Generalul lui Iohannis are un prieten imaginar plagiator? Lucian Pahonțu a publicat o carte copiată, dar șeful SPP spune că nu el este acel Lucian Pahonțu!
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Un curs universitar cu titlul “Comunicare și relații publice”, sub semnătura Lucian Pahonțu, a fost publicat la Editura Sitech din Craiova în anul 2011. Este un plagiat evident! Directorul Serviciului de Protecție și Pază (SPP) neagă, pentru Libertatea, că el ar fi scris această carte.
- Totuși, în același an și la aceeași mică editură craioveană, numele de Lucian Pahonțu apare pe o altă carte, semnată împreună cu alți trei autori din cadrul Academiei de Poliție, printre care și rectorul urmărit penal.
- Unul dintre autori, conf. univ. dr. Ciprian Constantin, confirmă că omul alături de care a semnat această a doua carte este șeful SPP.
O carte misterioasă apare pe site-ul Bibliotecii Naționale: “Comunicare și relații publice”. Semnatarul se numește Lucian Pahonțu.
Prezentat ca un curs universitar, volumul despre comunicare nu apare în CV-ul oficial al șefului SPP. De altfel, șeful SPP nu are studii în domeniul comunicării ca să poată ține acest curs.
Generalul Pahonțu a absolvit Facultatea de Arme Întrunite din cadrul Universității Naționale de Apărare ”Carol I”.
Căutând pe net activitatea sa academică, îl găsim pe Lucian Pahonțu semnând un articol despre operațiunile forțelor terestre, împreună cu celebrul general plagiator Gabriel Oprea, în Revista Jandarmeriei, în anul 2002.
Cartea cu autor numit, dar ținut la secret
Cum lipsesc informații esențiale despre autor, volumul “Comunicare și relații publice” arată ca un manual fantomatic.
Singura dovadă că această carte ar putea aparține generalului Lucian Pahonțu este semnătura de pe prima copertă, dar la finalul cărții sau în interiorul ei, nu există nici un CV sau note biografice despre autor.
Contactat de reporterul ziarului Libertatea, patronul editurii Sitech, Aurel Popa, nu a dorit să dea nici un fel de informație suplimentară despre autorul volumului.
Nu știu dacă această carte aparține generalului Lucian Pahonțu, sunt bătrân și mai uit. Nu pot să verific în contabilitate.Aurel Popa, patronul editurii Sitech:
S-a prezentat șeful SPP sau autorul care poartă același nume cu acesta, în persoană atunci când editura a hotărât să îi publice cartea? Cum a primit editura actele personale, așa cum cere legea dreptului de autor? Nici la această întrebare Aurel Popa nu a putut să răspundă articulat. El susține că nu știe nimic despre autorul acestei cărți.
La rându-i, printr-un răspuns oficial transmis de Serviciul de Protecție și Pază către Libertatea, generalul Lucian Pahonțu neagă că el ar fi autorul cărții.
Autorul lucrării «Comunicare și Relații Publice» - curs universitar, publicat în 2011 de către Editura Sitech, la care faceți referire, nu este generalul Lucian-Silvan Pahonțu. Lucian-Silvan Pahonțu nu a ținut cursuri la nici o instituție de învățământ și nu a semnat acest curs. Orice alegație este falsă. Poziția oficială a șefului SPP, transmisă prin purtătorul de cuvânt:
În aceste condiții, vorbim de o coincidență de nume?
Am întrebat experți în comunicare din cadrul facultăților de profil dacă mai cunosc o persoană cu numele Lucian Pahonțu în mediul academic sau, specific, un doctor specializat în comunicare. Răspunsul a fost nu, nimeni dintre cei contactați nu cunoaște un autor cu numele Lucian Pahonțu, altul decât șeful SPP.
Libertatea s-a adresat și Ministerului Educației, dar pentru că “nu există o bază de date centralizată a autorilor cu titlu de doctor din România”, pentru a vedea dacă mai există un cadru universitar care ține cursuri în comunicare, răspunsul va mai dura.
În același an 2011, la aceeași editură craioveană, a mai fost publicat un volum intitulat “Factorul motivațional în activitatea funcționarului public din administrația națională a penitenciarelor”.
Cartea este semnată de:
- fostul rector al Academiei de Poliție, Adrian Iacob
- conf. univ. dr. Ciprian Constantin
- Constantin Victor Drăgici
- Lucian Pahonțu
Toți autorii acestei a doua cărți au CV-urile la vedere, fiind cadre sau foste cadre ale Academiei de Poliție, cu excepția misteriosului personaj Lucian Pahonțu. Nici această carte nu apare în CV-ul oficial al directorului SPP, de pe site-ul instituției.
Primul autor, fostul rector al Academiei de Poliţie ”Alexandru Ioan Cuza”, Adrian Iacob, a fost trimis în judecată de DNA într-un dosar în care e acuzat de instigare la şantaj. Potrivit DNA, rectorul l-ar fi determinat pe polițistul Gheorghe Adrian Bărbulescu să transmită jurnalistului de investigaţie Emilia Șercan mesaje de ameninţare. Scopul era ca ziarista să înceteze investigaţiile care vizau suspiciunile de plagiat din cadrul Academiei de Poliție.
Contactat de Libertatea, alt autor al cărții, Ciprian Constantin, a confirmat că în acest al doilea volum este vorba chiar despre șeful SPP.
Eu m-am ocupat de corectura volumului și am participat cu un capitol la carte. Da, am publicat împreună cu actualul șef al SPP, Lucian Pahonțu. Nu este nici o coincidență de nume, despre el vorbim, confirm on the record această informație.Ciprian Constantin:
Din momentul în care în același an și la aceeași editură apare de două ori numele Lucian Pahonțu, versiunea ca să existe doi autori-doctori cu numele Lucian Pahonțu, așa cum susține șeful SPP, ține de o coincidență înmărmuritoare.
Dar ce e în cartea pe care o refuză ca autor generalul Pahonțu?
Cartea despre comunicarea publică prezintă indicii de fraudă academică. Volumul are 166 de pagini și este structurat în opt capitole: Comunicarea umană; Forme ale comunicării; Comunicarea organizațională; Mass media; Principiile informării publice; Relația autorităților publice cu mass media și cu societatea civilă; Negocierea; Relațiile de muncă în cadrul instituțiilor.
La o analiză comparativă cu alți autori care au predat cursuri de comunicare, am aflat că Lucian Pahonțu s-a inspirat din autoarea Sultana Craia, care a publicat numeroase cărți despre comunicare la Editura Fundației România de Mâine, Universitatea Spiru Haret.
Paragrafe identice, fără precizarea referințelor bibliografice sau notelor de subsol, au fost preluate din:
- “Introducere în teoria comunicării”, Sultana Craia, Editura Fundației România de Mâine, Universitatea Spiru Haret, anul 2007
- “Teoria comunicării. Tehnici de informare și comunicare”, Sultana Craia, Universitatea Spiru Haret, anul 2008
- “Curs relații publice și protocol”, publicat de Marius Epure la Gerald, Gaudeamus, 2006.
Indicarea precisă a referințelor bibliografice, ghilimelele și notele de subsol reprezintă o cerință deontologică fundamentală, întrucât numai prin confruntarea lor poți evalua ce anume e preluare din alți autori și ce este contribuția personală a autorului. În caz contrar, poți fi acuzat de furt academic.
Pahonțu a preluat acel fragment fără ghilimele, ca și cum definiția ar fi fost a lui.
O altă autoare din care Pahonțu s-a inspirat, fără a folosi ghilimele, este Mihaela Prună, care a publicat, în anul 2006, ”Note de curs”, la Pro Universitaria, București.
Prin introducerea câtorva fragmente din volumului lui Lucian Pahonțu într-un soft antiplagiat, surse universitare au confirmat că autorul cărții ar fi copiat și din “Curs relații publice și protocol”, publicat de Marius Gerald Epure, Universitatea Gaudeamus, 2006.
Nu numai că regulile de citare academică nu sunt respectate, dar cartea este scrisă superficial, cu erori chiar și în cazurile în care autorul are intenția de a cita corect, cel mai probabil fiind o eroare de natură tehnică. De pildă, Pahonțu îl citează inexact pe Constantin Noica.
Constantin Noica evidenţiază, într-un eseu numit “Comunicare şi cuminecare” (Cuvânt împreună despre rostirea românească, Bucureşti, Humanitas, 1996, pp. 227-231), felul în care limba română ar distinge între două sensuri ale comunicării: cel cibernetic - desemnat prin “comunicare”, şi cel mai profund, al împărtăşirii, dar şi al sugestiei – desemnat prin “cuminecare”.
În acest context, Noica afirmă: “Comunicarea e de date, de semnale sau chiar de semnificaţii şi înţelesuri; cuminecarea e de subînţelesuri.” (p. 228).
Află detalii despre cartea lui Lucian Pahonțu:
În textul lui Lucian Pahonțu, citatul este distorsionat până la anularea sensului distincţiei, iar cel mai probabil eroarea este una de natură tehnică: “Comunicarea nu e totul (n.b. - această afirmaţie de la începutul citatului nu este a lui Noica şi este incorect inclusă în citat), comunicarea e de date, de semnale sau claăr (sic!) de semnificaţii şi înţelesuri; comunicarea (sic!) e de subînţelesuri.” (Pahonțu-pag. 12)
Lăsând la o parte adaosul atribuit incorect lui Noica, textul anulează complet distincţia pe care o propune filosoful român.
Probabil o minimă corectură a textului ar fi putut sesiza şi remedia problema, dar, cum o arată şi alte erori de tehnoredactare din text, acest curs nu a trecut printr-un asemenea proces.
Lucian Pahonțu deține funcția de director al Serviciului de Protecție și Pază din decembrie 2005. Cei 14 ani îl fac cel mai longeviv șef al unui serviciu secret din România.
În anul 2003, șeful SPP a obținut și un titlu de doctor în științe militare - “Tactici folosite pentru paza și apărarea obiectivelor de importanță deosebită”. În anul 2003, la Editura Bioterra, Pahonțu publica o carte despre terorism: “Terorism și destabilizare”.
