FOTO/VIDEO | Un producător de cătină din județul Gorj: „E aurul nostru!”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Acum şase ani, când a decis să investească într-o plantaţie de cătină, Ilie Potecaru nu se aştepta nici la anul 2019, când a scos o producţie-record la hectar, nici la anul 2020, când pandemia a închis graniţele pentru exporturi.
“Urma să trimit câteva sute de tone de cătină în Norvegia, n-am mai putut. Le-am trimis la procesare”, spune producătorul. Adaugă că a pornit afacerea din convingere, nu neapărat pentru a da lovitura.
“Prima dată am auzit de cătină după ce tata a avut probleme de sănătate. Dincolo de medicamente, i-am dat cătină cu miere. Acum toţi din familie consumăm zilnic reţeta asta”.
100.000 de euro pe hectar
Avocat de real estate, Potecaru şi-a pus la bătaie toate economiile şi a cumpărat teren în Gorj, lângă Târgu Cărbuneşti, în satul Cojani. “Pământul e curat, clima este potrivită, nici foarte caldă, nici foarte rece. Important e să circule aerul, să bată vântul”, explică antreprenorul. Plantaţia se întinde acum pe 44 de hectare, are certificat ecologic şi cuprinde patru soiuri de cătină.
Investiţia într-o astfel de cultură e scumpă, în jur de 100.000 de euro pe hectar de plantaţie. “Dacă ai mai multe hectare, e mai rentabil, pentru că ai nevoie de aceleaşi utilaje. La zece hectare, nu-ţi trebuie zece tractoare, te descurci cu unul singur”.
Plină de vitamine şi alte substanţe preţioase, cătina trebuie culeasă cu grijă. Orice zgârietură pe fruct duce la oxidare şi bobiţele îşi pierd proprietăţile benefice.
De aceea, cătina se recoltează prin tăierea fructelor cu tot cu ramuri. Apoi ramurile sunt puse într-un congelator special şi, când fructele au îngheţat, sunt scuturate cu un dispozitiv special. Pentru operaţiunile astea, lângă plantaţia de la Cojani există o hală cu toate dotările necesare. După tăiere, arbuştii au nevoie de un an să-şi revină.
O ciudăţenie la cătină e că sunt plante femele şi plante mascul, fără fructe. La opt rânduri de femele, e plantat un rând de masculi. Iată o socoteală cu care alţi agricultori nu-şi bat capul.
„Vreau să împart leacul cu toată lumea!”
“La început, nu mă aşteptam să fie aşa de greu. Iar acum e mai greu ca oricând. Dar e bine”, râde Potecaru, care susţine că a testat şi testează toate produsele sale pe el însuşi. “Am scăpat de toate problemele de sănătate, cele mai multe, provocate de stres. Vreau să împart leacul cu toată lumea. Sfatul meu, în pandemie sau nu, e simplu: consumaţi cătină! E aurul nostru”.
Reţeta sucului de cătină cu miere nu e secretă, e trecută pe toate sticlele, precizează Potecaru. “Important e ca apa să fie alcalină, cătina, culeasă cum trebuie, iar mierea, ecologică. Noi folosim miere de la stupii noştri, care sunt pe o pajişte izolată, tot aici, în Gorj”.
Prăbuşit odată cu mineritul, satul Cojani trăieşte acum în jurul arbuştilor cu crengile pline de mărgele portocalii. Toţi angajaţii de pe plantaţie sunt localnici. “Oamenii sunt încântaţi că am luat teren aici. Nu îi interesează cătina, nu vrea nimeni s-o fure. Oricum, aici nu se fură, poţi să-ţi laşi un utilaj în câmp şi a doua zi îl găseşti întreg, tot acolo”, afirmă Potecaru.
Anul ăsta, din cauza secetei, cătina s-a copt mai repede, încă de la sfârşitul lui iulie. Culesul durează până la sfârşitul lui septembrie. La Cojani sunt mai multe soiuri, care nu se coc toate în acelaşi timp, aşa că recoltarea se desfăşoară la pas. “Nu ne aglomerăm. Aş fi dorit să creştem anul ăsta, dar Covidul ne-a schimbat planurile”, spune producătorul.
Anul trecut, producţia la hectar a fost de 25 de tone. Anul acesta, media se apropie de 21 de tone la hectar. Dar marfa merge numai pe piaţa internă. “Pe lângă Norvegia, reuşisem să stabilesc, printr-o cunoştinţă, un contact cu un afacerist din Dubai, care e foarte interesat şi de cătina, şi de mierea noastră. Am amânat livrarea. Sper să nu renunţe la ofertă”.
La concurenţă cu nemţii
Plantaţia de la Cojani e cea mai mare plantaţie de cătină din Europa de Est. Conform investitorului din Gorj, România se bate cu Germania pentru supremaţie pe piaţa cătinei. Deşi originară din Tibet, planta asta se pare că iubeşte ţara noastră şi se simte bine în aerul şi pe pământurile noastre. Doar că ţara n-o iubeşte destul sau n-o preţuieşte cât s-o transforme într-un atu al agriculturii ecologice.
Din cătină, se foloseşte aproape totul. Din pulpa fructelor se face sucul, coaja se macină şi se transformă în pudre pentru industriile cosmetică şi farmaceutică. Din seminţe, se prepară un ulei care costă în jur de 200 de euro kilogramul. Uscate la vânt sau în cuptoare speciale, frunzele sunt bune de ceai.
Pentru procesare, fructele de pe plantaţia din Cojani sunt transportate tocmai la o fabrică din Prahova. Ilie Potecaru plănuia ca anul acesta să scurteze drumul ridicând o fabrică în satul gorjean.
A depus dosar pentru a obţine fonduri europene. “Dar dintr-o eroare birocratică, dintr-o lipsă de comunicare dintre ministere şi agenţiile de stat, dosarul meu a ajuns prea târziu. Am primit OK-ul, dar banii se dăduseră. Cei de la Agricultură mi-au spus că regretă şi că să-i dau în judecată, dacă vreau”, declară Potecaru.
Fabrica va apărea, cu întârziere, la anul. Omul care a înotat cândva printre rechinii imobiliari se plimbă acum cu ATV-ul printre pomişori cu aparenţă exotică, cu frunze ţepoase, cenuşii. Când pleci dintr-un loc ca ăsta, unde curenţii de aer poartă cu ei secretul tinereţii veşnice, şi baţi la uşa birourilor din Bucureşti, e foarte posibil ca funcţionarii din ele să creadă că vorbeşti o limbă străină.
