În prezent, din 2022, autoritățile și instituțiile publice, indiferent de sursa de finanțare sau de subordonare, nu pot achiziționa autoturisme care să depășească limita de 1.600 cm³ și nici un preț mai mare decât echivalentul în lei a 23.000 de euro, TVA inclusă, calculat la cursul BNR din ziua inițierii procedurii de achiziție.

O ordonanță de urgență recent aprobată de Guvern, analizată de Profit.ro, instituie o excepție de la aceste reguli.

Astfel, Executivul va putea aproba, prin memorandum, achiziția unor autoturisme care depășesc limitele stabilite privind capacitatea cilindrică și/sau prețul de achiziție.

În nota de fundamentare a proiectului de ordonanță – fără ca acest aspect să fie prevăzut explicit în textul actului normativ – se precizează că derogarea se va aplica doar în situații bine justificate, la solicitarea argumentată a ordonatorilor principali de credite.

Scopul măsurii este de a crea un cadru legislativ mai flexibil, care să permită ajustarea normelor de cheltuieli la nevoile reale și obiective ale autorităților și instituțiilor publice.

Totodată, aprobarea derogărilor prin memorandum ar institui un mecanism de control și responsabilitate la nivel guvernamental, menit să garanteze respectarea principiilor de legalitate, eficiență, transparență și disciplină financiară.

Autoritățile susțin că aceste măsuri vor contribui la creșterea capacității instituționale a administrației publice, fără a afecta politica generală de limitare a cheltuielilor publice, păstrând caracterul excepțional al derogărilor și evitând extinderea lor generalizată.

Memorandumul este analizat în cadrul ședinței de Guvern, iar decizia finală privind aprobarea îi revine premierului.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (2)
Avatar comentarii

Lasacomentariu_acum 05.01.2026, 07:22

Buna dimineață domnule cenzor! Normal pentru unii se poate adica pentru \"harnicii\" de la stat care au umplut stațiunilor, restaurantele si evident propriile buzunare, ca tot sunt cei ce contribuie cel mai mult la pib, evident doar cu salariile. La stat se poate poluare, preturi si salarii mari. La ceilalți doar taxe mari. Mulțumim din inima .....partidului.

Avatar comentarii

MAutorngt1 08.01.2026, 08:03

Acest \"prim ministru\", incepe sa cheltuiasca banii furati din pensiile de contributivitate. La fel, din cei rezultati prin cresterea samavolnica a TVA. Si din alte cresteri samavolnice...Ticalosii!...Cu taierea pensiilor nesimtite si a sinecurilor de la “justitie”, cum ramane?

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.