Frica medicilor de la Spitalul Militar Sibiu: „Nu avem echipament și nu mă duc la luptă să fiu erou în cărți”

Comentează
Arhiva foto

Conversații de pe un grup de Whatsapp al unor cadre medicale de la Spitalul Militar de Urgență ”Dr. Alexandru Augustin” Sibiu, văzute de Libertatea, arată că medicii și asistenții medicali sunt speriați de lipsa echipamentelor și de posibila infectare cu Covid-19.

  • ”Vrem măști FFP3, sort, scurt.” ”Vrem testarea personalului.” ”Vrem uși glisante pentru separare spații contaminate/necontaminate”. ”Vrem suficient echipament pentru schimbare zilnică”, scriu aceștia pe grupul intern. 
  • Conducerea neagă lipsurile. 
  • ”În cadrul spitalului se folosește echipament de protecție în conformitate cu recomandările de folosire a echipamentului individual de protecție care trebuie utilizat în contextul COVID-19”, spun reprezentanții spitalului într-un comunicat.

Sâmbătă, 21 martie, la Spitalul Militar de Urgență ”Dr. Alexandru Augustin” Sibiu a fost internat la secția medicină internă un pacient cu o patologie pulmonară. Acesta trecuse printr-un triaj epidemiologic, care a exclus, teoretic, suspiciunea de infecție cu Covid-19.

Însă două zile mai târziu, pe 23 martie, pacientului i s-au realizat investigații radiologice, un CT toracic, în urma cărora s-au constatat leziuni asemănătoare celor provocate de noul coronavirus.

Concluzii CT:

  • ”Arii pulmonare cu aspect de ‘sticlă mată’ bilateral- aspect CT de pneumonie coronavirus.
  • Mici procese de condensare pulmonară supradiafragmatic bilateral fără adenopații mediastinale.”

Medicii care intraseră în contact cu pacientul s-au panicat și au cerut să fie testat pentru SARS-CoV-2. Au cerut să fie testați și ei.

Conducerea spitalului a explicat într-un comunicat că pacientul nu se încadra în definiția de caz pentru a fi testat, dar că l-au testat ”pentru a preîntâmpina îngrijorarea personalului spitalului”. Medicii nu au fost testați.

Probele au fost trimise la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară “Cantacuzino”. Rezultatul a venit în ziua următoare, pe 24 martie. Era negativ.

Dar personalul medical din spital nu s-a liniștit.

Suspiciune în rândul medicilor. ”Depinde și cine și cum a recoltat”

Conversațiile de pe un grup de Whatsapp al unor cadre medicale din spital arată că unii medici și asistenți sunt neîncrezători față de rezultatul testului.

”Test negativ. A anunțat acum. S-a confirmat că suntem noi isterici”, scrie cineva.

”Asta e bine. Dar testul poate fi și fals negativ”, adaugă un alt medic.

”Depinde și cine și cum a recoltat”, completează altcineva.

Suspiciunea acestora apare pe fondul nemulțumirilor față de lipsa de echipamente de protecție și a fricii că se vor contamina și ei, la fel ca și cadrele medicale de la Spitalul Județean Suceava.

Concedii medicale și demisii

Unul dintre medicii care a intrat în contact cu pacientul testat de Covid-19 a scris marți pe grup că a făcut temperatură și a postat mai multe fotografii care arătau că are febra 38,5. A spus că își va lua concediu medical.

Un alt medic din spital, Cristiana Oprița, e în concediu medical de pe 16 martie. Aceasta a spus pentru Libertatea că miercuri e ultima ei zi de concediu, dar că nu se întoarce la muncă decât dacă i se asigură echipament de protecție corespunzător.

”Nu am o protecție împotriva acestui virus. Nu mă duc la lupta fără echipament. Nu mă duc sa fiu erou prin cărți.”

În lipsa echipamentelor de protecție, mai multe cadre medicale aleg demisia ca gest de protest. O asistentă de la Spitalul Județean Timișoara și-a dat marți demisia, după de a refuzat să consulte neechipată un pacient cu febră.

”Suntem primii care trebuie să informăm populatia”

Cristiana Oprița, care e medic urgentist în secția CPU a Spitalului Militar Sibiu, spune că nu vrea să tacă, cu riscul pierderii locului de muncă.

”Eu nu am ce să pierd. Licenta de medic nu mi-o ia nimeni. Dacă nu mai îmi găsesc loc de muncă în România, mă duc în altă țară. Nu voi suferi foarte tare. Chiar așa ca oile? Avem spiritul de turmă. Trebuie să avem un pic de atitudine. Suntem primii care trebuie să informăm populatia.”

A postat marți pe Facebook un mesaj în care a expus lipsurile de la Spitalul Militar din Sibiu și a criticat conducerea.

”Noi eram fără mănuși în fața unui posibil Covid-19 pozitiv”

Medicul urgentist spune că a lucrat până acum cu ”mănuși normale și măști normale”. A auzit că în spital ar fi 10 combinezoane, dar nu le-a văzut.

”Sunt pentru presă. Și dacă îmbrăcăm acele echipamente, unde mă dezbrac? Unde mă decontaminez? Nu există spațiu pentru așa ceva. Decontaminarea se face în locuri speciale. Nu există un circuit al medicului sau al pacientului.”

Fricile ei sunt împărtășite și de alți colegi de la spital. Pe grupul de Whatsapp, aceștia se plâng de lipsurile din spital.

”Nu avem echipament.”

”Nu avem măști specifice.”

”Nu avem spațiu de decontaminare.”

”Vrem testarea personalului.”

Cristiana Oprița povestește că pe 13 martie, când încă nu fusese amenajat un cort pentru triaj la spital, a venit un pacient care a declarat că a fost în contact cu cineva Covid pozitiv.

”Noi eram fără mănuși în fața unui posibil Covid pozitiv. Eu am urmat protocolul, am sunat DSP-ul. Mi-au zis: ‘Acuma îi luăm pe toți care zic că au fost contact Covid pozitiv. De unde știu ca nu minte?’ ‘Doamnă, nu e treaba mea, e treaba dumneavoastră să faceți ancheta epidemiologică. Eu sunt medic de urgență, mi-a zis ca are febra și că e Covid suspect. Am și semnat pentru chestia asta’. După niște replici destul de dure, mi s-a zis să îl trimit acasă. Ceea ce am și făcut.”

Răspunsul spitalului

Într-un comunicat de presă, reprezentanții Spitalului Militar de Urgență ”Dr. Alexandru Augustin” Sibiu au negat lipsurile.

„Cu privire la acuzațiile aduse în privința lipsei dotărilor cu echipamente de protecție, precizăm că, în cadrul spitalului se folosește echipament de protecție în conformitate cu recomandările de folosire a echipamentului individual de protecție care trebuie utilizat în contextul COVID-19, în funcție de secție, personal și tipul de activitate, document elaborat de Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile, împreună cu Asociația pentru Prevenirea și Controlul Infecțiilor Nosocomiale.”

Aceștia mai spun că au în plan să amenajeze un circuit pentru potențialii pacienți infectați cu COVID-19 și spațiile necesare izolării acestora.

România înregistra 13 morți și 906 de cazuri de persoane infectate cu Covid-19 pe 25 martie, ora la 13.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
panouri solare
11:42
Ministerul Energiei lansează un fond de 500 de milioane de euro pentru primării, spitale și școli. Bani nerambursabili pentru panouri solare
Imaginea prezintă o ploaie torențială densă căzând peste mașini într-o parcare mărginită de copaci.
11:01
ANM anunță vreme severă, cu ploi torențiale, grindină și rafale de până la 70 km/h. Lista zonelor sub cod galben
MONDEN
Mona Segall a vorbit despre concurentii de la Asia Express 2026. FOTO/ Antena 1/ Facebook
12:46
Anunțul făcut de Mona Segall despre „Asia Express” 2026. Ce au pățit echipele aflate în competiție. „Au suportat lucruri grele”
Mihai Bobonete si Nadia Comaneci. FOTO/ facebook
11:26
Pe cine ar putea înlocui Nadia Comăneci la „Românii au talent” sezonul 17. Nimeni nu se aștepta la asta. Mihai Bobonete a făcut primele declarații
POLITIC
Europarlamentarul PSD Vasile Dîncu în timpul unui eveniment oficial la Comisia Europeană, poartă un costum albastru și o cravată portocalie
09:47
„Nu va exista acum” o guvernare PSD - AUR, spune Vasile Dîncu, dar vorbește despre „majorități în Parlament”
Traian Băsescu, atac dur la adresa lui Ilie Bolojan: „Nu înțelege nimic din economie, va fi un dezastru”. Sursă foto: Arhivă Libertatea.
11 sept.
Condiția pusă de Ilie Bolojan pentru a vota un nou guvern, desființată de Traian Băsescu: „Nu înțelege nimic”
Ultimele știri
13:37
Noi imagini din casa și curtea Andreei Marin. Cum arată gospodăria vedetei toamna aceasta. „Minunata grădină cu miresme, plină de roade”
13:34
În Brașov sunt de peste șase ori mai mulți urși decât ar putea susține pădurile. Sute de apeluri la 112
13:27
Ce se va întâmpla cu Omar Hayssam, eliberat după ce a executat 13 ani de închisoare din pedeapsa de 24 de ani
13:01
Volodimir Zelenski vrea să se întâlnească cu Vladimir Putin, la Miami: „Nu contează ce-i voi spune, ce-mi va spune”
TRENDING
08:42
George Daniel Calcea a venit în România în vacanță și a dispărut înainte să plece în Marea Britanie. Poliția și familia îl caută
07:34
Ploi și grindină, vremea se schimbă brusc în România, sâmbătă: zonele în care se răcește
07:44
Benzina și motorina s-au scumpit din nou, sâmbătă, 12 septembrie 2026. Cât costă litrul de carburant în București, Cluj, Iași, Timișoara și Constanța
Analiză
07:00
Dosarul exploziei de la Crevedia, blocat la Judecătoria Răcari. Motivul pentru care procesul n-a depășit faza citațiilor, la trei ani de la tragedie
apă minerală
12:08
În cât timp se strică apa minerală din sticla desfăcută și cât timp rămâne potabilă
O femeie în vârstă cu părul alb, după ce a pregătit sosul de roșii în gustă cu lingura dintr-un borcan
10:58
Cum transformi tomatele în aurul roșu al lunilor de iarnă
Un poștaș îmbrăcat în uniforma serviciului poștal francez „La Poste” distribuie corespondența în Vernon, în nord-vestul Franței, pe 11 septembrie 2026
10:45
Un poștaș a dus toate scrisorile pe care trebuia să le livreze într-o pădure, în Franța
Mâini, carduri de credit, prieteni într-o cafenea, efectuând o plată sau o tranzacție bancară la un terminal POS.
10:17
Un restaurant din Germania impune o regulă neobișnuită: nota de plată „alla Romana”
Ladă cu legume proaspăt culese, cartofi,morcovi, sfeclă
10:00
Legume de sezon: rețete simple bazate pe ce găsim la piață în fiecare anotimp
Cât ulei și cât oțet se pun la salata de ardei copți - Un castron cu salată de ardei copți pe o masă de lemn, lângă un ardei capia și usturoi
11 sept.
Cât ulei și cât oțet se pun la salata de ardei copți. Proporția corectă pentru iarnă
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
10 sept.
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
Un bol cu dulceață de prune, prune întregi și borcane de gem pe o masă de lemn
10 sept.
Cât timp se fierbe dulceața de prune
Mâini care curăță de coajă ardei capia copți dintr-un bol alb, pe un fundat de lemn
10 sept.
Cum se coc și se congelează ardeii copți pentru iarnă
Croitoria a fost marea dragoste a lui Constantin Alexandru. Imagine generată cu inteligența artificială
ReportajExclusiv
10:00
O viață cusută cu ață, răbdare și amintiri. Povestea fascinantă a croitorului care muncește de la 15 ani: „Lumea era elegantă pe vremuri”
Pahar cu apă de la robinet.
08:43
Cât costă apa și canalizarea în România: de la 10 la peste 23 lei/mc, unde e cel mai ieftin
O femeie cu mâinile pline de bancnote de euro
Analiză
07:00
Amanta unui milionar, obligată să restituie donații de peste 500.000 de euro, primite de la bărbat fără acordul soției înșelate. Banii erau bun comun
Ilie Bolojan a devenit premier în iunie 2025 și a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026
11 sept.
Ilie Bolojan dă undă verde pentru sute de angajări și indexarea salariilor cu inflația în zeci de companii locale
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate