Polițiștii încearcă să-l prindă de două săptămâni, dar fără succes, deși au primit ajutor de la colegi.
Au adus și câinii de urmă pentru a-l găsit mai repede pe evadat. IPJ Prahova a trimis pe teren mai multe echipaje în satul Matița.
Criminaliștii au ridicat amprentele din mai multe locuințe prădate și au constatat că au de-a face cu hoţul evadat de la Secţia Exterioară a Penitenciarului Ploieşti.
„Îl cunoaștem de mic copil, se numește Onorel Lupu, nu știu dacă are vreo trei sau patru clase, numai cu așa ceva s-a ocupat” povestește un localnic, la Digi24.
La una din fapte, tiptil, hoțul a intrat în bucătărie, în timp proprietarii casei dormeau în camera alăturată.
„A intrat pe la stradă, a dat clonțul la o parte, a deschis ușa la intrare, a văzut că nu are ce lua și acolo în spate nu am încuiat ușa și s-a abonat la frigider. (…) „Uite așa le-am găsit desfăcute, ne deschide dulapurile. Acolo sus aveam o lanternă, un aparat de radio cu baterii, 2 briceaguri cu buton și de acolo mâncare din frigider. Tot ce aveam, măsline, salam, ce a fost hrană rece a luat tot, când ne-am trezit și noi să mâncăm nu am mai găsit mâncarea în frigider și atunci ne-am alarmat, am sunat la 112”, a povestit Rodica Soare, o localnică prădată de evadat.
Hoțul a plecat și cu două perechi de adidași. „Uite acolo au fost adidașii. Două perechi! Doar 2 perechi, 42 și 41… Un hoţ bun, cumsecade…”, râde păgubitul.
Într-o altă locuință vizitată, a luat tot ce găsit, lăsând doar bulionul și castraveții murați.
„Aici a fost carne congelată, nu a mai rămas nimic. E gol. Și ne-a luat din frigider, mai rămăsese doar bulionul ș castraveții murați. Am făcut mici, a doua zi de dimineață am văzut că nu mai sunt micii, pe urmă că nu mai e sacoșa cu pâine, că nu mai sunt în frigider salamurile”, povestește o altă femeie furată.
Oamenii totuși se bucură că nu le-a furat și alte obiecte de valoare.
Unii oameni se pregătesc să-l atace dacă îl prind în gospodărie. „Noi am ajuns la ora actuală, seara, cu toate că am stâlpi de luminat, mă scol de trei ori pe noapte și dorm cu toporul la cap”, spune Alexandru Betea.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro