Google a ajuns la o valoare de 3.000 de miliarde de dolari, după boom-ul inteligenței artificiale

Comentează

Alphabet, holdingul care deține Google, a intrat în clubul companiilor cu capitalizare bursieră de peste 3.000 de miliarde de dolari, pe fondul boom-ului din inteligența artificială, care a dus la creșterea acțiunilor marilor companii tehnologice și a unei hotărâri antitrust favorabile, scrie Reuters.

Nvidia rămâne cea mai valoroasă companie din lume

Acțiunile Google au crescut luni, 15 septembrie, cu 4,3%, până la un nivel record de 251 de dolari pe unitate. Cu tot cu creșterile de luni, acțiunile companiei au crescut cu peste 32% în acest an, fiind cele mai performante dintre așa-numitele acțiuni „Magnificent 7”, și peste creșterea de 12,5% a indexului S&P 500.

Alphabet s-a alăturat altor giganți tehnologici, respectiv Apple și Microsoft, în timp ce producătorul de cipuri Nvidia este cea mai valoroasă companie din lume, cu o capitalizare de piață de 4.250 miliarde de dolari.

Acțiunile legate de tehnologie și inteligența artificială au propulsat indicii principali ai Wall Street la niveluri-record în ultima perioadă, pe fondul speranțelor crescânde că Rezerva Federală a SUA va reduce ratele dobânzilor la sfârșitul acestei săptămâni.

Oracle și OpenAI au dat tonul

Oracle a aprins săptămâna trecută din nou boom-ul în domeniul AI, după ce a semnat un contract de 300 de miliarde de dolari cu OpenAI, producătorul ChatGPT.

Kim Forrest, director de investiții la Bokeh Capital Partners, a declarat că acțiunile din domeniul tehnologic au fost liderii recentei reveniri și că „nu a existat niciun alt (sector) în ultimele 18 luni, poate chiar doi ani, care să fi stârnit un astfel de entuziasm din partea investitorilor”.

Rămâne cu Chrome și Android

Încrederea investitorilor a primit un impuls după ce, la începutul acestei luni, un tribunal american a permis Google să păstreze controlul asupra browserului Chrome și a sistemului de operare mobil Android, marcând un moment crucial pentru companie.

Deși partajarea datelor ca parte a hotărârii va consolida concurenții Google în domeniul publicității, faptul că nu trebuie să renunțe la Chrome sau Android elimină o preocupare majoră pentru investitorii care le consideră elemente-cheie pentru activitatea generală a Google.

Cloud computing

În iulie, divizia de cloud computing a companiei a înregistrat o creștere de aproape 32% a veniturilor în al doilea trimestru, depășind așteptările, pe măsură ce investițiile în cipuri interne și modelul Gemini AI au început să dea roade.

„Încă depind foarte mult de motorul de căutare, dar cu YouTube, Waymo și alte capacități și produse la care lucrează, investitorii încep să vadă posibilitatea ca aceasta să nu mai fie doar o companie de căutare, ci o companie care se îndreaptă către multe alte lucruri”, a declarat Dennis Dick, strateg șef la Stock Trader Network.

Încă e ieftin

Alphabet se tranzacționează la un multiplu de aproximativ 23 de ori veniturile sale viitoare, cea mai mică valoare din grupul „Magnificent 7” și comparativ cu media sa pe cinci ani de 22, potrivit datelor compilate de LSEG.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
bmw x3 - gri, 2026 confiscat la vama sculeni
13:16
Un șofer polonez de 26 de ani a rămas fără BMW-ul nou-nouț de 320.000 de lei la vama Sculeni
Mihai Chirica
AnalizăExclusiv
12:30
Dosarul „Păcura”: Cum s-a ales Mihai Chirica cu urmărire penală și sechestru pe avere. Totul a început cu o donație către Republica Moldova
Parteneri
MONDEN
Ema Viziru
13:09
Ema Viziru, primele declarații după ce a fost eliminată de la MasterChef: „Pe unii nu vreau să-i mai văd nici în poze”
Adela Popescu la premiera filmului „3 Zile in Septembrie”
InterviuExclusiv
13:00
Cum a reușit Adela Popescu să facă față presiunii pe platourile de filmare: „Eu sunt din Șușani. Nu se supără nimeni”
POLITIC
Sorin Grindeanu, liderul PSD, după negocierile cu premierul desemnat, Luca Niculescu, 8 octombrie 2026. Sursă foto: Libertatea/ Dumitru Angelescu
13:15
Condițiile impuse de PSD pentru a vota Guvernul Luca Niculescu. Memorandum pentru necreșterea taxelor în 2027, indexarea pensiilor și reforma administrativă - Surse PSD
Ilie Bolojan transmite că țintele de deficit și limitarea cheltuielilor statului sunt linii roșii în negocierile cu premierul desemnat Luca Niculescu. Foto: Hepta
11:51
Ilie Bolojan, condiții pentru noul guvern condus de Luca Niculescu: „Țintele de deficit nu sunt negociabile, iar cheltuielile statului nu trebuie să crească”
Ultimele știri
13:47
Unde studiază fiul Luminiței Anghel. Filip a terminat șef de promoție. „S-a gândit că e cazul sa mai învețe o limbă”
13:40
Ce a pățit Mario Fresh în vacanța din Paris, înainte de concertul lui Celine Dion: „Direct la spital mă duc”. Cum a apărut alături de iubita lui
13:40
PSD anunță că nu va vota Guvernul Niculescu dacă PNL și UDMR nu intră în coaliție. Sorin Grindeanu: „Să dea dovadă de maturitate politică”
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
TRENDING
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
11:08
Valul de COVID-19 aduce simptome digestive și complicații de sezon. Atenție la capcana testelor ieftine comandate online!
06:17
Gigantul european Girteka a înmatriculat primul camion în România și oferă salarii de până la 3.500 de euro pentru șoferii români
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Femeie din SUA de 100 ani cu o coca cola în mână
12:39
O femeie de o sută de ani are aceeași cină în fiecare seară: hotdog și o Coca-Cola. „Sunt în rai”
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
11:40
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Fotografia a două femei care își plimbă câinii în Cagliari. Cagliari, Sardinia, Italia, 6 iunie 2025.
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
O turistă cu bagaje care priveşte apusul de soare pe fereastra unui aeroport. Imagine cu caracter reprezentativ.
7 oct.
Turismul din Europa va crește cu 3,1% pana la finalul anului 2026, depășind ritmul economiei generale. Ce au anunțat experții la summitul mondial din Malta
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
O femeie umple un pahar de apă la robinetul chiuvetei din bucătărie
11:18
Cât costă un metru cub de apă în România. Orașul în care plătești de peste două ori mai mult
Imagine cu sigla Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ)
10:28
ÎCCJ decide joi, după șase amânări, dacă obligă Guvernul să plătească restanțe salariale de aproape 5 miliarde de lei pentru magistrați
Cristela Georgescu intră în sediul DIICOT - octombrie 2026
09:27
Cristela Georgescu a ajuns, pentru a treia zi consecutiv, la audieri la DIICOT, în dosarul în care Călin Georgescu e acuzat de înşelăciune continuă
Giigi Nețoiu
07:49
Gigi Nețoiu se revoltă după amenzi de 160.000 de lei la ferma sa Black Angus de 6 milioane de euro: „Cu ce deranjează vacile Apele Române?”
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește