, am văzut această angrenare sistematică a forţelor ruseşti, am urmărit cum trupele ruseşti ajungeau treptat la graniţa cu Ucraina, încă din octombrie, noiembrie anul trecut. Startul pregătirilor punctuale a fost în urmă cu mai multe luni.
În fiecare moment, serviciile de informaţii americane au fost destul de precise în a sublinia ce se întâmpla și care era potențialul sens al unei astfel de acțiuni.
– Ce vă aşteptaţi să se întâmple în următoarele zile sau săptămâni? Cât de mult vor fi afectați civilii?
– Există mult arbitrar într-un război, e greu de prezis. Cred că planul Rusiei este să ocupe anumite puncte-cheie în Ucraina. Vedem deja o țintire sistematică a infrastructurii militare-cheie, aeroporturi, noduri de comunicație importante.
Cred că scopul este să fie înconjurat Kiev și să fie știrbită capacitatea armatei ucrainene de a rezista, să forțeze predarea ei și să instaleze ulterior un guvern-marionetă în Ucraina. Așa cum văd eu lucrurile acesta este planul, nu neapărat acela de a anexa teritorii.
Au loc atacuri în mai multe zone din țară, inclusiv mult spre vest, dar dacă ele vor avea succes, este incert momentan. Dacă va rămâne incert, ruşii vor fi nevoiţi să facă o invazie mai „tradițională”, la sol, timp în care ar încerca să ocupe cât de multe teritorii pot. E prea devreme în acest punct să știm mai exact cum va evolua şi cât de grave vor fi consecinţele pentru civili.
Aş spune însă că e foarte probabil că Rusia a subestimat voința Ucrainei de a rezista. Dacă această rezistenţă va fi prin mijloace de război tradiționale, sau o rezistenţă mai degrabă subterană în timpul ocupării, asta vom vedea în timp.
Armata Ucrainei, mult mai pregătită de confruntare decât în 2014
– Cât de mult s-a îmbunătăţit şi dotat armata Ucrainei faţă de 2014, la invazia Crimeei? Cât de bine pregătiţi sunt astăzi faţă de acel moment?
– Ucraina a făcut multe îmbunătățiri faţă de anii 2014-2015. Dacă vă amintiţi, guvernul precedent înfometase în mare parte armata ucraineană, o lăsase fără resurse. Ucrainenii erau foarte nepregătiţi pentru acea confruntare. Tocmai de aceea o parte importantă din luptă a fost purtată de batalioane de voluntari. În plus, era o problemă şi la nivel de comandă şi control. Guvernul tocmai fusese înlocuit şi, cel puţin în primele luni, erau multe lanţuri de comandă nesigure, la care s-a adăugat loialitatea sub semnul întrebării a unora din ofiţeri, mai apropiaţi Rusiei.
În prezent, armata ucraineană e testată în luptă şi niciuna din problemele menţionate probabil nu mai e acolo.
Problema pentru forţele militare ale Ucrainei e că nici armata Rusiei nu a stat pe loc în aceşti ani. Şi ei sunt mult mai buni decât în 2014-2015, şi au adus cu ei mijloace mult mai puternice.
Mă refer în special la superioritatea ruşilor pe căile aeriene, cu rachetele cu rază lungă sau medie de acţiune. De aceea, este o situaţie foarte dificilă pentru Ucraina.
„O lovitură de decapitare”
– Adică, dacă am compara lucruri ca rachetele Iskander şi avioanele Sukhoi-35 cu mijloacele de apărare de care dispune Ucraina, inclusiv cele puse la dispoziţie de Vest, e un dezechilibru?
– Exact, primele sunt mult mai performante, sunt multe discuţii legate de slăbiciunile Ucrainei la aceste capitole.
– Ce mesaj încearcă Rusia să transmită prin tentativa de a acapara Kievul încă de astăzi?
– Ei văd controlul capitalei ca pe cheia de a controla întreaga ţară. Este, în esenţă, o lovitură de decapitare: iei controlul capitalei, îţi instalezi propriul guvern, iar apoi populaţia se va adapta.
„Putin încă se teme de NATO”
– Care sunt implicaţiile războiului din Ucraina asupra altor ţări din regiune: România, Moldova, Polonia? Ne putem aştepta să se transforme într-un război regional?
– Probabil că nu, dar nu e exclus, deoarece se poate ajunge la escaladări neintenţionate acum nici de Putin.
În opinia mea, Putin încă se teme de NATO şi crede că garanţiile de siguranţă NATO sunt semnificative, motiv pentru care vedem aceste operaţiuni militare în Ucraina, şi nu în statele baltice.
În urmă cu nişte ani, intenţia Rusiei era de a ataca în ţările baltice, iar această idee s-a disipat, în parte pentru că Putin nu vrea să-şi asume riscul unui conflict mai larg cu NATO. Chiar şi-aşa, lucrurile îi pot scăpa din mână, şi am putea avea, chiar dacă nu intenţionează asta acum, o confruntare mai largă. Şansele sunt relativ mici, dar nu sunt zero.
În ce condiții se va simți încurajat să atace Moldova
– Există voci care spun deja că Republica Moldova ar putea fi următoarea ţintă după Ucraina. Sunt argumente pentru asta?
-Este posibil, Transnistria e acolo. Va depinde mult de cum merge conflictul actual.
Dacă Putin va percepe asta drept o victorie relativ fără probleme, atunci s-ar putea simţi încurajat să mai atace şi altă ţară.
Dacă ajunge să fie ceva care va ţine pe loc forţele ruseşti, o mai lungă perioadă, atunci cred că Putin ar avea ezitări mai mari înainte de a mai încerca ceva similar.
– Ce rol strategic joacă acum Turcia, din perspectivă navală?
– Turcia controlează Bosforul, un punct de acces foarte important pentru nave, inclusiv pentru navele trupelor ruseşti. Aşadar, are un rol strategic foarte mare. Turcia şi Rusia au avut o relaţie ambivalentă în ultimii ani: uneori mai apropiată, uneori din contră.
În acest moment, sunt semnale din Turcia că se îndreaptă spre a sprijini Ucraina şi a fi de partea NATO. Cred că ar putea reveni tensiunile între Rusia şi Turcia.
China îşi permite să aştepte
– Cât de mult ne putem aştepta să dureze ofensiva militară a Rusiei în Ucraina?
– Depinde cum va evolua. Idealul Rusiei e să rezolve într-o săptămână, cred. Vor să-şi atingă rapid obiectivele, dar realitatea poate fi foarte diferită.
– În ce măsură războiul din Ucraina va inspira un conflict militar similar în Pacific, între China şi Taiwan?
– În acest moment, e destul de improbabil. China e mult mai integrată economic cu spaţiul vestic, deci nu cred că vrea să rişte repercusiunile economice pe care le-ar avea o astfel de acţiune.
O parte din calculul Rusiei este că puterea lor nu este în creştere, deci preferă să atace şi să încerce să obţină avantaje strategice acum, pe când liderii chinezi au motive să creadă că vor fi în poziţii şi mai puternice în viitor, aşa că îşi permit să aştepte.
Foto: EPA