La întrebarea „cum apreciați nivelul de corupție în următoarele instituții sau firme”, 92% au precizat că o văd la un nivel „foarte mare/mai degrabă mare” pentru Guvern. Top trei este completat de Parlament (91%) și primării (89%).

Guvernul, Parlamentul și primăriile, percepute drept cele mai corupte instituții din România | Studiu
Sursa foto: Daniel Enescu / Linkedin

Procente mari privind modul cum e percepută corupția este și față de următoarele categorii de instituții: vămile (76%), sistemul medical și firmele de stat (ambele cu 68%), dar și sistemul judiciar (67%). Pe de altă parte, mult mai bine sunt percepuți pompierii, dar și firmele private mici și medii românești.

Imagine proastă a legiuitorilor

„Carevasăzică, instituțiile care fac legile (parlamentul) și care gestionează țara (guvernul) sunt percepute de departe ca fiind cele mai corupte dintre instituțiile și firmele din România. Procentul celor care cred că în aceste instituții corupția este mai degrabă mare sau foarte mare este aproape de … 100% (cu accent puternic pe „foarte mare”). Primăriile, unde se duc o parte importantă din taxe, completează tripleta celor mai corupte instituții în percepția românilor. Sistemul judiciar, care ar trebui să se asigure că legile sunt respectate, nu stă nici el prea bine în acest clasament al corupției percepute”, afirmă Daniel Enescu, cofondator al Daedalus New Media Research, pe pagina sa de Linkedin, care a și postat graficul privind „spirala corupției”.

Potrivit acestuia, studiul marca Frappe Digital a fost „realizat în mai 2024 pe un eșantion reprezentativ de 1074 persoane cu vârsta între 18 și 65 ani din mediul urban”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (4)
Avatar comentarii

nasty1 22.05.2024, 17:15

Justitia are o vina mult mai mare pentru coruptia din Romania decat arata sondajul! Fara complicitatea mafiei din justitie, celelalte institutii nu ar fi atat de corupte...

Avatar comentarii

Andan09 22.05.2024, 20:10

Toate sunt la fel de corupte, cum s-ar zice: Mintea, fata si fizicul ne strica, in rest suntem perfecti...

Avatar comentarii

K476 23.05.2024, 03:05

E o stare de spirit generala la bugetari sa se uite in mana ta sa vada ce le dai, dar nu sunt capabili sa isi faca treaba.

Vezi toate comentariile (4)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.