În România, nouă dintre membrii grupării „Împăratului” au fost condamnați în 2021 la pedepse cuprinse între 19 ani și 30 de ani de închisoare, pentru ca în apel să scape cu jumătate sau chiar o treime din condamnările inițiale. Instanța a luat în considerare timpul îndelungat de la comiterea faptelor, procedurile greoaie desfășurate cu autoritățile din Irlanda, dar și deciziile CCR pe tema „marii prescripții”.
Cuprins:
Lupte pe controlul pieței
Procurorii notează că în perioada martie – aprilie 2014, pe teritoriul Irlandei, inculpații au constituit un grup infracţional organizat, coordonat de suspectul Ioan Anton, în vederea comiterii unor infracţiuni violente.
În timp ce liderul grupării se ascundea în Irlanda alături de alt suspect, Petronel Pal, procurorii DIICOT i-au pus sub acuzare și i-au trimis în judecată pe nouă dintre „locotenenții” lui, prin rechizitoriul nr. 348/D/P/2016 din data de 20 martie 2018.
Este vorba despre Bîrligea Liviu, Martinaș Mihai Ionuț, Păunescu Gabriel Nicu, Vîrlezeanu Corneliu, Păuc Ionuț, Stanca Nicolae, Şuşcă Bogdan Ionuţ, Bizău Ioan și Danci Bogdan Marius.
În rechizitoriu se arată că, la ordinele lui Ioan Anton, cei amintiți mai sus au urmărit și au supravegheat persoane considerate rivale grupării lor și au exercitat asupra acestora acte de violență de o intensitate deosebită, în urma cărora una dintre victime – Virgil Bușă – a decedat.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_6f1514ba0124c54f52ce8157b9af774c.jpg)
- „În cursul lunii aprilie 2014, (Anton Ioan – n.r.) i-a instigat să exercite acte de violență asupra victimei (Bușă Virgil – n.r.) pe (inculpați).
- Practic, (Anton Ioan – n.r.) le-a solicitat celor menționați anterior să aplice o corecție dură victimei (Bușă Virgil – n.r.) pentru că «i-a luat femeia», în speță pe martora (…) și pentru refuzul de a-i plăti taxa de protecție solicitată, în sumă de 5.000 de euro.
- Acesta era modul de lucru al lui (Anton Ioan – n.r.) care, prin practici de acest gen, și anume acte de violență de o cruzime deosebită exercitate de locotenenții săi, își impunea și exercita autoritatea asupra celorlalți cetățeni români care încercau, la rândul lor, să desfășoare pe teritoriul Irlandei activități similare cu cele ale lui (Anton Ioan – n.r.), în concret, activități de proxenetism.
- (Anton Ioan – n.r.) era perceput de toți inculpații, dar și de martorii audiați în cauză, ca fiind o persoană extrem de violentă și care coordona activitățile ilicite desfășurate pe teritoriul Irlandei de Nord de cetățenii români.
- Acesta racola atât bărbați, cât și femei, femeile desfășurau activități de prostituție în folosul său, iar bărbații le supravegheau. Activitățile de prostituție erau practicate în case și apartamente controlate de (Anton Ioan – n.r.), iar sumele de bani ajungeau la acesta sub forma unor taxe de protecție.
- Oricine încerca să scape de sub controlul acestuia, avea de suferit, (Anton Ioan – n.r.) punându-și locotenenții să exercite acte de violență atât fizică, cât și verbală asupra acestor persoane. În același context al exercitării autorității numitului (Anton Ioan – n.r.), s-a ajuns și la plănuirea violențelor din prezenta speță”, se arată în rechizitoriu.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_c40b2b2848ca155b658226023f1fd567.jpg)

„Împărat” peste bordelurile de românce din Irlanda
Anchetatorii notează că întregul probatoriu administrat în cauză îl conturează pe Ioan Anton ca fiind inițiatorul grupării și cel din ordinul căruia cei zece inculpați au comis crima și actele de violență extremă din noaptea de 9 spre 10 aprilie 2014 din orașul Navan, Irlanda.
- „În contextul activităților de proxenetism și trafic de persoane desfășurate pe teritoriul Irlandei de (Anton Ioan – n.r.), prin intermediul unei persoane, la sfârșitul anului 2013, (acesta – n.r.) a recrutat-o și adăpostit-o în Irlanda, pe martora (…).
- În cursul lunii februarie 2014, în timp ce era exploatată sexual în Irlanda, (martora – n.r.) a cunoscut-o pe victima Bușă Virgil, cu care s-a întâlnit la data de 13 februarie 2014, invocându-i lui (Anton Ioan – n.r.) că urma să se întâlnească cu rudele sale. Acordul suspectului (Anton Ioan – n.r.) era necesar pentru că acesta era cel care decidea când persoanele exploatate sexual puteau să iasă din case pentru a se întâlni cu alte persoane.
- După întâlnirea cu victima Bușă Virgil, (martora, persoana vătămată – n.r.) a luat decizia de a fugi din casa în care era adăpostită de (Anton Ioan – n.r.). A luat legătură cu victima Bușă Virgil, care i-a propus acesteia să practice prostituția în apartamentele pe care victima le închiriase în Irlanda și unde adăpostise, la rândul ei, cinci sau șase persoane care practicau prostituția.
- După declanșarea conflictului dintre victima Bușă Virgil și Anton Ioan, activitățile de proxenetism ale victimei Bușă Virgil au continuat, și din orașul Atlone. Victima Bușă Virgil a închiriat un apartament în localitatea Navan, unde inițial, începând cu data de 06.04.20104, au locuit martorii (…), unde au continuat să desfășoare activități de proxenetism/prostituție.
- Peste conflictul inițial, dintre victima Bușă Virgil și Anton Ioan, legat de faptul că victima Bușă Virgil nu i-a plătit lui Anton Ioan sumele solicitate pentru fiecare persoană care a practicat prostituția în apartamentul închiriat prin intermediul suspectului, precum și de faptul că martora (…) nu mai practica prostituția în folosul lui Anton Ioan, s-a suprapus un alt conflict generat de victima Bușă Virgil, care la data de 7 aprilie, în jurul orei 2.00, împreună cu alți trei bărbați au pătruns în apartamentul din Sandyford, nr. 123, le-a amenințat cu arme de foc pe martorele (…) și le-a sustras suma de 2.000 de euro”, se arată în documentul citat.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_63ff26b6b598b5617b0e437fd354840b.jpg)
Cum a fost ucis rivalul „Împăratului Anton”
Potrivit datelor strânse de anchetatori, la data de 10 aprilie 2014, în jurul orei 1.45, zece membri din „garda Împăratului” au descins înarmați cu bâte, răngi și cuțite în apartamentul unde Virgil Bușă locuia alături de alte persoane, printre care și femeia pe care Ioan Anton voia să o exploateze sexual.
- „Inculpații (…) au spart ușa de acces de la etajul 1 în două-trei secunde cu patru-cinci lovituri rapide după care au intrat în hol, și atât aceștia, cât și victima (Bușă Virgil – n.r.), persoanele aflate în apartament și martorii au început să strige. Inculpații erau înarmați cu «bare de fier» și «un baros».
- Împreună cu inculpatul (Șușcă Bogdan Ionuț – n.r.), inculpatul (Vîrlăzeanu Corneliu – n.r.) a intrat în camera unde se aflau persoanele vătămate, a exercitat acte de violență asupra persoanei vătămate (Mirea Ionuț – n.r.), a întrebat-o pe persoana vătămată (Constantin Doina Mariana – n.r.), dacă este «fiica Cristianei» (martora pe care o căutau – n.r.), după care i-a aplicat o lovitură cu un ciocan în cap, persoana vătămată pierzându-și cunoștința.
- (Mirea Ionuț – n.r.) s-a ridicat din pat, în poziţia şezut şi şi-a pus mâinile la cap pentru a se apăra. În acest context, inculpatul (Vîrlăzeanu Corneliu – n.r.) a lovit-o pe persoana vătămată în zona antebraţului, astfel cum pusese persoana vătămată mâinile deasupra capului să se apere.
- După spargerea ușii de acces în locuință, victima (Bușă Virgil – n.r.) a sărit (din balconul etajului 1 – n.r.) în balconul apartamentului de la parterul blocului în care se afla inculpatul (Stanca Nicolae – n.r.).
- Persoana vătămată (Mirea Ionuț – n.r.) nu a mai reușit să mai sară din balcon, întrucât a fost prins la ieșirea din living pe balcon, a căzut și a fost lovit cu răngi, cu picioarele și cu bâta cu table de către inculpați până ce și-a pierdut cunoștința. (…)
- Ceilalți inculpați care s-au apropiat de balconul în care se afla victima (Bușă Virgil – n.r.) și au început să o lovească pe toată suprafața corpului.
- (Celelalte persoane vătămate – n.r.) au sărit gardul ce împrejmuia complexul, au fugit la (benzinăria – n.r.) Maxol din apropiere unde au solicitat intervenția organelor de poliție.
- După ce au cerut angajatului (benzinăriei – n.r.) să reclame incidentul, (persoanele vătămate – n.r.) s-au ascuns în incintă pentru o vreme, după care au luat un taxi până la partea laterală a complexului găsind-o pe victima (Bușă Virgil – n.r.) în balconul apartamentului de la etajul 1, plin de sânge pe cap, mâini și picioare, cu un deget rupt.
- Victima (Bușă Virgil – n.r.) era conștientă și a cerut intervenția unei ambulanțe, la fel și persoana vătămată (Constantin Doina Mariana – n.r.)”, se arată în rechizitoriu.
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/03/virgil-busa.jpg)
Scăpați prin prescripție de unele fapte, achitați pentru altele
Pe data de 20 aprilie 2021, Tribunalul București a pronunțat condamnări grele pentru 9 dintre „locotenenții Împăratului”, însă după deciziile Curții Constituționale pe tema „marii prescripții”, aceștia s-au ales cu pedepse înjumătățite sau chiar reduse la 1/3 din cuantumul inițial.
Pe data de 21 februarie 2023, Curtea de Apel București fie le-a schimbat încadrarea juridică, fie le-a redus cuantumul pedepselor ca urmare a încetării procesului penal pentru o parte dintre fapte:
- Bîrligea Liviu – 5 ani de închisoare (9 ani și 10 luni la fond)
- Martinaș Mihai Ionuț – 13 ani de închisoare (30 de ani închisoare la fond)
- Păunescu Gabriel Nicu – 9 ani de închisoare (19 ani și 6 luni închisoare la fond)
- Vîrlezeanu Corneliu – 5 ani de închisoare (19 ani și 6 luni închisoare la fond)
- Păuc Ionuț – 3 ani și 6 luni de închisoare (19 ani și 6 luni închisoare la fond)
- Stanca Nicolae – 7 ani și două luni de închisoare (20 ani și două luni închisoare la fond)
- Şuşcă Bogdan Ionuţ – 3 ani și 4 luni de închisoare (19 ani și 6 luni închisoare la fond)
- Bizău Ioan – 10 ani de închisoare (19 ani și 6 luni închisoare la fond)
- Danci Bogdan Marius – 5 ani de închisoare (19 ani și 6 luni închisoare la fond)
De ce i-au „iertat” judecătorii pe locotenenții lui Ioan Anton
În motivarea Hotărârii nr. 345/2023, judecătorii au arătat, în esență, că inculpații n-ar fi constituit un grup infracțional organizat și că n-ar fi urmărit uciderea lui Virgil Bușă.
- „În unele din declarațiile lor, inculpații au susținut că (Anton Ioan – n.r.) i-a instigat pe aceștia să le dea o lecție și oamenilor acestuia, nu numai lui (Bușă Virgil – n.r.). În mod evident, (Anton Ioan – n.r.) a acceptat că trimițând un număr atât de mare de persoane înarmate în casa victimei, probabilitatea ca în urma „lecției aplicate”, oamenii lui (Bușă Virgil – n.r.) să fie omorâți era ridicată.
- Cu toate acestea, chiar dacă unii inculpați au lovit pe persoana vătămată (Mirea Ionuț – n.r.) cu obiecte contondente și unii/unul dintre ei au agresat-o și pe persoana vătămată (Constantin Doina Mariana – n.r.) nu este îndeplinit criteriul intensității loviturilor, astfel încât ele să fie apte să provoace moartea și să releve intenția de a ucide în cazul niciuneia din persoanele vătămate și nici al zonelor vitale vizate de un obiect contondent, în cazul persoanei vătămate (Constantin Doina Mariana – n.r.), existând un dubiu că aceasta a fost lovită cu pumnul sau cu un obiect în zona capului.
- Astfel, nu orice lovituri cu obiecte contondente, într-o zonă vitală, chiar dacă acestea sunt repetate și produse de mai multe persoane, întrunesc condițiile de tipicitate ale infracțiunii de tentativă la omor, dacă nu au intensitatea necesară din care să rezulte cel puțin intenția indirectă de a ucide persoana.
- De asemenea, nici sub aspectul laturii subiective, în cazul infracţiunii săvârșite asupra persoanei vătămate (Mirea Ionuț – n.r.), inculpații nu au acţionat cu intenția generală ucidere, ci cu aceea de lovire, dat fiind că, în cazul tentativei la infracţiunea de omor, actele de punere în executare, întrerupte sau care nu și-au produs efectul, trebuie să releve – prin natura lor și împrejurările în care au fost comise – că infractorul a avut intenția de a ucide, iar nu intenția generală de a produce leziuni fizice.
- În ceea ce privește înlăturarea elementului circumstanțial prev. de lit. h al art. 189 alin. 1 C.p. – omorul săvârșit prin cruzimi: (Fapta – n.r.) presupune, pe de o parte, ferocitatea acţiunii de ucidere, prin procedee cauzatoare de suferinţe prelungite și de maximă intensitate, iar pe de altă parte, provocarea unui sentiment de oroare persoanelor care au cunoştinţă de fapta de omor și de procedeele folosite.
- În cauza pendinte, s-a reținut în actul de sesizare că suferințele mari au fost zdrobirea degetelor victimei (Bușă Virgil – n.r.), suferințele au fost prelungite în timp și au depășit cu mult suferințele inerente acțiunii de ucidere, decesul victimei (Bușă Virgil – n.r.) nesurvenind instantaneu sau la scurt timp, ci după o suferință prelungită, de intensitate deosebită.
- Din probatoriul administrat a rezultat că (Bușă Virgil – n.r.) a fost agresat de inculpații (Martinaş Mihai Ionuţ, Păunescu Gabriel Nicu și Bizău Ioan – n.r.), fără a face referire la inculpații care nu au fost cercetați în prezenta cauză, după ce victima a sărit de la balcon (fără ca săritura să-i fi provocat victimei leziuni traumatice care să aibă legătură directă de cauzalitate în tanatogeneză). Victima a fost agresată de inculpații judecați în prezenta cauză prin lovire repetată cu corpuri dure și cu corpuri dure cu margini și muchii pentru fracturile craniene timp de câteva minute (probabil 2-3 minute).
- Faptul că săritura nu i-a provocat victimei leziuni traumatice care să aibă legătură directă de cauzalitate în tanatogeneză rezultă din concluziile raportului medico-legal de necropsie din care rezultă că s-au produs leziuni traumatice prin lovire cu corp dur, şi nu de corp.
- De altfel, faptul că săritura de la etaj nu putea produce leziuni incompatibile cu viața, ci cel mult luxarea unui picior, rezultă din faptul că toți participanții (zece persoane, dar și trei martori) au sărit de la etaj și doar (unul dintre ei – n.r.) și-a fracturat picioarele, (iar altul – n.r.) avut o mică leziune la mâna stângă pentru care a purtat o faşă pentru câteva ore.
- În plus, imediat după ce a sărit, faptul că victima nu a pățit absolut nimic rezultă din faptul că acesta a fost văzută alergând la geamul apartamentului închiriat de (Stanca Nicolae – n.r.), solicitând ajutor.
- Astfel, se apreciază că agresiunile nu au produs victimei suferințe mai mari decât cele inerente unor leziuni provocate prin lovire repetată cu corpuri dure, nu au avut o durată mare în timp și nici nu au produs un sentiment de oroare persoanelor care au luat cunoştinţă de fapta de omor și de procedeele folosite”, se arată în documentul citat.
Judecătorii din România arată cu degetul spre autoritățile din Irlanda
Instanța a mai avut în vedere că infracţiunile au fost săvârşite acum aproape 9 ani, în condiţiile existenței unei răfuieli între doi capi ai lumii interlope din România, Ioan Anton (zis „Împăratul”) și Virgil Bușă (zis „Gil”), ambii fiind persoane indezirabile pentru autorităţile din Irlanda.
- „Timpul foarte îndelungat de derulare a prezentelor proceduri judiciare s-a datorat, mai ales, autorităților judiciare din (Irlanda – n.r.) (a se vedea cauza decesului menționată inițial în documentele oficiale ale autorităților din Irlanda, şi anume boli de natură infecțioasă – f. 78 verso vol. 16 dup.), a căror anchetă în urma decesului nu s-a efectuat eficient până la momentul în care autorităţile judiciare din (România – n.r.) nu s-au sesizat prin denunțul rudelor victimei şi nu au intervenit pentru a o prelua.
- De asemenea, ulterior, în timpul cercetărilor judecătorești din faţa instanțelor de judecată, autorităţile judiciare din (Irlanda – n.r.) nu au colaborat cu instanțele din (România – n.r.) şi, sub diferite pretexte procedurale, nu i-au pus la dispoziție pe inculpaţii (Anton Ioan – n.r.) şi (Pal Petronel – n.r.) pentru a fi audiaţi prin intermediul videoconferinței, aspecte care au dus la amânarea cauzei pentru mai multe termene de judecată.
- Suspiciune referitoare la cauza morții victimei, care ar fi fost de natură infecțioasă, a determinat autorităţile judiciare din (România – n.r.) să aprofundeze, din punct de vedere probator, acest aspect, ceea ce a necesitat timp şi resurse umane alocate.
- De asemenea, lipsa unei anchete efective şi imediate a autorităților judiciare din (Irlanda – n.r.) în ceea ce-i priveşte pe (Mirea Ionuț şi Constantin Doina – n.r.), care s-au prezentat la spital cu leziuni produse în mod evident în urma unui atac străin, a fragilizat probatoriul administrat ulterior de autorităţile judiciare din (România – n.r.), determinând, de asemenea, prelungirea prezentelor proceduri judiciare.
- În mod evident, autorităţile judiciare din Irlanda nu au acordat o atenție deosebită evenimentelor din 10.04.2014, aspect care se va răsfrânge în mod implicit asupra cuantumului pedepselor aplicate autorilor după aproape 9 ani de la decesul victimei”, se mai arată în documentul citat.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_dc04e4043bfe24aab7dd9c781fc010ee.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_f1151644557da39f84fae40212b79fd1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_af0c59904225d71ef15faaab11d3f33f.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_d4520484ddf084e10d7da158a5f611a1.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_a20695f99c835f03267ac550f950ddd3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_9262cb220da9665332a12b7a96868828.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_3d3a74d6c89267c1d8db02f3f8bccb33.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_45063146cd597b758e5a7075e6501c45.jpg)