MENIU CAUTĂ

Genocidul din Rwanda sau cum să ucizi 800.000 de oameni în 100 de zile

Distribuie

Se împlinesc 23 de ani de la declanșarea Genocidului din Rwanda, unul dintre cele mai îngrozitoare catastrofe pe considerente etnice din istoria recentă. În trei luni au fost uciși peste 800.000 de oameni, majoritatea aparținând minorității tutsi, dar și peste 30.000 de etnici hutu au fost uciși, doar pentru că nu au fost de acord cu exterminarea etnică.

Rwanda este o țară mică, situată în est-centrul Africii, în zona Marilor Lacuri, fiind cunoscută și ca ”Țara celor 1.000 de coline” și are capitala la Kigali. Rwanda se învecinează la sud cu Burundi, în est cu Tanzania, în nord cu Uganda și în vest cu Republica Democrată Congo. Populația este formată din etnici hutu, tutsi și twa. Primii dintre aceștia reprezintă peste 80% din populație, în timp ce tutsi erau în jur de 14% și twa restul.

Istoria celor două etnii hutu și tutsi

Genocidul din Rwanda nu poate fi înțeles fără a se cunoaște istoria principalelor două triburi și a felului în care au interacționat ele de-a lungul anilor.

Astfel că, în ciuda faptului că tutsi erau minoritari, încă din secolul XIX, dinainte de cucerirea belgiană, ei reprezentau aristocrația și erau cei care conduceau țara, în timp ce hutu erau forța de muncă. Tutsi erau proprietarii de pământuri, în timp ce hutu erau crescătorii de animale și agricultori, însă istoricii susțin că membrii celor două grupuri etnice au conviețuit în pace și și-au acceptat poziția sute de ani.

Transformarea Rwandei în colonie belgiană a adus cu ea adâncirea diferențelor dintre etnici.  Europenii au început să evidențieze diferențele rasiale dintre cele două grupări, astfel că minoritarii tutsi erau considerați mai inteligenți și mai indreptățiți să conducă datorită trăsăturilor lor caucaziene, în timp ce hutu, cu aspectul lor mai negroid, erau considerați mai putin inteligenți și mai puțin dotați.

În perioada interbelică tutsi, care dădeau și regele țării, au început să dea semne de emancipare față de autoritatea belgiană, ceea ce a determinat puterea europeană să se întoarcă spre hutu. Educarea unor lideri hutu i-a făcut pe aceștia să conștientizeze faptul că sunt majoritari și să aibă pretenții la drepturi și la fucții de conducere.

Prima răscoală a populației hutu a avut loc la începutul lunii noiembrie 1959, după moartea în luna iulie a aceluiași an a regelui Mutara III, care conducea țara din 1931. Răscoala populară a liderilor hutu a izbucnit în zona centrală a țării și s-a extins rapid pe tot teritoriul țării pentru ca apoi să preia puterea. În timpul răscoalei, văzută de hutu ca o revoluție, răsculații au dat foc așezărilor tutsi, le-au distrus bunurile și le-au masacrat familiile. Iar prizonierilor li s-au amputat picioarele de la genunchi ”pentru a fi mai puțin înalți”. Uciderea etnicilor tutsi a continuat în următorii ani, zeci de mii de oameni fiind uciși astfel încât în 1964 ponderea acestora în rândul populației mai era de doar 9 procente, iar peste 100.000 de etnici tutsi s-au refugiat în țările vecie, cei mai mulți în Uganda.

În 1973 puterea a fost luată de șeful Statului Major al Armatei, generalul Juvenal Habyarimana, un hutu extremist care a impus un regim totalitar și care a perpetuat ura față de tutsi.

6 aprilie 1994, ziua în care a început Genocidul

Aedvărata dramă rwandeză a fost declanșată pe 6 aprilie 1994, atunci când avionul președintelui Habyarimana a fost doborât de două rachete sol-aer, în timp ce se pregătea să aterizeze pe aeroportul din  Kigali. Aeronava Falcon-50, condusă de un pilot francez, s-a prăbușit chiar în parcul palatului șefului statului.

Nici un pasager nu a supraviețuit prăbușirii, astfel că în acea zi și-au pierdut viața președintele Juvenal Habyarimana (57 ani), cumnatul său, E. Sagatwa, generalul Déogratias Nsabimana, șeful Statului Major al Armatei și Cyprien Ntaryamira (38 ani), președintele Republicii Burundi (însoțit de doi miniștri).

Nu se știe cine nici astăzi cine a lansat racheta care a doborât aeronava, dar hutu aflați la putere au dat vina pe tutsi și au pornit, încă de a doua zi, Genocidul din Rwanda.

8.000 de oameni uciși în fiecare zi

Având experiența din 1959, hutu au pornit încă de a doua zi dimineață o adevărată vânătoare a etnicilor tutsi de pe teritoriul țării.

Ce a urmat a fost o adevărată catastrofă a umanității. 800.000 de tutsi au fost masacrați și încă 30.000 de hutu care nu erau de acord cu genocidul. Cifrele organizațiilor mondiale arată că în cele 100 de zile care au urmat au fost uciși în medie 8.000 de oameni pe zi, iar 9 tutsi din 10 și-au pierdut viața.

Genocidul din Rwanda

Măcelul nu avea limite, extremiștii nu țineau cont dacă cei peste care dădeau erau femei, copii sau bătrâni, toți erau măcelăriți. Se povestește chiar că după ce începuseră să rămână fără gloanțe, hutu au început să folosească macetele sau topoarele. Unora dintre victime li se dădea posibilitatea să-și cumpere gloanțele cu care erau împușcați pentru a scăpa de chinuri.

Violurile şi torturile erau la ordinea zilei. Unele femei tutsi erau violate și de 100-150 de extremiști înainte de a fi ucise. Se spune că nu a fost nici o adolescentă tutsi care să fi scăpat de viol în anul 1994. În plus, multe femei hutu au luat parte la măcel, ucigând fără milă copii sau bărbați.

Pe data de 4 iulie 1994, atrocitățile au fost stopate de ofensiva a Frontul Patriotic din Rwanda (FPR), grupări de etnici tutsi care trăiau în exil din timpul pogromului din 59. A urmat apoi un alt șir de violențe, iar peste 2 milioane de etnici hutu au părăsit țara refugiindu-se în țările vecine, în special în Congo.

Nu mai există etnii în ”Țara celor 1.000 de coline”

După pogrom, la conducere a venit Paul Kagamé, liderul FPR, care i-a scos în afara legii pe toți membrii fostei administrații hutu și a impus o nouă constituție în care este interzis să se mai vorbească despre etnii. În prezent în Rwanda nu mai există hutu, tutsi și twa ci doar rwandezi.

Genocidul din Rwanda - Paul Kagame, președintle Rwandei

În cei 23 de ani care au urmat genocidului fața micuței țări africane s-a schimbat foarte mult și, deși se poate vorbi de o ”atmosferă de cazarmă”, orașele sunt în continuă dezvoltare, iar populația este obligată să respecte o serie de reguli occidentale. Astfel că în Rwanda este interzisă cerșetoria, portul hainelor nespălate, aruncatul deșerilor pe stradă, fumatul în locuri publice sau consumul de alcool la locul de muncă.

Genocidul din Rwanda – cifre abominabile

  • 800.000 de morți
  • 8.000 de oameni uciși în fiecare zi
  • 300-400.000 de supraviețuitori
  • 250-500.000 de femei violate
  • 20.000 de copii nedoriți în urma violurilor
  • 50.000 de văduve
  • 75.000 de orfani
  • 67% dintre femeile violate au fost infectate cu SIDA
  • Genocidul din Rwanda - imagini cu un memorial

 

Citește mai multe despre crime, genocid, rwanda și violata pe Libertatea.

Comentarii