Mircea Țeca acuză Primăria Sectorului 4 că are „propriile interese” atunci când face presiuni pentru mutarea elevilor din școală. Săptămâna trecută, Primăria Sectorului 4 a cerut conducerii liceului să evacueze „în termen de trei zile” clădirea pentru a se putea apuca de lucrări de consolidare.

Colegiul a răspuns că nu se poate, pentru că decizia nu aparține directorului, ci Consiliului de Administrație, care este foarte dificil de reunit în perioada verii, pentru că oamenii sunt plecați în concedii.

Conflictul Primăria S4 – „Șincai” se duce în prezent pe două planuri: în instanță, unde se judecă două dosare, și prin adrese și notificări trimise de la o instituție la alta. Așa că situația de la „Șincai” rămâne în continuare incertă.

Libertatea a stat de vorbă cu Mircea Țeca, directorul Colegiului „Gheorghe Șincai”, pentru a vedea opinia profesorilor, părinților și elevilor despre relocarea liceului.

Țeca a fost numit în funcție în urmă cu patru luni. Este al patrulea director din ultimul an care preia conducerea colegiului de elită de la Tineretului.

INTERVIU | De ce refuză directorul Colegiului Gheorghe Șincai predarea clădirii
Mircea Țeca, directorul Colegiului Gheorghe Șincai
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

„Le-am cerut lucruri. La toate răspunsul a fost «nu»

– Domnule Țeca, cum au mers lucrurile la „Șincai” de când sunteți director?
– Prima mea urgență când am venit au fost simulările examenului de Bacalaureat. Am cerut copiatoare. M-am dus la Direcția de Învățământ și ne-au trimis două imprimante mici. Le-am explicat că avem nevoie de un copiator mare, pentru că avem 30 de minute la dispoziție la Bac să scoatem subiectele. Noi aveam unul de 15 ani. Le-am cerut apoi camere de supraveghere, pentru că s-au stricat. La toate răspunsul a fost nu.

– V-au explicat de ce?
– Au zis că este scump sau că ține de modernizare. Noi Bac-ul l-am dat cu două copiatoare donate de părinți.

– Ce procese sunt acum între „Șincai” și primărie?
– În acest moment sunt două procese pe rol între colegiu și primărie. Este un proces al primăriei contra colegiului – pe ăsta l-au lansat anul trecut după ce Consiliul de Administrație al colegiului a refuzat să predea clădirea și să accepte mutarea în „Petru Rareș”.

Deci deși există un dosar pe rol care a fost mutat la judecătoria de sector și nu am primit termen, îmi cere mie primăria să fac un lucru care face obiectul unui proces, adică să eliberez liceul.

Mircea Țeca, directorul Colegiului Gheorghe Șincai:
Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll
Recomandări
Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll

Al doilea proces este al nostru împotriva Primăriei Capitalei, prin care cerem anularea autorizației de construcție, pe motiv că are foarte multe semne de întrebare.

Mircea Țeca a fost numit în funcția de director al Colegiului Gheorghe Șincai în urmă cu patru luni
Mircea Țeca a fost numit în funcția de director al Colegiului Gheorghe Șincai în urmă cu patru luni

Autorizație pentru renovare, nu pentru consolidare

– De ce spuneți asta?
A fost dată pentru alte lucrări, superficiale. Nu pentru consolidare. A fost aprobată foarte repede, în ultimele trei zile din mandatul doamnei Firea. Contractul cu firma pentru lucrări (contractul dintre Primăria Sectorului 4 și firma de construcții Erbașu, n.red.) s-a făcut înainte de autorizație. Și ne îngrijorează că constructorul vrea să facă niște lucruri care ar afecta mersul școlii.

– Adică? Ce modificări făcute de constructor ar afecta școala?
– Adică să mute lucrurile pe-aici. Am fost la o întâlnire solicitată de noi la Primăria Capitalei. Le-am cerut să ridice Primăriei Sectorului 4 dreptul de administrare, pentru că nu ne dă bugetul, ne hărțuiește cu procese, ne-a retras paza, nu ne asigură nici măcar lucrurile astea fundamentale.

Live Text Rezultate BEC alegeri prezidenţiale 2024, turul 1. Elena Lasconi l-a depășit pe Marcel Ciolacu și a intrat în turul doi al alegerilor
Recomandări
Live Text Rezultate BEC alegeri prezidenţiale 2024, turul 1. Elena Lasconi l-a depășit pe Marcel Ciolacu și a intrat în turul doi al alegerilor

În cazul în care nu ne-ar lua PMB, deși asta ne-ar avantaja, pentru că ne-am primi banii, am scăpa de procese, ar fi minunat să ne autoadministrăm. Pentru că asta facem acum, de fapt, cu ajutorul părinților.

Planul făcut de conducerea Colegiului „Gh. Șincai” pentru realizarea lucrărilor cu elevii la școală
Planul făcut de conducerea Colegiului Gh. Șincai pentru realizarea lucrărilor cu elevii la școală

Noi asta am cerut. Și dacă nu, atunci soluția oferită de noi era să fie făcut colegiul cu elevii înăuntru, pe tronsoane. Am explicat cum, ne-am dus cu un plan. Constructorul a întârziat o oră și jumătate la întâlnire, timp în care domnul primar Băluță ne tot spunea că trebuie să plecăm din liceu.

Constructorul a venit cu o foaie de riscuri, parcă scoasă de pe Wikipedia. Ne-a zis că la etajul al doilea nu vor mai fi săli – acum sunt două laboratoare de chimie, unul de fizică și încă două săli. Că se mută jos, în cabinetul directorului și celelalte săli. Am intrat în panică și am întrebat „știți cum funcționează o școală?”.

I-am chemat în școală să ne explice ce vor să facă. N-au venit niciodată.

INTERVIU | De ce refuză directorul Colegiului Gheorghe Șincai predarea clădirii
Conducerea liceului rămâne fermă pe poziții și refuză să predea clădirea pentru lucrări de consolidare

Trei variante de relocare

– Primăria v-a dat trei variante de relocare: Școala Ienăchiță Văcărescu, Liceul Traian Vuia și Liceul Dacia. Și le-ați respins pe toate. De ce?
– Propunerea era ciudată. Inițial a fost și „Petru Rareș” printre variante. Acolo oricum este „Eminescu”. Noi am refuzat motivat anul trecut „Petru Rareș” pentru că nu încăpem și pentru că au 17 săli, n-au săli de informatică, sală de sport. Pe cei de la „Eminescu” i-au scos din liceu cu promisiunea că într-un an și jumătate îi întorc. Cum poți să le faci asta copiilor de acolo? Să le spui hai, plecați voi acum, ca să vină „Șincai”? Și la „Ienăchiță Văcărescu” sunt elevi din „Eminescu”.

Pentru noi, asta este o opțiune închisă.

Când în iarnă a fost zvonul că ne vom muta la IMGB (Liceul Dacia), părinții au făcut un memoriu în care au explicat de ce nu pot accepta mutarea acolo. Fizic, este la marginea orașului. Noi aici aducem copii din tot orașul. Cei care vin din Bucureștii Noi, din Drumul Taberei, n-ar putea să-și ducă copiii acolo.

Noi am crezut tot timpul că de fapt e o schemă asta: ne oferă IMGB știind că nimeni nu o să vrea în IMGB, o ofertă foarte rea, ca pe urmă să vină cu o ofertă rea, ca să nu mai pară așa rea. Să alegem răul cel mai mic.

Mircea Țeca, directorul Colegiului Gheorghe Șincai:

„Eu am copilul în școala asta, sunt primul interesat de o expertiză”

– Mi-ați spus că fiul dumneavoastră este în clasa a XII-a aici. Predați aici de șapte ani. Nu vă este teamă pentru copil, pentru dumneavoastră, să fiți într-o clădire încadrată în clasa a doua de risc?
– Nu pot să cred că o expertiză serioasă se face în birou, fără a intra în clădire și fără aparatură. Spun asta pentru că nu a văzut nimeni pe nimeni intrând aici.

INTERVIU | De ce refuză directorul Colegiului Gheorghe Șincai predarea clădirii
Directorul liceului își dorește în proces o expertiză de risc seismic imparțială

Și dacă primăria flutură această expertiză în procese și în spațiul public, dacă ar avea o expertiză reală, nu ar face demersurile necesare pentru ca această clădire să intre pe lista clădirilor cu risc seismic (Colegiul Gheorghe Șincai nu se află pe lista clădirilor expertizate cu risc seismic, n.red.)?

– Totuși, un expert, un inginer, a stabilit că „Șincai” are risc seismic.
– Noi vom cere în proces o expertiză de risc seismic imparțială. Noi suntem interesați de expertiză. Dar să fie imparțială pentru că aceasta, a domnului Dumitru Popescu, este comandată de Primăria Sectorului 4.C

Eu am copilul în școala asta. Toți cei apropiați mie sunt aici. Sunt primul interesat de expertiză.

Mircea Țeca, directorul Colegiului Gheorghe Șincai:

– Dar dacă expertiza asta tehnică ar fi fost făcută de PMB, cum ați fi abordat situația?
– Am fi avut încredere că urmează să fie făcute lucrări de consolidare. Întrebarea e de ce lucrările nu pot fi făcute cu noi aici. Colegiul Iulia Hasdeu a fost renovat cu elevii înăuntru. Ele pot fi făcute cu elevii înăuntru sau nu. Avem cinci intrări în liceu. Se poate intra pe oriunde. Ca împărțire și ca plasare, este ideal să se facă lucrări cu elevii înăuntru.

Și sigur, dacă expertiza ar arăta risc I, am ieși repede să nu mai ținem elevii aici ca să nu ne cadă clădirea-n cap. Dar nimeni nu vorbește în acest moment de un risc imediat.

Evident că dacă ne zugrăvim casa e mai bine să ieșim. Dar asta nu înseamnă că, dacă ne zugrăvim casa, ieșim cu mobilă, cu tot, în altă casă. De obicei, ne mutăm dintr-o cameră în alta. Nu plecăm de-acasă.

INTERVIU | De ce refuză directorul Colegiului Gheorghe Șincai predarea clădirii
Colegiul Gheorghe Șincai

„Ne scoate și nu ne mai întoarcem”

– De ce vă este teamă, concret? Adică ce suspiciuni aveți pentru a refuza relocarea temporară?
– Că ne scoate și nu ne mai întoarcem. Că ne scoate pentru un interval de timp mult mai mare decât cel comunicat. Și că ne scoate într-un spațiu impropriu, unde nu se poate face învățământ de performanță.

Da, e nevoie de elevi și profesori buni. Dar și de dotări. Ne-au zis la proces: „Nu sunteți NASA să aveți nevoie de laboratoare”. Ba da, avem, suntem liceu de mate-info, preponderent. Nu e o temere absurdă, vedem ce se întâmplă la „Eminescu”. Au plecat acolo, nu s-a făcut nimic, clădirea e tot mai degradată.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
FANATIK.RO
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI