Guvernul României, obligat să achite daune morale fiindcă a refuzat să aplice două sentințe favorabile unei femei cu cancer. Alte trei instituții, bune de plată

Cu mai puțin de o lună înainte, Curtea Supremă a stabilit că femeii nu i se putea deconta tratamentul. Sentința prin care pacientei i se dau daune morale nu este definitivă, ajungând tot la Curtea Supremă, unde procesul este pe rol. 

Ordonanță președințială pentru tratament

Diagnosticată cu cancer ovarian, unei femei din Timiș i s-a recomandat, de către un medic de la o clinică din Turcia, Niraparib (denumire comercială Zejula), un medicament care nu se află pe lista celor compensate de Casa de Asigurări de Sănătate. 

Pentru a beneficia de tratament, pacienta a deschis două procese. Într-unul, pe fond, femeia a cerut să-i fie decontat 100% medicamentul. Într-un alt dosar, a solicitat, prin ordonanță președințială, să îi fie decontat tratamentul până la finalizarea procesului pe fond. 

Prima sentință a fost pronunțată în dosarul ordonanței președințiale, iar Curtea de Apel Timișoara a obligat Guvernul României, Ministerul Sănătăţii, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Agenţia Naţională a Medicamentului „să asigure reclamantei, în regim de compensare 100% (fără contribuţie personală), pe bază de prescripţie medicală, medicamentul Niraparib (denumire comercială ZEJULA), până la soluţionarea litigiului (n.r. – pe fond)”. 

Recomandări

Mizele turului 2 al alegerilor prezidențiale din România. Două tipologii de șef de stat complet diferite

Lăsată fără tratament, în ciuda sentințelor

Decizia Curții de Apel Timișoara, pronunțată în 18 octombrie 2023, a fost executorie, dar nedefinitivă, fiind atacată la Curtea Supremă, care a menținut decizia Curții de Apel Timișoara prin care instituțiile statului, în frunte cu Guvernul României, au fost obligate să deconteze tratamentul pacientei cu cancer ovarian până la pronunțarea unei sentințe finale pe fond. 

În ciuda sentinței definitive care stabilea că are dreptul să îi fie decontat tratamentul, pacienta tot nu a beneficiat de gratuitate. 

Între timp, în ianuarie 2024, Curtea de Apel Timișoara a pronunțat o primă sentință în procesul de pe fond, dându-i femeii dreptul de a beneficia de decontarea medicamentului „în regim de compensare 100%”. 

Nici după această sentință, nedefinitivă, fiind atacată cu recurs la Curtea Supremă, pacientei nu i-a fost decontat tratamentul. 

Proces pentru daune morale de 200.000 de lei

Recomandări

Rezultate Exit Poll turul 2 alegeri prezidențiale 2025. Libertatea prezintă datele la ora 21.00

În urma acestei situații, în iunie 2024, cu o ordonanță președințială definitivă favorabilă și cu procesul pe fond câștigat în primă instanță și aflat în recurs la Curtea Supremă, pacienta a deschis un nou proces.

A cerut ca Guvernul, Ministerul Sănătății, Casa de Asigurări și Agenția Medicamentului să fie obligate să îi achite despăgubiri de peste 87.000 de lei (preţul medicamentului în perioada octombrie 2023 – aprilie 2024) şi în continuare până la data la care i se va asigura tratamentul gratuit, pe bază de prescripţie medicală. 

În plus, pacienta a cerut daune morale de 200.000 de lei pentru că, în ciuda sentințelor favorabile, nu a putut beneficia de tratament gratuit. 

În cererea de chemare în judecată, pacienta a arătat că „a făcut demersuri continue şi permanente pentru a beneficia de hotărârile judecătoreşti favorabile”, apelând inclusiv la executarea silită. 

Cu toate acestea, demersul a rămas fără rezultat, instituțiile statului „aducând în discuție în continuare motivele invocate şi în faţa instanţelor de judecată, nefondate”. 

„Neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti nu poate fi justificată invocând motive care au fost puse în discuţia instanţelor naţionale”, a mai arătat pacienta în cererea de chemare în judecată.

Recomandări

LIVE TEXT Alegeri prezidențiale 2025, turul 2 – 18 mai. Prezență mare la urne și record absolut în diaspora: peste 10 milioane de români au votat

Apărarea Ministerului Sănătății

În noul proces în care au fost date în judecată de pacientă, instituțiile statului au invocat mai multe excepții, printre care și lipsa calității procesuale, cerând respingerea acțiunii. 

Ministerul Sănătății a arătat că lista cu medicamente de care beneficiază asigurații este propusă Ministerului Sănătății de Agenția Națională a Medicamentului, iar „lista se aprobă prin hotărâre a Guvernului, în condiţiile legii”.

Astfel, Ministerul Sănătății a cerut ca, dacă cererea femeii este acceptată, Agenția Națională a Medicamentului să fie obligată să includă tratamentul în listă. 

Pe fondul problemei, Ministerul Sănătății a insistat că „modificarea cadrului legislativ nu poate fi dispusă de către instanţă întrucât se încalcă principiul separaţiei puterilor în stat, iar rambursarea contravalorii unui medicament care nu este inclus în listă este contrară prevederilor art. 241, alin. (11) din Legea nr. 95/2006”.

„Medicii şi pacienţii îşi asumă riscul folosirii”

Ministerul a subliniat că nu neagă dreptul femeii la „efectuarea tuturor demersurilor pe care le presupune cazul său special, pentru asigurarea dreptului său la sănătate şi, implicit, la viaţă”, dar a cerut instanţei să constate că „acest drept trebuie exercitat în limitele legii şi cu respectarea procedurilor care să asigure un tratament nediferenţiat pentru toţi pacienţii”.

„Prin urmare, utilizarea medicamentului Niraparib (Zejula) pentru indicaţia terapeutică în tratamentul pacienţilor adulţi diagnosticaţi cu cancer ovarian se face off-label, astfel cum a recunoscut şi reclamanta în cererea de chemare în judecată, iar în acest caz, medicii şi pacienţii îşi asumă riscul folosirii unui medicament în afara indicaţiilor terapeutice aprobate la nivel naţional de ANMDMR şi la nivel european de Agenţia Europeană a Medicamentului”, a mai arătat Ministerul Sănătății, insistând că nu poate fi suportată contravaloarea medicamentul în mod legal din bugetul Ministerului Sănătăţii. 

„Legiuitorul a enumerat strict limitativ medicamentele a căror contravaloare se suportă din bugetul acestui minister”, s-a mai apărat Ministerul Sănătății.

De asemenea, Ministerul a subliniat că „modalitatea în care statul român a înţeles să legifereze condiţiile în care medicamentele de uz uman se decontează/compensează nu intră sub incidenţa noţiunii dreptului la viaţă şi cetăţenii nu pot beneficia de protecţia acordată acestuia întrucât acest drept nu este unul absolut”.

Cum s-a apărat Casa Națională de Asigurări

La rândul său, Casa de Asigurări de Sănătate a explicat în instanță că în urma sentințelor favorabile femeii a încercat să pună în aplicare deciziile judecătorești și i-a cerut pacientei să comunice „casa de asigurări de sănătate în evidenţele căreia figurează ca persoană asigurată, farmacia prin intermediul căreia urmează să se elibereze medicamentul Niraparib (denumire comercială Zejula), precum şi furnizorul de servicii medicale în care îşi desfăşoară activitatea medicul curant care a prescris medicamentul anterior menţionat”.

În urma corespondenței, Casa Națională de Asigurări de Sănătate a pasat problema Casei Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti. 

Decizia a fost justificată prin faptul că „CNAS nu încheie contracte de furnizare de medicamente al căror obiect să îl constituie decontarea contravalorii medicamentelor acordate asiguraţilor, această atribuţie revenind doar caselor teritoriale de asigurări de sănătate”. 

„La data prezentei, medicamentul Niraparib (denumire comercială Zejula) nu se comercializează în România, deoarece deţinătorul de autorizaţie şi punere pe piaţă (DAPP) nu a solicitat autorizarea de punere pe piaţă în România a medicamentului Niraparib (denumire comercială Zejula). Astfel, nu se poate reţine o pasivitate a CNAS cu privire la acordarea medicamentului solicitat de către creditoare”, s-a mai apărat CNAS. 

Ocrotirea dreptului la viaţă, invocată în proces

Agenția Națională a Medicamentului (ANMDMR) s-a apărat, la rândul său, susținând că medicamentul pentru care s-a cerut decontarea nu se regăseşte în nomenclatorul medicamentelor de uz uman, iar „deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă a medicamentului Zejula nu a depus până în prezent la sediul ANMDMR, în condiţiile Ordinului Ministerului Sănătăţii nr. 861/2014, nicio cerere de evaluare a medicamentului Zejula”.

„Fără a nega natura gravă a bolii reclamantei, ocrotirea dreptului la viaţă nu poate fi realizată în afara cadrului legal, care poate impune şi limitări rezonabile ale exerciţiului acelor drepturi care indirect asigură realizarea dreptului la viaţă. 

Decontarea integrală sau parţială numai a acelor medicamente care sunt autorizate, numai pentru diagnostice care sunt incluse în rezumatul caracteristicilor produsului în urma unor studii clinice și care sunt prescrise în cadrul unor protocoale aprobate, reprezintă o astfel de limitare prevăzută de lege”, a insistat și Agenția Națională a Medicamentului.

Instituția a subliniat că niciuneia dintre instituțiile date în judecată nu îi revenea obligația de a face demersuri pentru punerea pe piață a medicamentului, „iniţiativa demersurilor procedurale revenind exclusiv deţinătorului autorizaţiei de punere pe piaţă”. 

„Pe cale de consecinţă, din acest punct de vedere nu există nici o culpă care să justifice cererea reclamantei împotriva ANMDMR”, a mai arătat Agenția Națională a Medicamentului.

„Instanţa reţine culpa tuturor autorităţilor pârâte”

Curtea de Apel Timișoara a admis în parte cererea de chemare în judecată a pacientei care suferă de cancer și a obligat instituțiile date în judecată să îi achite peste 87.000 de lei pe care i-a cheltuit pentru cumpărarea medicamentului și daune morale de 15.000 de lei. 

„Instanţei nu i-au fost furnizată nicio explicaţie cu privire la împrejurarea că hotărârea judecătorească definitivă nu a fost executată datorită unei reglementări inserate în Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 85/2013, în condiţiile în care chiar emitentul acestui ordin (respectiv Ministerul Sănătăţii) este parte obligată la executarea hotărârii definitive”, se arată în decizia Curții de Apel Timișoara, care nu este definitivă. 

Judecătorul a mai arătat că Guvernul României, în calitatea sa de autoritate ierarhic superioară, „nu poate justifica pasivitatea punerii în executare a aceleiaşi hotărâri”, iar CNAS şi ANMDMR „nu au dovedit efectuarea vreunui demers pentru obţinerea unei derogări de la pretinsa reglementare internă care făcea – conform opiniei lor – imposibilă executarea hotărârii judecătoreşti a cărei beneficiară este reclamanta”.

„Un efect intrinsec al hotărârii judecătoreşti îl constituie forţa executorie a acesteia, care trebuie respectată şi executată atât de către cetăţeni, cât şi de autorităţile publice. Or, a lipsi o hotărâre definitivă şi irevocabilă de caracterul ei executoriu reprezintă o încălcare a ordinii juridice a statului de drept şi o obstrucţionare a bunei funcţionări a justiţiei”, a mai punctat Curtea de Apel Timișoara. 

În aceeași decizie, judecătorul a reținut „culpa tuturor autorităţilor pârâte” prin faptul că nu au pus în aplicare o hotărâre a Curții de Apel Timișoara, menținută de Curtea Supremă (ordonanța președințială). 

Prin asta, susține Curtea de Apel Timișoara, pacientei i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, „drept garantat nu numai de legislaţia naţională, dar şi de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului”.

Justificarea daunelor morale

Decizia de acordare a daunelor morale de 15.000 de lei a fost justificată de Curtea de Apel Timișoara prin faptul că „în mod evident, reclamanta a fost nevoită să suporte frustrarea determinată de neputinţa obţinerii executării unei hotărâri judecătoreşti definitive vreme de un an şi 3 luni şi tensiunea determinată de necesitatea suportării din resurse financiare proprii a costului tratamentului medical pe care pârâţii erau obligaţi să îl asigure cu începere din luna octombrie 2023”.

„Prin nerespectarea hotărârilor judecătoreşti definitive timp de un an şi trei luni, pârâţii au cauzat reclamantei un prejudiciu nepatrimonial determinat prin producerea unor stări psihice de tensiune, de teamă pentru eventualitatea lipsei resurselor financiare necesare pentru achiziţionarea medicamentului –  sentimente cu atât mai puternice cu cât reclamanta se trata de o boală cu potenţial letal, de care suferă din anul 2016, fiind supusă unor intervenţii chirurgicale repetate şi unor tratamente medicamentoase costisitoare şi cu numeroase efecte secundare, sentimente care au afectat situaţia familială şi socială a reclamantei”, a mai stabilit Curtea de Apel Timișoara. 

Sentința Curții de Apel Timișoara de acordare a despăgubirilor și a daunelor morale a fost pronunțată în 11 februarie 2025. 

În 22 ianuarie 2025, Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat sentința definitivă, pe fond, stabilind că pacienta nu poate beneficia de decontarea tratamentului. Motivarea hotărârii nu a fost încă redactată. 

Tot la Curtea Supremă urmează să se judece acum recursul și să fie pronunțată sentința finală din procesul prin care pacienta a cerut să îi fie decontați banii cheltuiți și să i se acorde daune morale. 

Foto ilustrativ: Shutterstock

Alegeri Prezidențiale  – turul 2 – vezi rezultate exit poll pentru președinția României!

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro