Potrivit unui comunicat transmis joi de IPJ Galaţi, polițiștii brigăzilor de combatere a criminalităţii organizate Galaţi și Suceava și cei din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Galați, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. –S.T. Galați, au făcut 24 de percheziții, în județele Galați și Brăila, la locuințele membrilor unei grupări infracționale organizate, specializată în contrabandă.
De asemenea, au fost puse în executare 45 de mandate de aducere. Din cercetări a reieșit că membrii grupării infracționale, constituită din cetățeni români și moldoveni, ar fi introdus în mod ilegal în țară, din Republica Moldova și din Ucraina, ar fi transportat, deținut și comercializat 82.000 pachete țigări. 49.000 dintre acestea au fost capturate de polițiști, la un singur transport, împreună cu autoutilitara în care erau transportate.
În urma perchezițiilor, au fost ridicate 22.000 de țigarete de contrabandă, 20.000 de lei, 750 de euro, două autoturisme și 79 de telefoane mobile.
Două femei, de 28 și 30 de ani, au fost reținute pentru 24 de ore și față de alți trei membri ai grupării, cu vârste cuprinse între 32 și 54 de ani, s-a luat măsura preventivă a controlului judiciar, pentru 60 de zile.
Citește și: Florin Buliga şi-a ucis copila cu 8 lovituri de cuţit, iar pe soţie şi pe băiat cu câte trei lovituri. Criminalul a fost arestat
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro