O femeie cu obezitate morbidă din Dorohoi, ținută peste 12 ore până să fie internată. „Nu o primeşte nimeni, nici Arafat” | VIDEO

 1 comentariu

O femeie în vârstă de 59 de ani din Dorohoi, care suferă de obezitate morbidă, având o greutate de aproximativ 240 de kilograme, a aşteptat mai bine 12 ore să fie internată la Spitalul Municipal Dorohoi, după ce a căzut şi s-a lovit la un genunchi, potrivit Monitorul de Botoşani. Familia a înregistrat discuția în care un cadru medical refuză internarea femeii și îi acuză că au ținut-o așa acasă, iar acum „fac mofturi” la spital.

Incidentul a avut loc joi, după ce femeia de 59 de ani din Dorohoi, care suferă de obezitate morbidă, a căzut în casă şi s-a lovit la genunchi, fiind găsită la câteva ore de o rudă, notează sursa citată.

„M-a sunat sora mea și am venit repede acasă. Ne-am chinuit să o ridicăm, dar nu am putut. Așa că am hotărât să sunăm la 112. După vreo jumătate de oră a venit salvarea și au zis că nu au ce să facă, pentru că e prea grea", a povestit fiul femeii.

Femeia de 59 de ani cântăreşte peste 240 de kilograme, potrivit estimărilor medicilor.

Ulterior, familia a sunat la pompieri, care au trimis de la Botoşani Autospeciala de Transport Personal şi Victime Multiple (ATPVM), fiind singurul mijloc de transport din tot judeţul care poate duce persoane cu greutate atât de mare .

Ajunsă la spital, familia femeii cu obezitate morbidă s-a lovit de un comportament jignitor al medicilor de la Ugenţă şi de refuzul de a o interna. „La un moment dat a venit pe hol și ne-a zis că «doamnă, ne pare rău, dar nu avem ce să-i facem», că trebuia să o aducem de mai demult. Ne-a zis să o luăm acasă", povesteşte o rudă a femeii.

Medicul de gardă: „Nu o primeşte nimeni, nici Arafat”

Medicul de gardă le-a reproşat rudelor că „fac mofturi". „Faceţi mofturi la spital. Eu nu pot să aduc saltea de la mine de acasă. Nu o primeşte nimeni, nici Arafat nu o ia. Nu moare acum, când o să dea Domnu", le-a spus cadrul medical.

Rudele au sunat la managerul spitalului, iar la insistenţele acestuia femeia a fost internată, după ce a stat aproape şase ore în autospeciala de pompieri.

Femeia a fost aşezată pe două saltele de pe podea.

Înregistrarea discuției dintre medicul de gardă și familia pacientei. Sursa video: Monitorul de Botoșani

Anchetă în cazul personalului din Urgenţe

„Pacienta, cu obezitate morbidă, s-a prezentat la spitalul nostru cu un traumatism genunchi bilateral. A fost atent monitorizată apropo de funcțiile vitale, investigată din punct de vedere biologic, cu analize efectuate în urgență. În schimb, problema majoră care s-a pus la dumneaei, din cauza greutății de peste 200 de kilograme, a fost în privinţa investigațiilor radiologice și CT-ul, care nu au putut fi efectuate în spitalul nostru, deși ambele aparate sunt funcționale. S-a încercat transferul la Spitalul Județean Botoșani și la Spitalul Județean de Urgențe Suceava, lucru care nu s-a putut realiza din același motiv, al greutăţii", a declarat medicul primar Valerian Andrieş, managerul Spitalului Municipal Dorohoi.

Acesta a spus că va deschide şi o anchetă internă în cazul comportamentului personalului din Urgenţe.

„De aseară am aflat de caz și m-am implicat personal în rezolvarea acestuia, am discutat personal cu familia la 6.30 dimineață. Parțial le dau dreptate, apropo de comportamentul unei colege. Sigur că aceasta va constitui obiectul unei analize separate și a unei anchete separate disciplinare dacă e cazul, dar din punct de vedere medical, vreau să accentuez, Spitalul Municipal Dorohoi, prin ceea ce deține în acest moment – resursă umană și aparatură – și-a făcut treaba”, a mai spus managerul unităţii sanitare.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    seaman651 23.04.2023, 13:12

    Pacientul trebuie ajutat, dar... cei care au lasat situatia sa ajunga aici sunt tot cei care considera ca intotdeauna altcineva trebuie sa faca ceva, ei n-au absolut nicio vina, nicio responsabilitate, inclusiv pacienta.

ALTE ȘTIRI
Fluviul Dunărea curgând la un debit mult mai mic, malurile apei sunt înconjurate de nisip
18:24
Trafic blocat pe Dunăre, la Capidava: O navă a eșuat după ce a ignorat limita de pescaj. A fost trimisă draga Parma
3 din 4 femei din mediul urban au o rutină de îngrijire a pielii. Foto: magnific.com
Analiză
18:00
Femeile pun preț pe eficiență, nu pe etichetă: ce arată cel mai nou studiu despre cumpărăturile de beauty
MONDEN
Valentina Pelinel și Cristi Borcea
Exclusiv
19:16
Cătălin Botezatu, dezvăluiri despre Valentina Pelinel și Cristi Borcea. Cine are grijă de imaginea omului de afaceri
Cheloo si Mihai Ban
17:36
Cheloo, despre singurul vis împlinit la Asia Express înainte de eliminare: „Să avem cu ce ne lăuda”
POLITIC
Imagine cu delegația PNL la consultările de la Cotroceni înainte ca Luca Niculescu să fie desemnat premier. Foto: Administrația Prezidențială
16:03
PNL confirmă decizia despre Guvernul Luca Niculescu, premier desemnat de Nicușor Dan
Premierul desemnat Luca Niculescu are 10 zile sa formeze un Guvern
Analiză
14:13
Combinațiile partidelor pentru Guvernul Niculescu: „Fiecare are un plan până ia primul pumn în gură”
Ultimele știri
19:44
Modernizarea Complexului Feroviar București: Guvernul a aprobat investiția de 17,8 miliarde de lei
19:31
Doi soți plecați la plimbare în urmă cu trei zile, găsiți morți într-o mașină răsturnată, în Brașov
19:05
Kelemen Hunor a dat verdictul despre Guvernul Luca Niculescu: „Am vorbit şi cu Sorin Grindeanu, şi cu Ilie Bolojan”
19:22
Polițiștii din Satu Mare, obligați să cântărească zilnic lemnele pe care le ard în sobe: „Nu e mai ușor să calculeze cenușa?”
TRENDING
BREAKING NEWS
15:48
Colosul german Rheinmetall cumpără Șantierul Naval Mangalia cu 138 de milioane de euro. Ce nave militare vor fi construite pe litoral
13:10
Jurista Navi Pillay a câștigat Premiul Nobel pentru Pace în 2026, dar Comitetul nu a reușit să ia legătura cu ea
09:50
Prognoza iernii 2026-2027 în Europa s-a schimbat: datele din octombrie arată un semnal neobișnuit pentru vortexul polar
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
Un cuplu este surprins din spate, mergând mână în mână pe o plajă liniștită, în timp ce valurile blânde se sparg pe țărm, pe fundalul unui apus de soare plin de culori
19:14
Grecia a fost desemnată cea mai populară destinație din lume pentru luna de miere în 2027, depășind Bali și Maldive
Poziții de yoga pentru începători
18:34
O nouă analiză dezvăluie noile tendințe în turism pentru 2027: trasee istorice inspirate de filme, detoxifiere digitală și vacanțe axate pe fitness
Murături asortate la borcan
18:28
Cum se fac murăturile asortate pentru iarnă? Rețetă simplă și gustoasă
Călători epuizați care dorm într-un aeroport, lângă panoul pe care sunt afișate zborurile anulate
17:42
Aeroporturile spaniole se pregătesc de o grevă generală masivă, în luna noiembrie. Ce trebuie să știe românii care au bilete sau vacanțe programate
Șezlonguri de lemn, goale, așezate sub umbrele din paie, pe o plajă
16:17
Decontările voucherelor de vacanță au scăzut cu aproape 50% în primele opt luni din 2026. Avertismentul dur al patronatelor din turism
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Exercițiul de mobilizare MOBEX
17:53
Fake news despre încorporarea tinerilor în Armata României, demontat de MApN: „O încercare de manipulare a populaţiei”
Șantierul naval Mangalia. Sursă foto: Inquam Photos /Daniel Stoenciu
17:37
Ce urmează la Șantierul Naval Mangalia după preluarea de către Rheinmetall. Liderul de sindicat Laurențiu Gobeajă: „O mare parte dintre foștii angajați sunt dispuși să se întoarcă”
Cristina Chiriac în sacou albastru închis, cămașă albastră și cravată, în timp ce stă la birou
17:21
Parchetul General se opune pedepselor mai blânde pentru consumatorii de droguri: „Conduce la slăbirea instrumentelor de prevenire și combatere a fenomenului”
Șantierul Naval Mangalia
16:29
Guvernul României, după ce Șantierul Naval Mangalia a fost cumpărat de către compania germană Rheinmetall
Nicușor Dan, președintele României
09:55
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
09:00
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...