Generalul lui Iohannis are un prieten imaginar plagiator? Lucian Pahonțu a publicat o carte copiată, dar șeful SPP spune că nu el este acel Lucian Pahonțu!

Comentează
Arhiva foto

Un curs universitar cu titlul “Comunicare și relații publice”, sub semnătura Lucian Pahonțu, a fost publicat la Editura Sitech din Craiova în anul 2011. Este un plagiat evident! Directorul Serviciului de Protecție și Pază (SPP) neagă, pentru Libertatea, că el ar fi scris această carte.

  • Totuși, în același an și la aceeași mică editură craioveană, numele de Lucian Pahonțu apare pe o altă carte, semnată împreună cu alți trei autori din cadrul Academiei de Poliție, printre care și rectorul urmărit penal.
  • Unul dintre autori, conf. univ. dr. Ciprian Constantin, confirmă că omul alături de care a semnat această a doua carte este șeful SPP.

O carte misterioasă apare pe site-ul Bibliotecii Naționale: “Comunicare și relații publice”. Semnatarul se numește Lucian Pahonțu.

Prezentat ca un curs universitar, volumul despre comunicare nu apare în CV-ul oficial al șefului SPP. De altfel, șeful SPP nu are studii în domeniul comunicării ca să poată ține acest curs.

Lucian Pahonțu

Generalul Pahonțu a absolvit Facultatea de Arme Întrunite din cadrul Universității Naționale de Apărare ”Carol I”.

Căutând pe net activitatea sa academică, îl găsim pe Lucian Pahonțu semnând un articol despre operațiunile forțelor terestre, împreună cu celebrul general plagiator Gabriel Oprea, în Revista Jandarmeriei, în anul 2002.

Revista Jandarmeriei din 1 octombrie 2002, unde semnează alături de Gabriel Oprea

Cartea cu autor numit, dar ținut la secret

Cum lipsesc informații esențiale despre autor, volumul “Comunicare și relații publice” arată ca un manual fantomatic.

Singura dovadă că această carte ar putea aparține generalului Lucian Pahonțu este semnătura de pe prima copertă, dar la finalul cărții sau în interiorul ei, nu există nici un CV sau note biografice despre autor.

Coperta volumului “Comunicare și relații publice”

Contactat de reporterul ziarului Libertatea, patronul editurii Sitech, Aurel Popa, nu a dorit să dea nici un fel de informație suplimentară despre autorul volumului.

Nu știu dacă această carte aparține generalului Lucian Pahonțu, sunt bătrân și mai uit. Nu pot să verific în contabilitate.Aurel Popa, patronul editurii Sitech:

S-a prezentat șeful SPP sau autorul care poartă același nume cu acesta, în persoană atunci când editura a hotărât să îi publice cartea? Cum a primit editura actele personale, așa cum cere legea dreptului de autor? Nici la această întrebare Aurel Popa nu a putut să răspundă articulat. El susține că nu știe nimic despre autorul acestei cărți.

La rându-i, printr-un răspuns oficial transmis de Serviciul de Protecție și Pază către Libertatea, generalul Lucian Pahonțu neagă că el ar fi autorul cărții.

Autorul lucrării «Comunicare și Relații Publice» - curs universitar, publicat în 2011 de către Editura Sitech, la care faceți referire, nu este generalul Lucian-Silvan Pahonțu. Lucian-Silvan Pahonțu nu a ținut cursuri la nici o instituție de învățământ și nu a semnat acest curs. Orice alegație este falsă. Poziția oficială a șefului SPP, transmisă prin purtătorul de cuvânt:

În aceste condiții, vorbim de o coincidență de nume?

Am întrebat experți în comunicare din cadrul facultăților de profil dacă mai cunosc o persoană cu numele Lucian Pahonțu în mediul academic sau, specific, un doctor specializat în comunicare. Răspunsul a fost nu, nimeni dintre cei contactați nu cunoaște un autor cu numele Lucian Pahonțu, altul decât șeful SPP.

Libertatea s-a adresat și Ministerului Educației, dar pentru că “nu există o bază de date centralizată a autorilor cu titlu de doctor din România”, pentru a vedea dacă mai există un cadru universitar care ține cursuri în comunicare, răspunsul va mai dura.

În același an 2011, la aceeași editură craioveană, a mai fost publicat un volum intitulat “Factorul motivațional în activitatea funcționarului public din administrația națională a penitenciarelor”.

Cartea este semnată de:

  • fostul rector al Academiei de Poliție, Adrian Iacob
  • conf. univ. dr. Ciprian Constantin
  • Constantin Victor Drăgici
  • Lucian Pahonțu

Toți autorii acestei a doua cărți au CV-urile la vedere, fiind cadre sau foste cadre ale Academiei de Poliție, cu excepția misteriosului personaj Lucian Pahonțu. Nici această carte nu apare în CV-ul oficial al directorului SPP, de pe site-ul instituției.

Primul autor, fostul rector al Academiei de Poliţie ”Alexandru Ioan Cuza”, Adrian Iacob, a fost trimis în judecată de DNA într-un dosar în care e acuzat de instigare la şantaj. Potrivit DNA, rectorul l-ar fi determinat pe polițistul Gheorghe Adrian Bărbulescu să transmită jurnalistului de investigaţie Emilia Șercan mesaje de ameninţare. Scopul era ca ziarista să înceteze investigaţiile care vizau suspiciunile de plagiat din cadrul Academiei de Poliție.

Contactat de Libertatea, alt autor al cărții, Ciprian Constantin, a confirmat că în acest al doilea volum este vorba chiar despre șeful SPP.

Eu m-am ocupat de corectura volumului și am participat cu un capitol la carte. Da, am publicat împreună cu actualul șef al SPP, Lucian Pahonțu. Nu este nici o coincidență de nume, despre el vorbim, confirm on the record această informație.Ciprian Constantin:

Din momentul în care în același an și la aceeași editură apare de două ori numele Lucian Pahonțu, versiunea ca să existe doi autori-doctori cu numele Lucian Pahonțu, așa cum susține șeful SPP, ține de o coincidență înmărmuritoare.

Dar ce e în cartea pe care o refuză ca autor generalul Pahonțu?

Cartea despre comunicarea publică prezintă indicii de fraudă academică. Volumul are 166 de pagini și este structurat în opt capitole: Comunicarea umană; Forme ale comunicării; Comunicarea organizațională; Mass media; Principiile informării publice; Relația autorităților publice cu mass media și cu societatea civilă; Negocierea; Relațiile de muncă în cadrul instituțiilor.

La o analiză comparativă cu alți autori care au predat cursuri de comunicare, am aflat că Lucian Pahonțu s-a inspirat din autoarea Sultana Craia, care a publicat numeroase cărți despre comunicare la Editura Fundației România de Mâine, Universitatea Spiru Haret.

Fragment din cartea semnată Lucian Pahonțu
Fragment din Sultana Craia- “Introducere în teoria comunicării ”, Editura Fundației România de Mâine, Universitatea Spiru Haret, anul 2007. Cartea Sultanei Craia nu este trecută în bibliografia de final a cărtii lui Lucian Pahonțu.

Paragrafe identice, fără precizarea referințelor bibliografice sau notelor de subsol, au fost preluate din:

  1. “Introducere în teoria comunicării”, Sultana Craia, Editura Fundației România de Mâine, Universitatea Spiru Haret, anul 2007
  2. “Teoria comunicării. Tehnici de informare și comunicare”, Sultana Craia, Universitatea Spiru Haret, anul 2008
  3. “Curs relații publice și protocol”, publicat de Marius Epure la Gerald, Gaudeamus, 2006.

Indicarea precisă a referințelor bibliografice, ghilimelele și notele de subsol reprezintă o cerință deontologică fundamentală, întrucât numai prin confruntarea lor poți evalua ce anume e preluare din alți autori și ce este contribuția personală a autorului. În caz contrar, poți fi acuzat de furt academic.

De pildă, la pagina 45 din cartea sa, sus, Pahonțu tratează fenomenul propagandei. Definiția propagandei este preluată, de fapt, din cartea Sultanei Craia, ”Teoria comunicării. Tehnici de informare și comunicare”, jos, pe care o explică la pagina 100, citând autoarea Irina Stănciugelu (”Teoria comunicării”, București, 2001).

Pahonțu a preluat acel fragment fără ghilimele, ca și cum definiția ar fi fost a lui.

O altă autoare din care Pahonțu s-a inspirat, fără a folosi ghilimele, este Mihaela Prună, care a publicat, în anul 2006, ”Note de curs”, la Pro Universitaria, București.

Prin introducerea câtorva fragmente din volumului lui Lucian Pahonțu într-un soft antiplagiat, surse universitare au confirmat că autorul cărții ar fi copiat și din “Curs relații publice și protocol”, publicat de Marius Gerald Epure, Universitatea Gaudeamus, 2006.

Fragment din volumul lui Lucian Pahonțu
Fragment din “Curs relații publice și protocol”, publicat de Marius Gerald Epure, Universitatea Gaudeamus, 2006

Nu numai că regulile de citare academică nu sunt respectate, dar cartea este scrisă superficial, cu erori chiar și în cazurile în care autorul are intenția de a cita corect, cel mai probabil fiind o eroare de natură tehnică. De pildă, Pahonțu îl citează inexact pe Constantin Noica.

Constantin Noica evidenţiază, într-un eseu numit “Comunicare şi cuminecare” (Cuvânt împreună despre rostirea românească, Bucureşti, Humanitas, 1996, pp. 227-231), felul în care limba română ar distinge între două sensuri ale comunicării: cel cibernetic - desemnat prin “comunicare”, şi cel mai profund, al împărtăşirii, dar şi al sugestiei – desemnat prin “cuminecare”.

În acest context, Noica afirmă: “Comunicarea e de date, de semnale sau chiar de semnificaţii şi înţelesuri; cuminecarea e de subînţelesuri.” (p. 228).

Află detalii despre cartea lui Lucian Pahonțu:

În textul lui Lucian Pahonțu, citatul este distorsionat până la anularea sensului distincţiei, iar cel mai probabil eroarea este una de natură tehnică: “Comunicarea nu e totul (n.b. - această afirmaţie de la începutul citatului nu este a lui Noica şi este incorect inclusă în citat), comunicarea e de date, de semnale sau claăr (sic!) de semnificaţii şi înţelesuri; comunicarea (sic!) e de subînţelesuri.” (Pahonțu-pag. 12)

Lăsând la o parte adaosul atribuit incorect lui Noica, textul anulează complet distincţia pe care o propune filosoful român.

Probabil o minimă corectură a textului ar fi putut sesiza şi remedia problema, dar, cum o arată şi alte erori de tehnoredactare din text, acest curs nu a trecut printr-un asemenea proces.

Lucian Pahonțu deține funcția de director al Serviciului de Protecție și Pază din decembrie 2005. Cei 14 ani îl fac cel mai longeviv șef al unui serviciu secret din România.

În anul 2003, șeful SPP a obținut și un titlu de doctor în științe militare - “Tactici folosite pentru paza și apărarea obiectivelor de importanță deosebită”. În anul 2003, la Editura Bioterra, Pahonțu publica o carte despre terorism: “Terorism și destabilizare”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Mai multe autoturisme oprite pe margine unui drum dintr-un sat, sunt verificate de un polițist. În același timp, o polițistă dirijează circulația
11:44
Un șofer de 97 de ani, din București, prins de două ori beat la volan și cu permisul suspendat. Ce amendă a primit
Un termometru de exterior în stil vintage, cu margine roșie, indicând o temperatură  de aproape 35°C în lumina soarelui.
10:50
Zece județe intră miercuri, de la ora 12, sub cod galben: temperaturile urcă la 35 de grade, iar în București ajung la 30
MONDEN
Cheloo
12:00
Boala de care suferă Cheloo. Dezvăluirea făcută la Asia Express: „De gradul 3”
Mihai Trăistariu | Foto: Facebook
10:58
Câți bani a câștigat Mihai Trăistariu în vara lui 2026 din garsonierele închiriate la mare și din muzică: „Mi-a mers bine, dar am și muncit”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
12:25
Regula de la care nu se abate Daniela Nane pentru a arăta impecabil la 54 de ani: „Funcționează la mine”
12:25
Cum a apărut Dana Rogoz alături de copiii ei: „Ce eforturi am făcut să nu plâng”. Imagini din prima zi de școală
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
12:01
320 de șoferi de TIR primesc câte 30.000 de euro ca să iasă la pensie imediat. Ce condiții trebuie îndeplinite de camionagii, în Spania, ca să fie eligibili
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Cinci jucării de la McDonald's, cu figurine Disney, așezate pe o măsuță. În spatele lor se vede o femeie cu ochelari
10:39
O femeie a păstrat o jucărie de la McDonald's timp de 15 ani sperând să se îmbogățească, dar a avut o surpriză când a încercat să o vândă
O pensionară cu părul cărut, în timp ce stă la un birou din sufragerie, în fața unui laptop și plătește facturi
09:15
O femeie de 80 de ani nu a putut să își cumpere mâncare trei săptămâni din cauza unei plăți către o firmă de taxi
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Celebra patiserie cu merdenele din Piața Amzei, luată cu asalt de clienți. Sursă foto: Dumitru Angelescu/ Libertatea.
08:42
Merdeneaua lui nea Mihai a apărut în Le Monde și e simbol al luptei de clasă în București
O ploaie torențială densă căzând peste acoperișul din țiglă al unei case și peste copacii din jur.
08:08
ANM anunță ploi și furtuni în România spre finalul săptămânii. Prognoza meteo pentru perioada 8 septembrie-5 octombrie 2026
Riccardo Valentin Moraru
7 sept.
Muncitor român mort pe un șantier din Italia, în ultima zi de muncă: a căzut de la 12 metri și s-a electrocutat. „Vrem să știm adevărul”, spun părinții lui
Hacker care utilizează un computer conectat la rețeaua globală
7 sept.
Hackerii se dau angajatori pe LinkedIn și fură datele celor care vor să se angajeze
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!