„Nu cred că este cazul de restructurări, pentru că în Ministerul Muncii sunt deja probleme în legătură cu posturile neocupate, care înseamnă, de fapt, că munca acelor oameni care lipsesc e făcută de nişte colegi care muncesc cu o încărcătură mai mare. Avem 140 de posturi vacante şi 494 de posturi ocupate. Deci procentul celor neocupate este destul de mare”, a declarat Florin Manole la Prima News.

El a adăugat că ministerul său are și zone mai puțin căutate de oameni și, în plus, sunt și mulți oameni care se pensionează și atunci numărul angajaților scade.

„Suntem în situaţia nefericită în care joburile din unele zone de activitate ale Ministerului Muncii par a fi neatractive. Chiar mă informa sindicatul că am avut la o anumită Casă de pensii şase posturi disponibile şi nu s-a înscris nimeni, pentru că munca e foarte dificilă acolo, condiţiile nu sunt deloc uşoare şi salariile au fost considerate, se pare, insuficient de atractive, dacă nu s-a înscris nimeni pe niciunul dintre cele şase posturi. Aşadar, nu cred că este cazul”, a completat Manole.

Premierul Ilie Bolojan a anunțat recent că, în cadrul pachetului 2 de reforme, vor fi concedieri în companiile de stat și tăieri de salarii în consiliile de administrație.

Bolojan a cerut o reorganizare și o reducere de posturi în ministere, inclusiv introducerea unor indicatori de performanță. Totul, în contextul celui de-al doilea pachet de măsuri fiscale, care va fi adoptat nu în luna iulie, așa cum spusese șeful Executivului, ci în august.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (1)
Avatar comentarii

Nerasist 26.07.2025, 02:10

In 35 de ani, nimeni nu s-a angajat la stat fără pile și relații. Rareori posturile scăpa spre listare publică și atunci doar pentru colectare de cvuri sa mimeze o selecție. Hai că nu suntem atât de, cum ne credeți voi, tovarăși.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.