„Sunt convins că 2024 va fi anul independenților, proba am avut-o la alegerile locale și europarlamentare. Eu nu exclud și nu îndepărtez o susținere civică și politică cât mai largă, dar cu o singură condiție: să fie compatibile cu viziunea mea despre România și cu nevoile reale ale țării”, a spus Geoană, întrebat dacă și-ar asuma o candidatură cu sprijinul PSD și dacă are un dialog cu acest partid.

„Nu sunt interesat de a contribui, într-o formă sau alta, la un joc restrâns al unui grup politic care încearcă să continue actualul regim sub o înfățișare nouă. România are nevoie de un nou început”, a mai spus Mircea Geoană.

Afirmațiile lui Geoană vin după ce mai multe publicații au relatat, pe surse, între care G4media, că Marcel Ciolacu le-a transmis marți liderilor liberali în ședința de coaliție că dacă PNL nu e de acord să îl susțină pe el drept candidat comun la alegerile prezidențiale, PSD ar putea să-l desemneze candidat pe Mircea Geoană. În cazul alegerii lui Geoană ca președinte din partea PSD, Marcel Ciolacu ar urma să-și păstreze funcția de premier.

Conducerea PNL a decis vineri, 14 iunie, că liberalii vor avea candidat propriu la alegerile prezidențiale. Tot vineri, după şedinţa conducerii PSD de la Brașov, Ciolacu a spus că PSD va avea candidat propriu la alegerile prezidențiale.

Planul „machiavelic” aplicat de un mecanic auto pentru a domina o femeie. Victima: „Mă duc şi mă omor, sincer, că nu mai pot”
Recomandări
Planul „machiavelic” aplicat de un mecanic auto pentru a domina o femeie. Victima: „Mă duc şi mă omor, sincer, că nu mai pot”

Întrebat de jurnaliști dacă Mircea Geoană e o soluție de candidat pentru PSD, Ciolacu a evitat un răspuns clar. El a spus că nu a discutat cu Mircea Geoană de câțiva ani, adăugând însă că „domnul Geoană nu e din afara partidului, a fost președintele PSD, cu cel mai lung mandat până la mine”.

   

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (1)

Mucificator   •   16.06.2024, 13:46

Geoană independentul! Cine îi finanțează campania și ce interese servește? În niciun caz românești! Cumnatu' sau Vântu mai au bani? Sau e la nivel de stat? SUA? Rusia? Ori vine cu ceva nou, finanțare din China?

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Viva.ro
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Adevăratul motiv pentru care Trump distruge economia Statelor Unite: „Un simptom al degradării democrației” | ANALIZĂ
Adevarul.ro
Adevăratul motiv pentru care Trump distruge economia Statelor Unite: „Un simptom al degradării democrației” | ANALIZĂ
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Elle.ro
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
ANAF promite controale la locuinţele închiriate pe Airbnb şi Booking. Iancu Guda: "Statul ar trebui să facă altceva"
Observatornews.ro
ANAF promite controale la locuinţele închiriate pe Airbnb şi Booking. Iancu Guda: "Statul ar trebui să facă altceva"
Horoscop 5 aprilie 2025. Gemenii au în față o zi care aduce la lumină anumite adevăruri despre ei, despre viitorul unor intenții de-ale lor
HOROSCOP
Horoscop 5 aprilie 2025. Gemenii au în față o zi care aduce la lumină anumite adevăruri despre ei, despre viitorul unor intenții de-ale lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI