Incendiul a izbucnit, joi noapte, în camera unui pacient din spitalul din Hemer, oraş situat la circa 30 de kilometri sud-est de Dortmund, informează DPA, citată de Agerpres.
Potrivit primelor informații, se pare că a luat foc salteaua din camera unui pacient aflat la primul etaj al unității medicale.
Autoritățile locale au anunțat că au fost rănite 28 de persoane, dintre care cinci sunt în stare gravă, după ce s-au intoxicat cu fum.
Patru persoane rănite grav au fost transferate la alte spitale pentru tratament, în timp ce o alta a fost tratată la unitatea de terapie intensivă a spitalului unde s-a declanşat incendiul, a anunţat un purtător de cuvânt al brigăzii de pompieri.
Printre răniţi se numără atât pacienţi, cât şi patru angajaţi ai spitalului care s-au luptat cu flăcările, relatează Wa.de.
Partea de clădire în care a izbucnit incendiul nu mai este utilizabilă, a precizat purtătoarea de cuvânt a poliţiei, iar pacienții au fost repartizați în alte secții din spital.
O anchetă a fost deschisă pentru stabilirea cauzelor producerii incendiului.
FOTO: Profimedia
Daniel9090 04.08.2023, 16:36
Se întâmplă și la case mai mari, nu doar la noi
ElenaMA 04.08.2023, 16:58
bine ca nu a fost nimeni ranit
Ion3laClaudia 04.08.2023, 17:08
Se mai întâmplă
mary54 04.08.2023, 17:51
Sunt din ce in ce .mai dese altfl de incedii.provocate sau din situatii tehnice
mica 04.08.2023, 20:40
Mai ard si la altii spitalele.