Coducerea spitalului a amplasat în parcarea din fața unității tuburi cu oxigen, înalte de 2 metri, care sunt conectate la măști speciale, iar pacienții suspecți de COVID care ajung aici cu insuficiență respiratorie le pot folosi direct din mașina personală. Sunt pacienți cu semne clare de boală, dar care au ieșit negativi la testul rapid și așteaptă un rezultat PCR.

„Nu mai avem unde să internăm”. La Buzău, pacienții cu COVID primesc oxigen în mașinile lor, în așteptarea unui loc în spital
Pacienții neconfirmați încă primesc oxigen în mașinile personale. Foto: Buzoienii.ro

„Locurile destinate bolnavilor cu COVID-19 din Spitalul Judeţean Buzău sunt ocupate în totalitate. Nu mai avem unde să internăm. De exemplu, astăzi, 3 noiembrie, avem 241 de pacienţi, adică o treime din totalul paturilor din unitatea spitalicească este ocupată cu bolnavii COVID-19. Avem în UPU 58 de pacienţi infectaţi în aşteptare. Avem şi un număr mare de decese”, a declarat managerul Spitalului Județean Buzău, Claudiu Damian, miercuri, pentru Bursa.ro.

Managerul susține că spitalul face cu greu față cererii mari de oxigen și a explicat că situația este mult mai gravă față de valurile anterioare pentru că sunt mulți pacienți care vin în stare gravă și au nevoie de oxigen și după ce scapă de virus, din cauza afectării pulmonare.

„Nu am avut niciodată un consum de oxigen atât de ridicat. Am ajuns să consumăm de zece ori mai mult decât în 2019, înainte de pandemie, şi, în plus, consumul de oxigen din valul patru al pandemiei este de două-trei ori mai mare faţă de restul perioadelor de vârf ale pandemiei, respectiv valul trei sau valul doi. În acest val, aproape toţi pacienţii care au venit au avut nevoie de internare şi de oxigen, pentru că au venit în stare gravă, cu afectare pulmonară mare”, a declarat Claudiu Damian, pentru sursa citată.

Reprezentanții Spitalului Județean au luat decizia de a-i muta pe bolnavii de la Neurologie în secția de Cardiologie, iar în spațiul rămas liber să fie aduși suspecții de COVID care încă nu au rezultatul testului.

„Nu mai avem unde să internăm”. La Buzău, pacienții cu COVID primesc oxigen în mașinile lor, în așteptarea unui loc în spital
Pacienții cu simptome COVID așteaptă în curtea unității medicale să li se facă loc în spital. Foto: Buzoienii.ro

Foto: Stiridebuzau.ro, Buzoienii.ro

Urmărește-ne pe Google News
Obiceiul ciudat al finalistei de la Australian Open. Ce face între gameuri: „Nu am văzut niciodată așa ceva în tenis!”
PARTENERI - GSP.RO
Obiceiul ciudat al finalistei de la Australian Open. Ce face între gameuri: „Nu am văzut niciodată așa ceva în tenis!”
Profeția lui Nostradamus despre posibilul război Rusia – Ucraina. Legătura tulburătoare cu România
Playtech.ro
Profeția lui Nostradamus despre posibilul război Rusia – Ucraina. Legătura tulburătoare cu România
Probă-cheie în dosarul morţii Raisei: o şoferiţă din spatele maşinii de Poliţie a surprins accidentul cu camera de bord
Observatornews.ro
Probă-cheie în dosarul morţii Raisei: o şoferiţă din spatele maşinii de Poliţie a surprins accidentul cu camera de bord
Horoscop 28 ianuarie 2022. Săgetătorii au multe pe cap, ceea ce nu e deloc o noutate, dar asta e ceea ce poate complica lucrurile
HOROSCOP
Horoscop 28 ianuarie 2022. Săgetătorii au multe pe cap, ceea ce nu e deloc o noutate, dar asta e ceea ce poate complica lucrurile
Video. Momentul în care soldatul ucrainean își împușcă cu sânge rece camarazii
Știrileprotv.ro
Video. Momentul în care soldatul ucrainean își împușcă cu sânge rece camarazii
Surpriză. Vedeta prinsă pe un site de adulţi. Ce tarif avea. A fost imediat concediată
Telekomsport
Surpriză. Vedeta prinsă pe un site de adulţi. Ce tarif avea. A fost imediat concediată
Raluca Feher, despre secretele vieții ei de influencer
PUBLICITATE
Raluca Feher, despre secretele vieții ei de influencer