Pe parcursul anilor de gimnaziu, Filip a obținut medii bune, a participat la numeroase olimpiade și a obținut certificări internaționale de limbă străină, precum Cambridge și DELF (pentru limba franceză).
Printre cele mai importante realizări ale sale se numără și obținerea Premiului I la un concurs organizat de NASA în 2025, o performanță care confirmă înclinația sa către științele exacte.

Luminita Anghel si fiul ei (2)Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

La ce liceu de top a fost admis Filip, fiul Luminiței Anghel

Vizibil emoționată de reușita fiului ei, artista a transmis un mesaj de apreciere și susținere pe rețelele de socializare, subliniind efortul depus de Filip în toți acești ani.

„Rezultatele excelente de la examenul de capacitate, anii de gimnaziu încheiați cu note maxime, olimpiade, acreditări Cambridge, DELF, Premiul 1 NASA și multă încredere în ceea ce o să urmeze! La un liceu de top, primul pe lista lui de opțiuni, Sf. Sava, mate-info. Bravo! Nu avem cuvinte pentru cât meriți și ce mândrie ne-ai adus!”, a spus Luminița Anghel.

Liceul Sfântul Sava rămâne an de an în topul preferințelor elevilor din București, având printre cele mai mari medii de admitere din țară.

Ce note a luat Filip la Evaluarea Națională 

Luminița Anghel a vorbit în emisiunea lui Cristi Brancu de la Prima TV despre rezultatele obținute de fiul ei la Evaluarea Națională. „El a obținut 9,62 media generală, a luat 9,75 la română și 9,50 la mate, a încercat o contestație la mate, fiind convins că merita încă 10 sutimi, dar a rămas pe loc. Slavă cerului, că au fost foarte mulți care s-au tras mai în jos după contestație. La română recunosc că nu l-am lăsat, am insistat să nu facă greșeala, pentru că la română e subiectiv cel care corectează și am preferat să nu dea greș. „Profil mate-info și vrea bilingv, e vorbitor de engleză”, menționa ea.

Foto: Instagram

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.