Femei criminale în serie din România (II). Axenia Vârlan, ucigaşa cu toporul din Bucovina care omora oamenii „din milă”

S-a scris despre Axenia Vârlan că-şi mânca victimele şi păstra, ca suveniruri, părţi din trupurile lor. Urechi, degete sau chiar o mână întreagă. Presa străină a numit-o „Monstrul Bucovinei” sau „Odioasa femeie Landru”, cu referire la celebrul criminal în serie francez, supranumit „Barbă Albastră”. 

Deloc cunoscută în zilele noastre, Axenia este una dintre cele mai prolifice criminale în serie din România. Libertatea vă dezvăluie povestea ei, reconstituită din articolele publicate în presa românească de la acea vreme. 

Mâna de om răsărită din gunoiul vitelor, sub ochii slujnicei

Axenia Vârlan trăia retrasă de lume, pe muntele din satul Obcina Ursului ce aparţine de comuna Fundu Moldovei din Suceava. Locuia acolo împreună cu soţul ei, Ion Vârlan, fără ca cineva să le tulbure existenţa. Creşteau vite şi aveau o gospodărie prosperă, iar unii bănuiau că cei doi îşi rotunjiseră averea din tâlhăriile pe care făceau, prin munţi.

Femeia locuia mai mult singură, căci soţul ei, cu 15 ani mai tânăr, dezertase din armata română în 1914 şi era mai mult hoinar. 

În iarna de la începutul anului 1927, Axenia a plecat la oraş cu treabă, şi atunci a tocmit o slugă, să aibă grijă de vite cât lipseşte ea. Aşa a ajuns Rahila Hăisan, o fată sărmană din sat, să locuiască în curtea Axeniei. Şi, într-o zi, în timp ce curăţa prin grajd, ea a încremenit. Căci din gunoiul răscolit cu furca, răsărise o mână de om, aproape întreagă. 

Înspăimântată, Rahila a coborât în sat şi i-a povestit mamei ei ce văzuse. Femeia, la rându-i, i-a spus vecinei, şi curând a aflat tot satul. Jandarmii secţiei din Fundu Moldovei au auzit şi ei, dar n-au luat în serios zvonurile. Iar Rahila s-a întors în curtea soţilor Vârlan, ca să nu-şi piardă simbria.

Axenia, despre ei ultima victimă: „Îmi terfelise cinstea de gospodină”

Pe la începutul verii, Axenia s-a întors acasă și a simţit imediat că e ceva în neregulă cu Rahila, căci fata se ferea de ea şi nu mai voia să muncească acolo. Iar când a coborât în sat, femeia a aflat rapid şi de povestea cu mâna descoperită în grajdul ei.   

Mai întâi, a invitat-o pe fată la ea, dar Rahila a refuzat să vină. Atunci, călcându-şi pe inimă, a mers ea la Rahila acasă. Ştia că era îndrăgostită de un băiat din sat care urma să se însoare cu o fată bogată, aşa că i-a vorbit frumos şi a îmbrobodit-o, promiţându-i că prin vrăjile pe care ştie să le facă, îşi va recâştiga iubitul. 

Fata a crezut-o, iar pe 11 iunie 1928, aproape de miezul nopţii, cele două au mers împreună la o stână părăsită. Acolo, Axenia a aşternut pe jos nişte haine, în formă de cruce, cu lumânări la capete şi flori pe alături, apoi a recitat repede nişte incantaţii şi a pus-o pe Rahila, care era zăpăcită de tot ce vedea, să îngenuncheze şi să facă mătănii prelungi, în cele patru părţi.

Fata s-a executat, iar Axenia a luat toporul pe care-l avea pregătit şi a lovit-o, de două ori, în cap. Victima a căzut la pământ şi a rămas nemişcată. Crezând-o moartă, Axenia s-a întors la casa ei, hotărâtă ca a doua zi să vină şi să-i ardă cadavrul.

Dar Rahila nu murise. Trezită din leşin, ea şi-a adunat toate puterile şi s-a târât până la stâna învecinată. Ciobanii de acolo au luat-o şi au dus-o jos, în sat, iar de aici, la spitalul din Câmpulung Moldovenesc. Când şi-a mai revenit, a spus cine o lovise cu toporul, iar Axenia a fost arestată.

Iniţial, ea a negat tentativa de omor. Dar după ce în casa ei au fost găsite lucrurile Rahilei pe care le furase în acea noapte, a dat înapoi şi a susţinut că n-a vrut s-o ucidă, ci doar să-i dea o lecţie. „Mă defăimase în tot satul şi nu-mi convenea”, a explicat ea, potrivit ziarului „Dimineaţa”. „Îmi terfelise cinstea de gospodină şi trebuia să-şi ia pedeapsa. N-am voit să o omor, i-am dat să-i crestez ţeasta, să mă ţie minte. Dacă aş fi voit, o ucideam. Mi-a fost milă de tinereţea ei, dar pedeapsa trebuia să i-o dau”.  

Un comisar de la Serviciul Secret a zis că e medic, ca să obţină mărturisirea

De pe patul de spital, Rahila a povestit şi despre mâna de om găsită în grajdul Axeniei, aşa că şeful secţiei de jandarmi din zonă, plutonierul N. Rusu a urcat muntele, în sfârşit, până la gospodăria Axeniei. 

Acolo, scriu ziarele, jandarmul a descoperit fragmente de oase ce păreau a fi umane şi, socotind că ele nu puteau proveni de la soldaţii căzuţi în război, care fuseseră de mult îngropaţi ori de către camarazi, ori de asociaţii, plutonierul şi-a anunţat superiorii, dar şi Serviciul de Siguranţă (Serviciul Secret de Informații – n.r.) din Câmpulungul Bucovinei.

La faţa locului a ajuns comisarul Petcu, însoţit de trei agenţi. Și, aflând că Axenia nu vrea să spună nimic nici despre mâna din grajd, nici oasele găsite, comisarul i-a întins o cursă. Nu se ştie cât de legală era această strategie de anchetă la vremea respectivă, dar ofiţerul de informaţii i-a povestit totul ziaristului de la „Dimineaţa”, care a şi publicat acest episod, împreună cu fotografia principalului protagonist. 

Astfel, comisarul a intrat în arest şi i-a spus Axeniei că e un medic celebru care, în schimbul unor bani, poate să-i scape pe criminali de pedeapsă, pe motiv de nebunie. Femeia i-a cerut dovezi, iar ofiţerul, de față cu jandarmul Rusu, a scris un contract prin care se angaja să o scape, contra sumei de 20.000 de lei. 

Atunci, Axenia a acceptat să stea de vorbă cu „doctorul”, însă fără să-şi descarce sufletul. Iar acesta, prefăcându-se supărat pe lipsa ei de sinceritate, a anunţat-o că-şi retrage ajutorul. În noaptea ce a urmat, Axenia a făcut rost de un cuţit şi s-a tăiat la gât. A fost descoperită repede şi dusă la spitalul din Câmpulung, unde s-a constatat că rana nu era gravă.

Resturi de oase, descoperite în gropile unde Axenia a ars cadavrele 

În ziarele vremii, există însă şi o altă versiune despre cei 20.000 de lei cu care Axenia spera să scape de închisoare. În acest scenariu, ea ar fi încercat să-i dea banii, drept mită, şefului de la jandarmi, însă el a denunţat-o imediat. Iar „la gestul său de cinste exemplară a contribuit mult şi faptul că plutonierul T. Rusu a servit şi în jandarmeria austriacă (bucovineană)”, sublinia presa de atunci. România de acum un secol nu era cu mult diferită faţă de cea din zilele noastre.

Poate doar mai rudimentară, căci pe atunci nu existau mijloacele moderne de anchetă, iar criminaliştii nu se puteau folosi de expertize genetice, camere video stradale sau mijloace stereomicroscopice de analiză. Dar aveau dactiloscopia, prin care se comparau amprentele găsite la locul faptei, mai erau fotografiile judiciare şi metoda portretului vorbit, însă, cel mai important, pe atunci exista în România o prestigioasă şcoală de medicină legală, care a pus şi bazele criminalisticii de la noi. 

Iar crimele Axeniei au fost rezolvate mai ales cu ajutorul legiştilor. Căci după ce şeful Parchetului de la Câmpulung a preluat cazul, a urmat o cercetare la faţa locului, extrem de dificilă şi de minuţioasă. Și astfel, lângă gospodăria Axeniei au fost descoperite gropi în care se părea că fusese vatra unui foc, iar înăuntru „s-au găsit diferite resturi de oase, pe care institutul medico-legal le-a identificat ca fiind omeneşti”, notau ziarele vremii. 

Abia după ce a fost pusă în faţa acestor dovezi, Axenia a mărturisit trei dintre crime comise. 

Axenia: „Mi-am ucis sora, pentru că suferea mult şi îmi era milă de ea”

Sora mai mică a Axeniei, Ileana Gabor, era măritată cu un pădurar din Borşa (Bucovina). Într-o zi, prin anul 1924, femeia a descoperit că soţul o înşală cu una dintre fiicele vecinei şi a decis să se răzbune pe el. I-a dat lui Gabor să bea un ceai, în care dizolvase piatră vânătă şi apoi turnase mult rom, ca să nu se simtă otrava. Jurnaliştii scriau că această reţetă de ceai devenise un fel de armă tradiţională în familia celor două surori.

Gabor a murit otrăvit. Dar, pentru că el fusese tânăr şi sănătos, s-a decis să i se facă autopsia, şi aşa s-a descoperit cauza decesului. Soţia lui, despre care se ştia că e geloasă, a devenit imediat principala suspectă. Arestată preventiv, ea n-a recunoscut fapta, iar după câteva luni a fost pusă în libertate, până la judecarea procesului. Numai că, între timp, Ileana s-a făcut nevăzută. 

A fugit şi s-a refugiat la sora ei, Axenia, în creierul munţilor, sperând că nu va mai fi găsită. Şi-a luat cu ea toată agoniseala, iar asta, cred anchetatorii, i-a adus moartea. A fost ucisă de Axenia din lăcomie, căci pe lângă banii furaţi de la Ileana, ea urmărea să-i moştenească şi terenul de 40 pogoane.  

În vara lui 1928, când a fost arestată şi anchetată, Axenia a negat la început că şi-a omorât sora și a spus că aceasta a plecat la Iaşi, unde s-a angajat ca servitoare. Dar, în urma căutărilor poliţiei, femeia n-a fost găsită, iar pe 3 iulie 1928, Axenia a recunoscut că a comis crima, în complicitate cu soţul ei. 

Ea a declarat că în martie 1925, după ce Ileana s-a refugiat la ei, i-au cerut 100.000 de lei, o avere şi la acea vreme. S-au certat din cauza asta, iar Axenia a lovit-o cu toporul în cap, apoi Ion Vârlan i-a tăiat gâtul. N-au găsit asupra victimei decât 4.000 de lei. 

Ulterior, în mărturisirile complete ale crimelor sale publicate de ziarul „Dimineaţa”, femeia şi-a asumat singură întreaga vină, susţinând o versiune melodramatică. „Mi-am ucis sora”, explica ea, „pentru că suferea mult. Îmi era milă, cum se chinuia. O durea şi moartea lui bărbatu-său, şi că poate tot ea a fost care i-a dat otravă. Necuratul nu-i da pace. Într-o zi, şi-a făcut de seamă (s-a sinucis – n.r.), a băut ceai amestecat cu piatră vânătă. Şi, apucată de durerile otravei, se zvârcolea de moarte, dar nu murea. Mila mă năpădise. Cum suferea, m-a rugat să-i mai dau ceai otrăvitor”.

Axenia spune că n-a vrut să-i dea ceai, „dar ea m-a rugat aşa mult şi de frumos, că de, soră eram, n-am mai putut să o văd chinuindu-se şi i-am dat ceai cu piatră vânătă. Dar tot nu murea. Atunci, ea m-a rugat să-i dau cu toporul în cap, ca să-i curm durerile. Am ascultat-o, căci nu puteam să o văd chinuindu-se. Cu trei lovituri, am răpus-o. Apoi cu un cuţit i-am tăiat gâtul, despărţindu-l de trup, să nu întârzie moartea. Mai târziu, am ars corpul ei, să nu-l mănânce viermii. Şi uite aşa, s-a sfârşit de chinuri biata mea soră”.

La scurt timp, ea avea să comită o nouă crimă.

Uciderea tatălui, cu o reţetă mortală de ceai şi o lovitură de secure

Tatăl Axeniei, Pintilie Moroşan, şi mama ei vitregă, Maria Moroşan, locuiau la marginea comunei Fundu Moldovei, izolaţi şi ei de lumea satului. Oamenii ştiau că nu erau în relaţii bune cu fiica lor cea mare. 

Dar într-o zi, prin septembrie 1927, Moroşan bătrânul a luat la pas muntele Obcina, ca s-o întrebe pe Axenia ce s-a întâmplat cu Ileana. Trecuseră doi ani şi jumătate fără ca ea să-i dea vreun semn de viaţă, iar părintele se gândea că poate nici nu mai plecase din curtea Axeniei. 

Când a ajuns la ea, i-a spus asta în faţă şi a ameninţat-o că o va denunţa. Atunci, fiica i-a făcut şi lui un ceai, preparat după reţeta clasică, cu piatră vânătă şi rom. Otrava şi-a făcut rapid efectul, iar bărbatul, simţindu-i arsura, s-a ridicat brusc de pe prispă, apoi a căzut grămadă, lovindu-se la cap. „Şi atunci”, spune Axenia, „am văzut pe tătuţa cum se chinuia. Băuse dintr-odată şi prea mult. Apoi se izbise rău la cap. De murit, tot ar fi murit, şi aşa, cel puţin să-i scurtez suferinţa. Cum îmi cerea mereu apă, ridicând capul să-i torn în gura încleştată, am luat securea de alături şi i-am retezat ţeasta. Din acel moment, era sfârşit”.

Mai departe, ca şi în cazul surorii ei, Axenia a ascuns cadavrul în groapa săpată sub un pat, iar după lăsarea întunericului, l-a târât pe povârnişul din faţa casei, într-o vatră improvizată, unde a pus deasupra lui un maldăr de brad uscat şi i-a dat foc, „ca să nu-l mănânce viermii”, după cum explica ea.

Și-a ucis mama vitregă, pentru că „vaietele bătrânei mi-au frânt inima”

Rămasă singură în casa de la marginea satului, Maria Moroşan a tot aşteptat să i se întoarcă bărbatul care urcase pe munte şi nu mai coborâse. În martie 1928, când vremea s-a mai îndreptat, femeia şi-a făcut curaj şi a pornit şi ea pe poteca ce ducea spre casa fiicei vitrege. 

Axenia a susţinut că bătrâna n-a venit ca să-i ceară explicaţii, ci „plata unei vechi datorii, de 300 de lei. Nu aveam aceşti bani şi s-a pornit cu mine la ceartă. Rea cum o lăsase Dumnezeu, a sărit cu un lemn să mă lovească. Eu, voind să mă apăr, am întors lemnul şi am lovit-o, din greşeală, în pântece. Toată noaptea s-a văitat mămuța de durere la pântece. Eu i-am dat să bea lapte, dar ea se văita tot mai tare. Când s-a făcut în amiază, vaietele bătrânei mi-au frânt inima. Am luat toporul şi i-am crăpat ţeasta. Atunci şi-a dat sufletul şi era gata…”. A îngropat sub cetină cadavrul, iar mai târziu l-a ars. 

Celor din sat care o întrebau unde îi sunt părinţii, Axenia le spunea ba că s-au mutat la Ileana, fiica lor cea mică, ba că au plecat în Ardeal, în căutare de lucru. 

Pe 3 iulie 1928, Axenia mărturisise că a comis cele două crime împreună cu soţul ei. Pe Pintilie Moroşan l-au lovit cu toporul, după ce acesta, beat fiind, le-a spus că-i bănuie că au ucis-o pe Ileana. După ce l-au omorât, i-au îngropat cadavrul lângă casă. Iar în primăvara ce a urmat, tot împreună au omorât-o şi pe Maria Moroşan, cu care s-au certat din cauza unor vite pe care femeia le cerea. Cadavrul ei, spunea Axenia, a fost îngropat în grădină. Dar în preajma casei soţilor Vârlan n-a fost găsit niciun mormânt improvizat şi niciun schelet întreg, ci numai gropi cu urme de incendiere şi oase calcinate, care susţin varianta în care Axenia spune că a acţionat singură. 

Înainte de a arde trupul mamei vitrege, femeia i-a tăiat braţul drept, până la cot, şi l-a păstrat ca talisman. Era mâna găsită de Rahila în gunoiul din grajd. Ziarele vremii scriau că acest suvenir morbid s-ar baza pe o superstiţie a criminalilor, care cred că mâna victimei îi poate apăra de nenorociri şi de pericolul de a fi prinşi. 

Moartea fratelui, „poate din leacurile băbeşti, fie de la mine, fie de la gazdă”

Dar numărul crimelor comise de Axenia nu se opreşte aici. O altă victimă, bănuiau atunci anchetatorii, a fost fratele ei, Ştefan Moroşan. El a murit de tânăr, iar criminala în serie era prin preajma lui. Când a fost întrebată despre acest deces, Axenia a arătat cu degetul spre tatăl ei, adăugând că ea doar i-a dat niște „leacuri de vindecare“. 

„Fratele meu Ştefan”, spunea ea, „a fost bătut crunt de tătuţa, cu care se încăierase pentru partea de moştenire ce i se cuvenea de la mămuţa. Din bătaie, Ştefan a zăcut doi ani, în casa unei femei, la care se adăpostea, din satul nostru”. 

Povestea că ea îşi vizita des fratele ei şi-i ducea „leacuri de vindecare”. Așa a aflat de la el că „avea bani strânşi pe care, împreună cu câteva zeci de pogoane, ce îi veneau de la moştenirea mămuţei, era gata să le dea celei care îi va reda sănătatea, ori îl va scăpa de chinurile zacerii. Mie, ca soră, mi-era mare milă de frate-meu. Dar nu i-am făcut nimic, până ce într-o zi, fără vaiete şi durere, a murit”, spune Axenia. 

Suspiciunea anchetatorilor a fost că ea şi-a otrăvit fratele, pentru a-i moşteni averea. Axenia n-a recunoscut asta, însă nu a negat că el ar fi putut muri „poate din leacurile băbeşti, pe care le lua fie de la mine, fie de la gazda sa. Dar nu eu l-am omorât”.

Nu s-a putut demonstra contrariul, căci trecuseră peste 15 ani de la moartea lui Ştefan Moroşan. Probe nu mai existau, iar crima era deja prescrisă. Potrivit Codului Penal de la acea vreme, omorul se prescria după 10 ani de la momentul comiterii, iar alte infracțiuni (furt, tâlhărie, fals), după cinci ani. 

Orfană de mamă, Axenia a fugit de acasă la 8 ani şi a devenit servitoare

Cine era femeia care şi-a ucis rudele apropiate, rând pe rând, „din milă”? Ziarul „Dimineaţa” scria că Axenia rămăsese orfană de mamă la vârsta de 7 ani. Oficial, s-a spus că femeia a murit din cauza unei sarcini cu probleme, dar tot satul ştia că de vină ar fi fost soţul ei, Pintilie Moroşan, care-şi bătuse crunt nevasta gravidă. Cu ani în urmă, el omorâse un alt om: prins la furat de fân, băgase furca într-un paznic, scăpând nepedepsit.

Pintilie era alcoolic şi violent, iar la scurt timp după moartea mamei sale, Axenia a fugit de acasă. Era un copil, abia împlinise 8 ani. A mers prin mai multe localităţi din Bucovina şi s-a angajat ca servitoare, muncind doar pentru mâncare şi adăpost. 

La 16 ani, s-a reîntors în sat, dar era o străină pentru cei de acolo, aşa că a continuat să fugă de oameni, petrecându-şi timpul prin păduri. Acolo s-a îndrăgostit prima oară, de un tânăr care se ascundea, ca să nu fie luat la militărie. Când a rămas însărcinată, el a părăsit-o. Axenia a născut copilul, apoi a făcut încă trei, ca urmare a altor relaţii pasagere. Toţi copiii i-au murit, unul după altul, iar anchetatorii au fost convinşi că acestea sunt primele ei crime.  

Arderea celor patru copii: „Să-i mănânce viermii? Erau trup din trupul meu” 

Primii trei copii ai Axeniei au murit la scurt timp de la naştere „de guşter”, după cum le spunea ea celor din sat. „Guşterul” sau angină difterică e o infecție bacteriană gravă a gâtului, ce poate duce la sufocare. Al patrulea copil al Axeniei a apucat să trăiască trei luni.

Anchetatorii erau siguri că Axenia şi-a ucis toţi pruncii, prin sufocare, și că apoi i-a ars, în pădure. Dar după trei decenii de la crime, nu mai existau niciun fel de dovezi materiale, iar crimele, ca şi în cazul fratelui, erau deja prescrise. Axenia a negat că le-a făcut ceva copiilor ei şi a dat vina pe soartă şi pe diavol, numindu-l „necuratul”. 

Într-o confesiune făcută reporterului de la „Dimineaţă”, ea a vorbit despre moartea ultimului ei copil, o fetiţă: „Stam de veghe, să nu mi-o răpească necuratul! Şi vedeam, simţeam alături pe necurat, care mi-o cerea. Eu m-am luptat mult să nu i-o dau; trei luni de chin şi apoi ani mulţi de-a rândul, când am fost silită să i-o dau. El m-a învins, necuratul!”

Nu cumva „a pus-o necuratul” să-şi omoare fetița? „N-am ucis-o eu”, s-a apărat Axenia, „nu-mi puneam mintea cu un copil. Şi nici pe ceilalţi nu i-am omorât, mureau după o zi-două, în mâinile mele, de guşiţă. Cei dintâi nu-mi erau dragi, ce să fac eu cu copiii? Şi apoi eram fată nemăritată, era ruşine să am copii… Pe fetiţă aş fi ţinut-o. Voiam să o am. Dar necuratul o cerea mereu… Şi mi-a luat-o. M-a răpus…”. 

„În ochii ucigaşei par a se ivi lacrimi”, notează reporterul. „De ce i-ai ars şi nu i-ai îngropat?”, a întrebat-o el pe Axenia. „Nu pot lăsa să roiască pe trupurile alor mei viermii”, i-a explicat ea. „Un timp îi las acoperiţi cu cetină. Mai pe urmă, viu şi găsesc, roind pe ei, milioane de viermi. De ce să-i mănânce viermii? Erau trup din trupul meu; pe mine mă mănâncă viermii. Şi nu-i las… Aprind vraful de cetină uscată şi ard ca lumânarea. Şi aşa, nu-i mănâncă viermii”.

Ziaristul care a cunoscut-o pe Axenia: „Vorbeşte calm, curgător şi e inteligentă”

Jurnaliştii care au văzut-o pe criminala în serie scriau despre ea că era „scursă de viaţă”, „o mână de femeie”, „înaintată în vârstă, de statură mică, nu din cele robuste”.  

Ziaristul de la „Dimineaţa”, care a stat de vorbă cu Axenia, dar şi cu anchetatorii,  notează că, după ce i-au fost puse în faţă probele, ea a mărturisit că şi-a ucis părinţii şi sora „cu seninătate, (…) apoi revine asupra declaraţiilor făcute şi se apără cu înverşunare de orice învinuire. (…) În faţa magistraţilor instructori tace; ori dacă părăseşte mutismul, printr-o dibace întorsătură a destăinuirilor precedente, derutează instrucţia. Vorbeşte calm, curgător şi e inteligentă; nu-şi poate ascunde însă şiretenia”.

Uneori, Axenia pare „tipul criminalei înnăscute”, dar alteori, e de „o docilitate înduioşătoare”, notează jurnalistul. „S-ar părea că e dementă sau cuprinsă de degenerare alcoolică. Figura ei ştearsă, oarecum contractată, privirea uneori halucinată îţi dau impresia demenţei progresive, şi atunci atribui mârşavele sale fapte iresponsabilităţii alcoolice sau unei eredităţi necruţătoare. Dar se dovedeşte că totul este înscenat. Axenia nu se îmbată; bea puţin şi pare să aibă oroare de băutură. Halucinaţia aparţine prefăcătoriei, când se simte ameninţată sau când vrea să înlăture bănuielile ce apasă asupra soţului ei, pe care se vede că vrea să-l ocrotească de orice răspundere”.

Cu cel de la ziar, crezând că nu va da socoteală pentru ceea ce spune, „Axenia ar tot vorbi, părând că vrea să-şi uşureze sufletul”, iar la finalul spovedaniei, „figura ei ia o alură de seninătate şi mulţumire de sine deplină. Nimic din ce ar trăda o mustrare de conştiinţă sau părere de rău nu se reflectă pe faţa ei suptă şi îngrozitoare”, notează reporterul de la „Dimineaţa”.

Casa din munţi a criminalei, de unde doi argaţi au dispărut fără urmă

Casa în care locuiau Axenia și Ion Vârlan era departe de sat, lângă vârful muntelui, pe un platou înconjurat de o pădure seculară. Până în comuna Fundu Moldovei erau peste 12 km, pe poteci pustii şi prăpăstioase. Aici îşi ridicase Axenia o casă, un grajd pentru vite şi o magazie. Iar mai sus, în munte, ea avea şi o stână. 

Faţada principală a casei, mascată de un gard şi de o şură înaltă, era orientată spre pădure. Din hol, scriu jurnaliştii care au mers acolo, se pătrundea în două încăperi, pline cu tot soiul de unelte: securi şi topoare, o piatră circulară de pilit, puşti, iatagane şi cuţite, mai mari sau mai mici.

În dormitorul soţilor Vârlan, chiar sub patul lor, era săpată o groapă adâncă. Axenia spunea că acolo îşi ţinea iarna cartofii, ca să nu îngheţe. Dar în acea groapă „s-au găsit resturi de oase şi urme de grăsime omenească”, potrivit ziarelor vremii.

Aici şi-a ucis Axenia părinţii şi sora, iar mai jos, în faţa casei, le-a ars cadavrele. Criminala, după cum spuneam, a negat că ar putea fi şi alte victime. Dar pe lista ei, erau convinşi anchetatorii, s-au aflat şi doi argaţi pe care îi avusese în slujbă, la stâna de pe  munte.

De loc dintr-un sat al judeţului Câmpulung (Bucovina), ambii erau de multă vreme în serviciul Axeniei. Astfel, ei au aflat o parte din secretele ascunse în casa acesteia, apoi au făcut greşeala să le povestească şi altora. Și apoi, din gură în gură, totul a ajuns la urechile Axeniei, ca și în cazul Rahilei.

Iar într-o zi, amândoi argaţii au dispărut fără urmă. Cel mai probabil, considerau anchetatorii, ei au fost ucişi, iar cadavrele lor arse. Exista şi varianta ca ei să fi plecat de bunăvoie de la Axenia şi să-şi fi găsit de lucru în altă parte, aşa că, pentru găsirea lor, poliţia a dat circulare în toată ţara. Însă ei „n-au răspuns la apel”, notează presa. 

Soțul Axeniei, care mânca bătaie de la ea, a fost arestat pentru tăinuire

Ion Vârlan avea 35 de ani, era din Bârzeşti (judeţul Vaslui) şi fusese condamnat în trecut pentru furt. Pe vremea când au fost descoperite crimele Axeniei, el lucra pe la întreprinderile forestiere din zonă, însă nicăieri nu zăbovea prea mult, poate şi pentru că, fiind dezertor, se temea ca jandarmii să nu-i prindă urma. Oamenii din sat nu-l vedeau cu lunile şi bănuiau că el se ocupa de tâlharii prin munţi. 

Singura care îi ştia rostul era Axenia. Se zicea că Vârlan se temea de soţia lui, nu-i ieşea din vorbă, iar uneori, mânca şi bătaie de la ea.

Cei doi au trăit în concubinaj multă vreme, în casa lor din munţi, şi s-au căsătorit cu un an înainte ca Axenia să fie arestată. După ce s-a aflat de crime, tot satul vorbea că la nunta din curtea lor s-au mâncat bucate gătite cu carne şi grăsime de la victime.  

Când Axenia a fost prinsă, soţul ei era de negăsit, iar la început s-a crezut că fusese omorât şi el. Bărbatul a fost dat în urmărire şi, după aproape trei săptămâni, a fost găsit ascuns în munţi, la Pojorâta, în apropiere de Fundu Moldovei.

La început, Axenia a susţinut că a săvârşit toate crimele împreună cu el. Dar după numai câteva zile, a negat orice amestec al soţului ei, susţinând că el nici nu ştia de crime, pentru că le-a făcut când acesta era plecat la lucru.

Şi Ion Vârlan s-a declarat nevinovat, dar el a fost arestat pentru complicitate, prin tăinuirea crimelor. 

Condamnarea soţilor Vârlan şi visul cu privighetori al criminalei în serie

La doi ani după descoperirea faptelor, Axenia Vârlan a fost trimisă în judecată, fiind acuzată că şi-a ucis sora şi părinţii, „în scopul moştenirii pe care voia să o dobândească întreagă”. Ea fost acuzată şi că a încercat să o omoare pe Rahila. Magistraţii instructori au decis că femeia era „perfect responsabilă” pentru faptele ei, neputând invoca nebunia.

Procesul soţilor Vârlan a început în octombrie 1930, la Curtea cu Juri din Câmpulung (Bucovina), unde au fost găsiţi vinovaţi pentru toate capetele de acuzare. Axenia Vârlan a primit muncă silnică pe viaţă, iar soţul ei – 15 ani de muncă silnică. 

Cei doi au făcut apel împotriva sentinţei, dar în februarie 1931, decizia de condamnare a fost menţinută. Avocatul lor nu s-a lăsat şi a declarat recurs, criticând, printre altele, şi „asprimea pedepsei”. Dar în aprilie 1931, secţia a II-a a Înaltei Curţi de Casaţie a respins recursul, iar soţii Vârlan au fost definitiv condamnaţi.

În închisoarea în care era ţinută în lanţuri, Axenia îi mărturisea reporterului de la „Dimineaţa” că are somnul liniştit şi visele frumoase. 

Într-o noapte, povestea ea, a visat un pom în care ciripeau privighetori, iar din mijlocul lor „s-a auzit o voce omenească: «Vino, Axenia, vino sus în pom, căci şi tu eşti pasăre măiastră». Şi m-am suit. Privighetorile au prins să cânte, adevărat ca în rai. Iar când m-am dat jos, la rădăcina pomului, a ieşit, ca din pământ, tătuţa. Nu s-a uitat rău la mine. Mi-a zis cu o voce blândă: «Să îngrijeşti, Axenia, de ale sufletelor noastre». Dacă aş fi liberă”, visa Axenia, „m-aş duce pe locurile unde i-am ucis, să le ard lumânări. M-aş desface de rugămintea lui tătuţa, Dumnezeu să-l ierte, căci tare rău mai era”, şi-a încheiat ea povestirea, făcându-şi semnul crucii, cu evlavie.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

---

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro