Nicolae Medforth-Mills, nepotul Regelui Mihai şi fost Principe al României, a vizitat, luni, Catedrala Reîntregirii Neamului din Alba Iulia, în care au fost încoronați Regii Ferdinand și Maria, scrie Ziarul Unirea.

„Sunt foarte emoționat, mă gândesc foarte mult la familia mea, mai ales anul acesta, nu numai pentru că este anul Centenar, ci pentru că o să mă căsătoresc în acest an și mă gândesc la ei și la tot ce au făcut pentru țara noastră”, a spus Nicolae Medforth-Mills.

nicolae-nepotul-regelui-mihai03Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Întrebat despre nunta care va avea loc pe 30 septembrie la Sinaia, fostul principe a făcut publice detalii despre pregătiri.

„Săptămâna trecută am scris o scrisoare către mătușa mea, Principesa Margareta, am întrebat dacă… ne-ar face o onoare, de fapt, să fie nașa și unchiul meu să fie nașul nostru la nuntă. Și aștept un răspuns acum”, a spus Nicolae Medforth-Mills, conform sursei citate.

Nepotul Regelui Mihai a spus că ar fi o mare onoare ca Principesa Margareta și Principele Radu să-i accepte invitația, precizând că vor fi foarte fericiți dacă va participa toată familia la nuntă.

Trăim ultima șansă pentru reformarea învățământului în România: plătiți profesorii, ca apoi să le putem cere performanță
Recomandări
Trăim ultima șansă pentru reformarea învățământului în România: plătiți profesorii, ca apoi să le putem cere performanță

Fostul principe a precizat că la nuntă vor veni prieteni din aproape 13 țări, ambasadori, personalități din corpul diplomatic și din familii regale.

„E un moment foarte fericit pentru noi și abia așteptăm să sărbătorim împreună cu familia și prietenii noștri”, a spus Nicolae Medforth-Mills.

Potrivit sursei citate, Nicolae Medforth-Mills s-a întâlnit cu Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop de Alba Iulia. Apoi a vizitat catedrala, s-a rugat și s-a fotografiat cu mai mulți turiști și localnici

Nepotul Regelui Mihai se căsătorește cu Alina Maria Binder, o tânără  în vârstă de 29 de ani. Pe 1 august 2015, Casa Regală a anunțat excluderea Principelui Nicolae din linia de succesiune și retragerea titlului de ”Principe”, care îi fusese atribuit lui Nicolae în anul 2010.

sursă foto: Ziarul Unirea


Citește și EXCLUSIV/ Tania Popa e pasionată de croitorie. “De actorie o să mă las, de atelier, niciodată!”


 


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Regele Charles, ULUIT de ce i-a spus un român în timpul plimbării! Nu s-a putut abţine, s-a schimbat la faţă
Playtech.ro
Regele Charles, ULUIT de ce i-a spus un român în timpul plimbării! Nu s-a putut abţine, s-a schimbat la faţă
Doliu în showbiz! Creatorul de modă Stephan Pelger a fost găsit mort la 44 de ani. De ce afecțiune suferea de la vârsta de 10 ani
Viva.ro
Doliu în showbiz! Creatorul de modă Stephan Pelger a fost găsit mort la 44 de ani. De ce afecțiune suferea de la vârsta de 10 ani
Povestea de viață a doctoriției Maria Dede: de la mers cu vacile la păscut, la meseria de medic
PUBLICITATE
Povestea de viață a doctoriției Maria Dede: de la mers cu vacile la păscut, la meseria de medic
Preparatul românesc care i-a înnebunit pe străini. Ocupă locul trei într-un clasament gastronomic mondial
FANATIK.RO
Preparatul românesc care i-a înnebunit pe străini. Ocupă locul trei într-un clasament gastronomic mondial
„Trebuie să ne așteptăm la replici”. Cutremurul de marți seară din Crișana, surprins în imagini
Știrileprotv.ro
„Trebuie să ne așteptăm la replici”. Cutremurul de marți seară din Crișana, surprins în imagini
Ultimele imagini cu Stephan Pelger în viaţă. A ieşit la un local cu o prietenă şi la final a îmbrăţişat-o
Observatornews.ro
Ultimele imagini cu Stephan Pelger în viaţă. A ieşit la un local cu o prietenă şi la final a îmbrăţişat-o
"Am cerut retragerea licenţei echipei". Lovitura de teatru plănuită înainte de startul Superligii: "Avem şanse mari să câştigăm la TAS"
Orangesport.ro
"Am cerut retragerea licenţei echipei". Lovitura de teatru plănuită înainte de startul Superligii: "Avem şanse mari să câştigăm la TAS"
Iubita lui Damian Drăghici, confesiuni tulburătoare despre lupta cu depresia: 'Acest tratament mă făcuse aproape legumă'
Unica.ro
Iubita lui Damian Drăghici, confesiuni tulburătoare despre lupta cu depresia: 'Acest tratament mă făcuse aproape legumă'
Horoscop 9 iunie 2023. Vărsătorii sunt preocupați de resurse din cauza unor temeri, nu pentru că ar fi foarte motivați să aibă o viață mai bună
HOROSCOP
Horoscop 9 iunie 2023. Vărsătorii sunt preocupați de resurse din cauza unor temeri, nu pentru că ar fi foarte motivați să aibă o viață mai bună