Anunțul de atribuire a fost publicat în portalul de achiziții publice SICAP la data de 5 ianuarie. Conform descrierii, este un „contract de furnizare produse de informare și publicitate” și a fost încheiat în urma unei licitații deschise.
Achiziția este finanțată din fonduri ale Uniunii Europene, în cadrul programului Viziune 2020, se mai arată în anunțul pentru licitație.
Cadouri marca IGSU
IGSU a comandat următoarele produse:
- 588 de seturi stilouri personalizate;
- 588 de harduri externe personalizate;
- 588 de agende personalizate;
- 588 de umbrele personalizate;
- 588 de calendare personalizate;
- 588 de ceasuri de perete personalizate;
- 588 de baterii externe personalizate;
- 588 de cutii pentru post-it personalizate;
- 588 de termosuri personalizate;
- 588 de pungi cadou personalizate;
- 588 de boxe portabile personalizate;
- 588 de brelocuri;
- 588 de brățări funcții vitale personalizate;
- 47 de bucăți de bannere personalizate;
- 9.445 de pliante personalizate;
- o placă permanentă personalizată.
Pentru atribuirea contractului, IGSU a organizat o licitație în urma căreia au fost declarate câștigătoare firmele Integral Top Solutions SRL și Master Print Super Offset SRL.
Firma unui fost deputat PDSR
Firma Integral Top Solutions SRL este deținută, conform portalului termene.ro, de Marin Jugravu, fost deputat PDSR în perioada 1992-1996, și de Jugravu Raluca-Ioana.
Societatea comercială are o vechime de 19 ani, iar în 2020 avea un singur angajat.
Conform SICAP, Integral Top Solutions s-a înscris pe portal la 19 noiembrie 2019 și, de atunci, a încheiat în total 56 de contracte, dintre care 34 au fost atribuite direct.
În 2020, site-ul bugetul.ro scria că aceeași firmă a încheiat un contract pentru livrarea a 500.000 de broșuri în vederea susținerii candidaturii lui Nicușor Dan la Primăria Capitalei.
Contactat de ziar, purtătorul de cuvânt al IGSU, Adrian Marin, ne-a declarat că nu cunoaște detalii despre contractul pentru materialele publicitare și ne-a solicitat să trimitem întrebările pe adresa de e-mail a instituției. Până la ora publicării acestui material, nu am primit niciun răspuns.
Sursa foto: Hepta
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro