Înalta Curte își repară, parțial, achitarea securiștilor care l-au anchetat pe Gheorghe Ursu: „Politicile opresive exercitate față de oponenții regimului comunist se circumscriu adevărului istoric”

Formulările care au revoltat opinia publică

Așa a fost posibil ca instanța să scrie în motivare niște pasaje care au revoltat opinia publică, respectiv că inginerul Gheorghe Ursu nu s-ar fi aflat în relații de adversitate cu Securitatea, că nu ar fi fost un veritabil opozant al regimului comunist sau că „după 1964 nu a existat conflict între populație și regimul comunist”.

Aceste fraze din motivarea achitării celor doi foști securiști – scrise pe 27 iulie 2023 de magistrații Valerica Voica (președinte), Alin Sorin Nicolescu (judecător) și Constantin Epure (judecător) – au generat reacții de profundă dezaprobare în rândurile opiniei publice, ale istoricilor și ale celor care au avut de suferit pe vremea comunismului.

La 16 luni de la această hotărâre care nu doar că îi scotea „basma curată” pe securiști, dar „deschidea larg calea reabilitării regimului totalitar” – așa cum au susținut cercetătorii de la IICCMER – un alt complet de la Înalta Curte, format din magistrații Oana Burnel (președinte), Simona Elena Cîrnaru și Rodica Aida Popa, a recunoscut, pe 12 decembrie 2024, că instanța nu avea toate datele de la istorici pentru a pronunța o hotărâre justă.

Procesul a fost reluat

Recomandări

LIVE TEXT Alegeri prezidențiale 2025, turul 1. Românii votează de azi în primul tur al alegerilor prezidențiale

Curtea de Apel București a reluat luni, 31 martie 2025, procesul în care familia disidentului Gheorghe Ursu – ucis în cursul anchetei în noiembrie 1985 – cere revizuirea deciziei de achitare a foștilor securiști Marin Pârvulescu și Vasile Hodiș pentru tratamente neomenoase. Instanța a acordat un nou termen, pe 28 aprilie, pentru ca foștii ofițeri de Securitate să își poată pregăti apărarea.

Atât urmașii disidentului Gheorghe Ursu – Andrei Ursu și Olga Ștefan Ursu – cât și procurorii de la Parchetul General au depus, anul trecut, cereri de revizuire împotriva deciziei prin care Înalta Curte i-a achitat definitiv pe ultimii doi anchetatori ai disidentului.

Securiștii, achitați pe definiția „tratamentelor neomenoase”

Reamintim că foștii securiști Vasile Hodiș și Marin Pârvulescu fuseseră trimiși în judecată pentru infracțiuni contra umanității (15-25 de ani de închisoare), însă au obținut în instanță schimbarea încadrării juridice în tratamente neomenoase (5-20 de ani de închisoare).

Recomandări

Nicușor Dan, plângere pentru trei infracțiuni împotriva Elenei Lasconi la DIICOT, în scandalul imaginilor cu Coldea

Cele două infracțiuni nu diferă doar sub aspectul pedepsei, ci și al definiției din Codul penal:

• În definiția infracțiunilor contra umanității intră și „torturarea unei persoane aflate sub paza făptuitorului sau asupra căreia acesta exercită controlul în orice alt mod, cauzându-i vătămări fizice sau psihice ori suferinţe fizice sau psihice grave, ce depăşesc consecinţele sancţiunilor admise de către dreptul internațional”. Condiția de încadrare era ca fapta să fi fost săvârșită „în cadrul unui atac generalizat sau sistematic, lansat împotriva unei populaţii civile”.
• Definiția tratamentelor neomenoase condiționează încadrarea de aspectul ca victima să fie „căzută sub puterea adversarului”, făcând referire cu precădere la prizonierii de război. Tocmai pe această sintagmă și-au fundamentat judecătorii de la Înalta Curte decizia de achitare a celor doi foști securiști, arătând că Gheorghe Ursu nu era „căzut sub puterea adversarului”.

Recomandări

Alegeri în diaspora. Câți cetățeni români au votat în orașul norvegian Bergen, în primele ore ale dimineții

Înalta Curte, în acord cu prima instanță, reține că nu este îndeplinită situația premisă, aceea a existenței unui conflict (adversități) între organele statului, pe de-o parte, și populația civilă sau o colectivitate, pe de altă parte, în cadrul căruia să se recurgă la supunerea acestora la tratamente neomenoase, tortură, mutilare sau exterminare, alta de cum se prevede în textul incriminator, arăta Înalta Curte în decizia definitivă de achitare a securiștilor.

Probatoriu depus la Curte pentru explicarea comunismului

Pentru revizuirea acestei decizii, urmașii lui Gheorghe Ursu și procurorii Parchetului General au depus la Curtea de Apel București un probatoriu amplu de la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), de la Institutul de Istorie Nicolae Iorga, precum și de la Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS).

Din aceste materiale strânse de cercetători și de istorici rezultă că, dimpotrivă, represiunea a fost o trăsătură permanentă a regimului comunist, iar conflictul dintre societate și regim a reprezentat o constantă, doar că în ultima perioadă, acțiunile de poliție politică ale Securității s-au desfășurat sub „acoperirea” Miliției.

Astfel, în ultimele două decade ale regimului comunist, opozanții sfârșeau internați forțat în spitalele de psihiatrie, erau condamnați pentru delicte închipuite, se sinucideau brusc ori erau uciși în condiții neelucidate.

Revizuirea, respinsă inițial de Curtea de Apel București

Cu toate acestea, pe data de 9 mai 2024, Curtea de Apel București a respins cererile de revizuire formulate de urmașii lui Gheorghe Ursu și de Parchetul General, pentru următoarele argumente:

• „Rezumând, Curtea a reținut că pentru ca faptele și împrejurările invocate să poată constitui temeiuri legale care să permită revizuirea (…) este necesar ca ele să preexiste hotărârii atacate, dar să fi fost descoperite ulterior rămânerii definitive a acesteia, pe baza unor probe noi, care nu au putut fi prezentate în fața instanțelor de fond.
• Pe de altă parte, dovezile noi pe care se sprijină cererea nu trebuie să se constituie într-o prelungire a probatoriului cu privire la fapte și împrejurări avute în vedere și analizate de instanțele de fond.
• Or, în speță, se poate ușor constata, în primul rând, din chiar conținutul cererilor de revizuire că faptele și împrejurările invocate atât de părțile civile, cât și de procuror au fost descoperite anterior pronunțării hotărârii instanței de apel, fiind consemnate, după cum arată chiar autorii cererilor de revizuire, în documente oficiale (…) toate preexistente momentului la care hotărârea atacată a rămas definitivă (…)”, se arată în Hotărârea 92/2024 a Curții de Apel București.

Împotriva acestei hotărâri, urmașii disidentului și procurorii au declarat apel la Înalta Curte, unde, pe data de 12 decembrie 2024, judecătorii au admis în principiu cererile de revizuire și au trimis cauza spre rejudecare la Curtea de Apel București.

Motivarea: „Adevărurile istorice nu pot fi stabilite prin probe oarecare”

Libertatea a consultat motivarea Hotărârii nr. 339/A/12.12.2024 a Înaltei Curți, din care redă extrasele relevante pentru admiterea în principiu a cererii de revizuire:

• „Se observă, ca atare, că faptele și împrejurările invocate (n.r. – de revizuenți) au fost doar în parte evocate în cursul soluționării cauzei și că, în orice caz, situația politică și socială care să releve amploarea represiunii, modalitatea concretă în care se realiza, cât și persoanele ce intrau în sfera celor supuși unor astfel de tratamente nu au fost reținute, pe de-o parte, pentru că nu figurau în materialul probator al dosarului, iar, pe de altă parte, cunoașterea acestora nefiind posibilă din lipsa unor mijloace de probă corespunzătoare.
• Înalta Curte reține că faptele și împrejurările relevate sub aspectul existenței ipotezei premise a infracțiunii de crimă împotriva umanității ce a făcut obiectul judecății, respectiv caracterul constant al represiunii, politicile opresive exercitate față de oponenții regimului comunist, față de orice manifestare considerată un pericol la adresa stabilității sale și camuflarea acestora în diverse modalități, se circumscriu adevărului istoric. (…)
• Constatarea situației factuale privind politicile represive ale regimului totalitarist comunist are un pronunțat caracter științific și, prin urmare, în lipsa afirmării și asumării caracterului notoriu de către organele judiciare, soluționarea efectivă a acestei probleme extrapenale implică în mod necesar o atestare avizată din partea instituțiilor abilitate.
• Crimele împotriva umanității au ca situație premisă stări de fapt ce constituie prin ele însele adevăruri istorice a căror stabilire revine în mod necesar specialiștilor în domeniu, chestiunea fiind imposibil de clarificat pe baza unor mijloace de probă oarecare, așa cum a arătat și prima instanță atunci când a considerat că, deși unele întâmplări relevante au fost cunoscute și analizate explicit în hotărârile a căror revizuire se cere, referirea la toate evenimentele relevante pentru lămurirea aspectelor esențiale este imposibil de realizat în cadrul unei hotărâri judecătorești.
• Dată fiind această limitare, se constată că în lipsa unor mijloace de probă corespunzătoare, soluția de achitare a fost pronunțată fără ca pentru această chestiune prealabilă extrapenală să fi existat la dosar statuarea unei instituții abilitate”, notează judecătorii de la Înalta Curte.

Înalta Curte: Concluziile cercetătorilor sunt probe, nu simple opinii

Instanța a constatat că IICCMER este o structură guvernamentală înființată în 2009, cu rol în analiza din punct de vedere științific a regimului comunist și a consecințelor sale, astfel încât concluziile cercetătorilor de la acest Institut sunt probe, nu simple opinii:

• „Ca atare, contrar celor statuate de prima instanță, materialul întocmit de această instituție nu constituie o simplă sinteză a unor documente oficiale, (…) ci o statuare asupra unor chestiuni prealabile de natură istorică de către instituția guvernamentală abilitată, opinia cercetătorilor specialiști fiind subsumată mijloacelor de probă (…).
• Astfel, solicitarea Parchetului de acordare de sprijin științific de către IICCMER pentru a documenta funcționarea aparatului de represiune în perioada de referință nu reprezintă o prelungire a probațiunii sau o suplimentare a argumentelor anterioare, ci o statuare științifică și documentată asupra unei chestiuni prealabile care nu a fost rezolvată și, ca atare, nici cunoscută de instanțe, împrejurările de fapt de natură istorică fiind imposibil de probat altfel, în contextul în care instanțele nu au achiesat la argumentul notorietății. (…)
• Odată stabilit că faptele și împrejurările evocate de apelanți ca fiind dovedite de opinia cercetătorilor specialiști din cadrul IICCMER nu au fost cunoscute de instanță, atestarea probatorie a acestora nefiind realizată corespunzător, se constată că acestea sunt dublate de faptele și împrejurările care nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care privesc situația particulară a victimei Gheorghe Ursu, în dovedirea cărora au fost atașate documentele oficiale transmise de către CNSAS.
• În legătură cu acestea, în mod eronat prima instanță a reținut că faptele probatorii ar fi fost descoperite anterior pronunțării. Astfel, așa cum am arătat în precedent, caracterul de noutate trebuie raportat în mod necesar la instanță (…) în contextul în care probele nu au fost administrate, neputându-i fi atribuită o astfel de semnificație.
• Dincolo de faptul că CNSAS nu procedase încă la inventarierea și la studierea documentelor înainte de soluționarea definitivă a cauzei, chiar dacă se afla în posesia acestora, nu există probe că procurorul sau părțile civile cunoșteau existența lor și, chiar dacă ar fi cunoscut, nu li se poate imputa că nu au adus la cunoștința instanței faptele probatorii noi, argumentele primei instanțe fiind eronate. (…)
• Sintetizând, Înalta Curte constată că elementele factuale invocate în revizuire și menționate în cele ce preced constituie fapte sau împrejurări noi care nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, fapt care a avut ca rezultat ignorarea acestor împrejurări sau orice alte situații cu aptitudini probatorii care, dacă ar fi fost cunoscute, ar fi fost de natură să schimbe soluția dată (…)”, se arată în documentul citat.

Cine a fost Gheorghe Ursu și de ce a fost asasinat de comuniști

Gheorghe Ursu, inginer de construcţii, poet şi scriitor, a fost cercetat de Securitate în anii ’80, după ce a trimis scrisori către „Europa Liberă” şi pentru că ţinea un jurnal în care nota ororile regimului totalitar.

Inginerul Gheorghe Ursu a fost singurul care a avut curajul să critice public decizia fermă a lui Nicolae Ceaușescu de a nu reconsolida clădirile din București care fuseseră afectate de cutremurul din 1977, motiv pentru care a intrat în colimatorul Securității.

În perioada ianuarie – noiembrie 1985, inginerul disident Gheorghe Ursu a făcut obiectul urmăririi informative şi judiciare pentru acte sau fapte considerate ostile regimului comunist, fiind arestat la 21 septembrie 1985. 

Disidentul Gheorghe Ursu era bătut constant în celulă de doi deținuți, Marian Clită și Radu Gheorghe, puși special acolo de Securitate ca să-l tortureze. În urma acestor bătăi, inginerul Gheorghe Ursu a murit, pe 17 noiembrie 1985, la Spitalul Penitenciarului Jilava.

„Am primit dispoziții să execut un regim de teroare asupra lui Gheorghe Ursu, în urma unor angajamente de colaborare cu organele de Miliție și Securitate… Trebuia să ne spună tot ce știa și făcuse cu privire la acele note, în care și-a adus dezacordul față de regimul ceaușist… Noi trebuia să aflăm și eventualele rețele care l-au ajutat pe Gheorghe Ursu să scoată materiale scrise din țară cu direcția unor cotidiene occidentale sau posturi de radio care făceau denigrări la adresa regimurilor comunisto-totalitare din Est”, recunoștea Marian Clită, ucigașul lui Gheorghe Ursu. 

Procurorii militari au stabilit că Marin Pârvulescu şi Vasile Hodiş au exercitat acţiuni represive şi sistematice (filaj, urmărire informativă, percheziţii, audieri sistematice, acte de violenţă fizică şi psihică) asupra lui Gheorghe Ursu, acţiuni care „au avut ca urmare producerea de suferinţe fizice sau psihice grave şi au fost de natură să îi aducă o atingere gravă a drepturilor şi libertăţilor fundamentale, în principal a dreptului la viaţă”.

Până în prezent, doar doi torționari au fost condamnați definitiv pentru infracțiuni contra umanității: comandantul Închisorii Râmnicu Sărat, Alexandru Vișinescu, precum și comandantul Coloniei de Muncă Periprava, Ion Ficior – fiecare primind pedepse de 20 de ani de închisoare. Ambii au murit la scurt timp de la începerea executării pedepselor.

Fotografii: FUNDAȚIA „GHEORGHE URSU”

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro