Oficialii Pentagonului sunt uimiți după ce Hegseth a blocat trimiterea a 4.000 de soldați în Polonia într-o misiune de rutină

 1 comentariu

Anularea în ultimul moment a unei misiuni de desfășurare a 4.000 de militari americani în Polonia, decisă de secretarul apărării, Pete Hegseth, a luat prin surprindere atât personalul Pentagonului, cât și aliații europeni, relatează Politico.

Motivele exacte ale acestui ordin brusc rămân neclare pentru oficialii din domeniul apărării, dar mișcarea generează temeri că astfel de decizii ar putea încuraja Rusia să atace state membre NATO.

Detaliile misiunii anulate

Cei 4.000 de soldați, proveniți din Texas, urmau să participe la o rotație de nouă luni, planificată de mult timp, care includea antrenamente alături de aliații NATO.

Ordinul de oprire a venit într-un moment neașteptat, având în vedere că trupele și echipamentele americane începuseră deja să sosească în Polonia.

Potrivit unui oficial american, decizia a declanșat o serie de apeluri telefonice urgente de 24 de ore între oficialii europeni și cei din SUA, în încercarea de a înțelege situația și de a anticipa eventuale noi surprize.

Context politic

Publicația Politico notează că acest ordin sugerează hotărârea președintelui Donald Trump de a reduce prezența militară americană pe continentul european, insistând ca Europa să se apere singură.

Această atitudine vine pe fondul furiei exprimate frecvent de Trump față de aliații europeni, pe care îi acuză că nu sprijină eforturile SUA în războiul cu Iranul.

Această anulare urmează unui alt anunț recent făcut de Pete Hegseth: retragerea a 5.000 de soldați din bazele din Germania.

Această decizie (aflată încă în faza de planificare) pune în aplicare o amenințare a președintelui Trump, formulată după ce cancelarul german Friedrich Merz a declarat că Statele Unite se „umilesc” prin conflictul din Iran.

Paradoxul situației actuale este că Donald Trump a descris constant Polonia drept un „aliat model”, lăudând bugetul ridicat pe care Varșovia îl alocă apărării.

Explicații oficiale

Joel Valdez, secretarul de presă interimar al Pentagonului, a respins ideea că anularea ar fi fost o mișcare spontană.

El a asigurat că decizia „urmează un proces cuprinzător, pe mai multe niveluri, care include perspectivele liderilor-cheie și de-a lungul lanțului de comandă”.

Generalul Ben Hodges, fostul comandant al Armatei SUA în Europa, consideră că mișcarea elimină un element vital de descurajare a Rusiei.

Hodges a punctat ironia deciziei în raport cu loialitatea Varșoviei: „Polonezii cu siguranță nu l-au criticat niciodată pe președintele Trump și fac tot ceea ce ar trebui să facă niște aliați buni. Și totuși, se întâmplă asta”.

Reacția autorităților poloneze

Oficialii de la Varșovia au încercat să calmeze spiritele pe rețelele sociale. Viceprim-ministrul Władysław Kosiniak-Kamysz a minimizat impactul, explicând că decizia „nu privește Polonia”, ci face parte dintr-o „realiniere anunțată anterior a unei părți din forțele militare americane din Europa”.

De asemenea, membri ai alianţei au încercat să minimizeze impactul neprezentării brigăzii americane în Polonia.

Un înalt oficial NATO a declarat că forţele rotaţionale, precum desfăşurarea trupelor americane în Polonia, nu sunt luate în calcul în planurile pe termen lung ale alianţei de a consolida o prezenţă militară pe continent care să descurajeze Rusia.

„Ştim că SUA lucrează pentru a-şi ajusta poziţia în Europa", a spus oficialul. „Şi observăm deja o prezenţă crescândă pe flancul estic din partea Canadei şi a Germaniei, ceea ce contribuie la o NATO mai puternică în ansamblu”, a arătat el.

În ciuda acestui incident, Polonia rămâne cel mai angajat aliat NATO din punct de vedere financiar, estimându-se că bugetul său pentru apărare va atinge 4,7% din PIB în acest an (cea mai mare pondere din alianță).

Mai mult, sondajele recente arată că, spre deosebire de alte state europene, majoritatea polonezilor își doresc o prezență militară americană (chiar și permanentă) pe teritoriul lor.

Ce trupe mai are SUA în Europa

Germania găzduiește cea mai mare bază militară americană din Europa, la Baza Aeriană Ramstein. Aici sunt staționați peste 36.000 de militari, conform datelor oficiale, însă estimările presei indică până la 50.000 de soldați.

Per total, Statele Unite aveau în decembrie 2025 aproximativ 68.064 de militari activi staționați permanent în Europa, conform datelor Departamentului Apărării.

Aceşti militari nu includ forţele care participă la misiuni de desfăşurare şi exerciţii militare în cadrul programului de rotaţie.

Cele mai importante prezențe sunt în: Germania - peste 36.000 de militari, Italia - aproximativ 12.600, Marea Britanie - peste 10.000, Spania - 3.814 membri ai personalului.

Polonia găzduieşte 369 de membri ai serviciului activ detaşaţi permanent, precum şi aproximativ 10.000 de membri ai forţelor de rotaţie finanţate prin Iniţiativa Europeană de Descurajare, arată datele DMDC şi ale Serviciului de Cercetare al Congresului.

Personalul este cantonat în patru baze cu acces temporar al SUA. În Ungaria, SUA desfăşoară misiuni de rotaţie şi exerciţii militare. În decembrie, ţara găzduia 77 de militari detaşaţi permanent, staţionaţi în două baze, Kecskemet şi Papa Air.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    Prepurgel 15.05.2026, 14:29

    Suau militarist și hegemon!Care iși apara...hegemonia!

ALTE ȘTIRI
garsonieră de 11 mp
8 oct.
Ce chirie se cere pe o garsonieră de 11 mp în Cluj-Napoca: „Este cochetă și utilată”
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1 million euro pe cluburilor private. Foto: Hepta
8 oct.
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1.000.000 de euro cluburilor private
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
8 oct.
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
8 oct.
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
kimberly-guilfoyle-sorin-grindeanu
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
8 oct.
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Ultimele știri
05:45
Bunica Eva de 88 de ani a vrut să sară cu parașuta, dar fiul ei i-a interzis, iar pensionara a făcut altceva, în Ungaria: „De neuitat”
05:30
Cum arată o călătorie cu trenul teleghidat, în Germania: „Mecanicul era la 20 de kilometri distanță”
05:15
Cum poate inteligența artificială să distrugă omenirea: „Pericol invizibil, fără arme sau roboți. Nu e ca în Terminator”
05:00
Cum funcționează sistemul Shudan Toko pentru copiii din școlile din Japonia: „Independență, punctualitate, orientare, responsabilitate”
TRENDING
Analiză
8 oct.
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
8 oct.
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
8 oct.
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Mai muilte soiuri de fructe si legume pot fi vazute in Piata Obor din Bucurestii, marti, 1 iulie 2025. ALEXANDRA PANDREA / GMN / MEDIAFAX FOTO Keywords: ORIZONTAL, PIATA, OBOR, ECONOMIE, FRUCTE, LEGUME, muraturi,
8 oct.
Un jurnalist american a vizitat România și a rămas impresionat de un restaurant tradițional din București: „Cele mai bune murături din viața mea”
priveliște asupra Gornergrat, Zermatt și stațiunii de schi Matterhorn din Elveția, cu transportul asigurat de telescaun
8 oct.
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
8 oct.
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
8 oct.
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Luca Niculescu este optimist după discuțiile cu PSD, PNL și USR. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
La percheziții au fost descoperiți peste 400 de litri de combustibil
8 oct.
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
Un polițist local
8 oct.
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
Rareș Bogdan a fost audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos. Fotografie de arhivă: Profimedia
8 oct.
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește