Copila era în grija bărbatului din septembrie anul trecut, când a fost înscrisă la cursuri la şcoala din localitate, mama fiind plecată la muncă în Italia. Învățătoarea a alertat autoritățile după ce luni, copila a lipsit de la ore, lucru care nu se mai întâmplase. Asistentul social nu a reușit să dea nici de ea, nici de concubinul mamei, așa că femeia s-a întors de urgență acasă.

Împreună cu polițiștii a intrat miercuri în casa iubitului său unde au găsit doar câteva bileţele pe perna copilei în care scria că „O să-ţi iau ceea ce tu iubeşti cel mai mult”, însă nici urmă de cei doi.

După o noapte de căutări disperate, joi dimineaţă, mama, poliţiştii şi angajaţii din primărie au revenit la casa bărbatului  şi de această dată au găsit copila moartă în pat, acoperită cu plapuma. Avea o vânătaie în jurul gâtului şi s-ar părea că a fost ucisă de câteva zile, probabil în alt loc şi adusă apoi în pat.

Într-o magazie, criminalul era și el spânzurat. Poliţişti de la investigaţii criminale şi un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, care au început ancheta.

Citește și: Copil din Târgu Jiu bătut de mamă pentru că nu e olimpic la mai multe materii. Băiatul ar fi fost și el violent

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.