UPDATE ora 22.00 Guvernul a adoptat Memorandumul care prevede desfiinţarea secţiei speciale pentru anchetarea magistraţilor.

Executivul şi-a stabilit, astfel, poziţia în privinţa acestui subiect şi urmează să elaboreze un proiect de lege, pe care îl va înainta Parlamentului pentru dezbatere.

Guvernul vrea, astfel, ca desfiinţarea secţiei speciale din Justiţie să se facă în Parlament, acolo unde a şi fost înfiinţată această structură.

UPDATE ora 20.40 Premierul Ludovic Orban a declarat, în şedinţă, că propunerea făcută de ministrul Justiției Cătălin Predoiu, prin memorandumul care recomandă soluția desființării Secției de Investigare a Infracțiunilor în Justiție (SIIJ), este una corectă.

„Mai analizăm propunerea, de principiu, mi se pare o decizie corectă şi se află și în programul de guvernare”, a arătat şeful Executivului, el adăugând că trebuie transpuse toate recomandările MCV-ului.

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu a spus în ședința de guvern că această secție a fost înființată fără consultare publică, şi fără a se ţine cont de reacțiile virulente ale unor magistrați și a criticilor venite de la Comisia Europeană, GRECO și Comisia de la Veneția.

„S-a arătat că modul de structurare a acestei secții nu poate să ducă la o bună funcționare și combatere a corupției. S-a mai arătat că modalitatea de funcționare contravine principiului ierarhic de funcționare în Ministerul Public. Toate aceste critici au fost prealabile operaționalizării SIIJ. Ceea ce a urmat după a confirmat aceste temeri. Au fost deschise o serie de acțiuni unor procurori și judecători care criticau procesul de modificare a Legilor Justiției a codurilor penale la acea dată”, a mai spus ministrul.

Căderea Mariupolului: cele 80 de zile de asalt rusesc care au transformat un oraș înfloritor într-o ruină
Recomandări
Căderea Mariupolului: cele 80 de zile de asalt rusesc care au transformat un oraș înfloritor într-o ruină

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu afirmă, în memorandum, că Guvernul este de acord cu desfiinţarea şecţiei speciale din Justiţie.

„Văzând recomandările cuprinse în documentele europene menționate, dispozițiile legale care reglementează funcționarea și organizarea SIIJ, precum șimodul concret în care afuncționat Secția de la înființarepână în prezent, propunem ca poziția Ministerului Justiției în raporturile cu autoritățile și instituțiile publice, respectivcu instituțiile Uniunii Europene sau internaționale pe această temă să fie în sensul susținerii soluției desființării Secţiei”, se precizează în Memorandum.

Ce probleme a găsit Ministerul Justiţiei la Secţia Specială

  • numirea și revocarea conducerii Secției se realizează de către Plenul CSM, ceea ce contravine principiului separației carierelor, consacrat de art. 1 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor;
  • în cadrul comisiilor de concurs pentru selecția conducerii și a procurorilor din cadrul Secției, procurorii sunt minoritari, selecția urmând a se realiza astfel, în principal, de către judecători, principiul separației carierelor, promovat în mod expres prin ultimele intervenții asupra Legii nr.303/3004, respectiv a Legii nr.304/2004 nefiind, în acest caz, aplicat;
  • existența unei imunități de jurisdicţie penală de facto a procurorilor din cadrul SIIJ, în unele situații
  • modul de reglementare şi funcţionare a SIIJ, raportat la definirea noţiunii de procuror ierarhic superior, comportă discuții din perspectiva principiului constituţional al controlului ierarhic”, se arată în memorandum.
EXPERIMENT LIBERTATEA. A murit mitul prețurilor mici din Bulgaria. Doar castraveții, peștele și țigările au rămas mai ieftine ca la noi! Care sunt acum, la vecini, prețurile la alimente
Recomandări
EXPERIMENT LIBERTATEA. A murit mitul prețurilor mici din Bulgaria. Doar castraveții, peștele și țigările au rămas mai ieftine ca la noi! Care sunt acum, la vecini, prețurile la alimente

Ministerul Justiţiei mai precizează că „deși constituirea unei astfel de secții este un demers care, în sine, a fost consemnat ca fiind constituțional, parametrii în care aceasta își desfășoarăactivitatea contravin modului de organizare a parchetelor în România și principiului controlului ierarhic”.

„Argumentelor de legislație națională li se adaugă aspectele de conformare a reglementărilor naționale de constituire a secției cu cerințele europene -Consiliul Europei, Uniunea Europeană”, se mai arată în Memorandum.

Urmărește-ne pe Google News
Un străin venit să lucreze în România, șocat când a ajuns la Piatra Neamț. Ce a văzut: „Am stat vreo două săptămâni în casă"
GSP.RO
Un străin venit să lucreze în România, șocat când a ajuns la Piatra Neamț. Ce a văzut: „Am stat vreo două săptămâni în casă"
PRINSĂ în pădure cu AMANTUL! O celebră PREZENTATOARE de la noi și-a spulberat căsnicia și...
Playtech.ro
PRINSĂ în pădure cu AMANTUL! O celebră PREZENTATOARE de la noi și-a spulberat căsnicia și...
Afacerea cu care un român a dat lovitura. Vinde cu 100 de lei un litru şi nu face faţă cererii
Observatornews.ro
Afacerea cu care un român a dat lovitura. Vinde cu 100 de lei un litru şi nu face faţă cererii
Horoscop 19 mai 2022. Taurii au nevoie de mult curaj, dar și de bun simț, ca să se poată orienta în fiecare situație în parte
HOROSCOP
Horoscop 19 mai 2022. Taurii au nevoie de mult curaj, dar și de bun simț, ca să se poată orienta în fiecare situație în parte
Şocul poliţiştiştilor maghiari care au oprit o camionetă condusă de o româncă. Şoferiţa riscă 15 ani de închisoare
Știrileprotv.ro
Şocul poliţiştiştilor maghiari care au oprit o camionetă condusă de o româncă. Şoferiţa riscă 15 ani de închisoare
Josnic! Tânăra a primit 60.000 de euro pentru partida de amor filmată cu Djokovic: "M-am simţit umilită". El e idolul naţiunii
Orangesport.ro
Josnic! Tânăra a primit 60.000 de euro pentru partida de amor filmată cu Djokovic: "M-am simţit umilită". El e idolul naţiunii
Deea Codrea: „Sustenabilitatea vine atunci când te cunoști“
PUBLICITATE
Deea Codrea: „Sustenabilitatea vine atunci când te cunoști“