Oameni dispăruți fără urmă: „N-am aflat niciodată ce s-a întâmplat cu el”

Saaratha Iruthayanathar, stabilită astăzi la Melbourne, avea doar trei ani când și-a văzut tatăl pentru ultima dată. În noiembrie 1990, acesta a fost arestat de marina din Sri Lanka, în timp ce călătorea cu o barcă spre Jaffna, alături de alți 12 oameni.

 

„Durerea de a nu ști ce s-a întâmplat cu el este de nedescris”, a spus Saaratha pentru ABC News.

La scurt timp după arestare, autoritățile i-au returnat bunurile tatălui: două rodii, câteva cutii cu ulei și trandafiri uscați din grădină. „Ne-au spus că cei ale căror lucruri au fost trimise acasă sunt în viață”, își amintește ea.

Mama Saarathei a căutat răspunsuri timp de 16 ani, depunând plângeri la Comisia Prezidențială, Ministerul Justiției și Crucea Roșie. Niciun răspuns nu a venit vreodată.

Sri Lanka, țara cu cele mai multe dispariții forțate din lume după Irak

Potrivit Organizației Națiunilor Unite, Sri Lanka are al doilea cel mai mare număr de dispariții forțate din lume, între 60.000 și 100.000 de cazuri începând din anii 80. De la finalul războiului civil, în 2009, au fost identificate 20 de gropi comune. Totuși, anchetele oficiale au oferit rareori răspunsuri familiilor victimelor.

 

Noua descoperire, făcută la Chemmani, lângă Jaffna, a scos la iveală peste 240 de schelete. Printre ele s-au găsit și rămășițele unor copii și chiar schelete de nou-născuți, unul dintre ele arăta că un copil mic fusese ținut în brațe de un adult în momentul morții.

„Uneori, oamenii uită că aceste rămășițe au fost persoane reale, mame, tați, copii”, a spus Saaratha.

„Sri Lanka are nevoie de ajutor internațional”

Avocata Ranitha Gnanarajah, care reprezintă peste 250 de familii ale celor dispăruți, cere guvernului să adopte standarde clare pentru investigarea gropilor comune și să creeze o bază de date ADN.

„În prezent, nu există un sistem ADN pentru identificarea victimelor și returnarea lor familiilor”, a explicat ea.

 

Și fosta comisară pentru drepturile omului Ambika Satkunanathan avertizează că țara nu are resursele tehnice și juridice necesare: „Sri Lanka are nevoie de asistență internațională și de observatori independenți. Familiile trebuie tratate cu empatie și demnitate și să aibă un rol activ în investigații”.

Ea a spus că țara ar trebui să învețe din experiențele altor națiuni care au trecut prin traume similare, precum Guatemala sau Argentina, unde au fost create structuri eficiente pentru identificarea victimelor războaielor.

Mame care caută de 16 ani: „Am fost tratată ca o acuzată”

Leeladevi Nadarajah, președinta organizației Mothers and Fathers of Enforced Disappearances, protestează de peste 3.000 de zile în fața biroului autorităților din Kilinochchi. Fiul ei a dispărut în 2009, iar în loc de ajutor, a fost interogată de poliție. „Am fost tratată ca și cum eu aș fi fost vinovată”, a spus femeia pentru ABC News.

Potrivit avocatei Gnanarajah, familiile, jurnaliștii și avocații care investighează disparițiile sunt adesea urmăriți și intimidați de autorități: „Sunt hărțuiți pentru a fi reduși la tăcere și împiedicați să participe la anchete.”

Lipsă de încredere și acuzații de impunitate

Biroul pentru Persoanele Dispărute (OMP), creat în 2017 pentru a investiga aceste cazuri, este criticat pentru lipsa de imparțialitate. Unele persoane numite în conducerea instituției au fost chiar foști ofițeri militari. Deși noul președinte, Anura Kumara Dissanayake, a promis o anchetă transparentă, organizațiile de drepturile omului spun că lucrurile nu s-au schimbat.

De la Melbourne, Saaratha Iruthayanathar continuă să spere că tatăl ei este în viață. „Va împlini 77 de ani anul acesta”, a spus ea. „Până nu văd că Appa este mort, voi continua să spun că este dispărut, oricât de bătrân ar fi.”

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.