O călătorie spre credință s-a transformat într-un coșmar pentru o femeie care mergea la Catedrala Mitropolitană din Iași să se închine la moaștele Sfintei Parascheva. În timp ce se afla într-un vagon de tip cușetă, ea a căzut de la aproape doi metri înălțime și a ajuns direct la spital, scrie News.ro.
Incidentul s-a petrecut într-un tren care circula pe ruta București-Iași. Femeia de 80 de ani călătorea împreună cu o prietenă dar, la un moment dat, a căzut din patul de sus al compartimentului. Impactul a fost puternic: s-a lovit la cap, la gât și la braț, iar medicii cred că ar putea avea și o fractură.
„A ajuns la noi în UPU cu traumatism cranio-cerebral, dar fără să își piardă cunoștința. Are, de asemenea, contuzie cervicală, o lovitură puternică la brațul stâng, posibil fractură, și o contuzie toraco-abdominală. Se află în spital pentru investigații”, a declarat medicul Diana Cimpoeșu, coordonator UPU-SMURD Iași.
Reprezentanții spitalului au atras atenția că persoanele care vin la Iași pentru a se ruga la moaștele Sfintei Parascheva trebuie să aibă grijă de sănătatea lor.
„Le recomandăm pelerinilor să nu se expună unor riscuri și să își ia tratamentul prescris de medici”, a mai precizat Diana Cimpoeșu.
Din primele informații, femeia ar fi decis să vină mai devreme la Iași pentru a se închina la racla Sfintei Parascheva ca să evite cozile uriașe din luna octombrie, când are loc tradiționalul pelerinaj.
Realist2023 17.09.2025, 08:06
Deh, Sfanta Parascheva lucreaza si in trenuri !