Mako, fosta prinţesă a Japoniei, a plecat cu soțul ei la New York, unde vor locui împreună

Comentează
Arhiva foto

Mako, 30 de ani, nepoata împăratului Japoniei Naruhito, s-a îmbarcat duminică alături de soțul ei într-un avion cu destinația New York, relatează AFP, citată de Agerpres. Fosta prințesă s-a căsătorit la sfârșitul lui octombrie cu Kei Komuro, 30 de ani, un fost coleg de facultate, după ani de controversă, iar presa niponă a relatat că ei intenționează să se mute în Statele Unite.

Însoţiţi de pază, soţii s-au îmbarcat într-o cursă comercială de pe aeroportul Tokyo-Haneda. Mulți jurnaliști au fost prezenți pe aeroport, dar ei nu au făcut niciun comentariu.

Mako şi Kei Komuro s-au căsătorit pe 26 octombrie, la Tokyo. Pentru el, Mako a renunțat la statului ei regal și la o compensație de 1,2 de milioane de euro, acordată în mod obişnuit femeilor care părăsesc casa regală. Prințesa nu a avut parte nici de fastul ritualurilor tradiţionale pentru nunta ei.

Fosta prințesă şi-a pierdut titlul regal atunci când ea şi Kei Komuro şi-au înregistrat căsătoria. Asta pentru că, potrivit legii japoneze vechi de secole, căsătoria dintre un membru al familiei regale și un om de rând implică renunțarea la statutul regal și la toate beneficiile ce rezultă din această poziție.

A fost o situaţie obişnuită pentru femeile din neam, dar a fost pentru prima dată în istoria Japoniei de după război când s-a refuzat indemnizaţia. 

Mako și Kei Komuro și-au anunțat logodna în 2017. De atunci, fosta prințesă a îndurat ani de critici. Au fost aduse acuzaţii potrivit cărora mama lui Komuro a împrumutat bani de la un fost logodnic pentru studiile fiului ei şi nu i-a returnat. Această ceartă a provocat scandal în Japonia, unde din partea familiei imperiale este aşteptat un comportament ireproşabil.

Împăratul nu mai are niciun rol politic în Japonia postbelică, dar rămâne o importantă figură simbolică a naţiunii.

Din cauza controverselor stârnite, cuplul şi-a amânat căsătoria, iar Kei Komuro a plecat în 2018 în Statele Unite pentru a urma studii de drept. Kei Komuro lucrează pentru un cabinet american de avocați, însă nu se știe dacă prințesa va munci și ea.

După căsătorie, Mako a dezvăluit într-o conferință de presă că a simţit „teamă, tristeţe şi durere” din cauza acuzaţiilor apărute în presă referitor la ea şi la familia lui Kei Komuro, pe care le-a calificat drept „zvonuri nefondate”.

Foto: Epa

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
PTF Galați
10:19
Cozi uriașe la PTF Albița și Galați cu Republica Moldova: controalele de frontieră se fac pe hârtie
Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale poate începe. Sursa foto: Libertatea
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
MONDEN
Cătălin Măruță prezintă emisiunea „Furnicuțele” la Antena 1 | Foto: captură YouTube
10:53
Cine a câștigat lupta dintre Cătălin Măruță și PRO TV. Câți români s-au uitat la „Frunicuțele” pe Antena 1
Radu Mazăre Jr despre Andreea Popescu
10:30
S-a aflat ce relație este între Radu Mazăre jr și Andreea Popescu, după ce au apărut împreună în Mamaia: „Mi-a spus că e OK”
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
11:04
Frații Pavăl (Dedeman) demolează halele fostei Comatchim, singurul comerciant de hârtie și carton din România înainte de 1989
11:01
Mirela Retegan reacționează după ce Cheloo i-a spus fiicei sale la Asia Express: „Te bat de față cu mama ta”
10:59
ANM a emis două avertizări de căldură în România: urmează două zile cu temperaturi de până la 35 de grade în unele zone
10:59
Nu cumpărați niciodată aceste ouă! Un semn de pe ambalaj ar trebui să vă avertizeze imediat
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
 Morman de gogonele murate
10:08
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!