Nicuşor Dan, despre lucrările la Planşeul Unirii: „După ce iau toate avizele, o să emitem autorizaţia”

Comentează
lucrari planseul unirii

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat miercuri, despre lucrările la Planşeul din Piaţa Unirii, că după ce Primăria Sectorului 4 ia toate avizele, o să emită autorizaţia, el arătând că interesul este ca lucrarea să se facă, dar numai „să se facă legal”. Nicuşor Dan a mai spus că lucrarea ar urma să dureze în jur de doi ani, relatează News.ro.

Primarul Capitalei a declarat în emisiunea România Politică de la Prima News, despre situaţia de la Planşeul Unirii, că în momentul de faţă au emis un certificat de urbanism la început de septembrie, iar în baza celui certificat Primăria Sectorului 4 trebuie să facă un proiect tehnic.

„Asta înseamnă detalierea, tot ce vor ei să facă acolo şi cu proiectul ăsta tehnic să se ducă la mai mulţi avizatori. Cei mai importanţi sunt cei care au structuri, Metrorex, pentru că sunt perete în perete cu ei, Apa Nova, pentru că lucrează deasupra lor şi în momentul în care toate astea sunt gata, evident că o să emitem autorizaţia pentru că este o chestiune care trebuie făcută.

Întrebat în cât timp se obțin toate autorizaţiile, primarul a precizat că depinde de avizator şi că în opinia sa nu ar trebui să dureze mai mult de două-trei luni.

„Interesul nostru este ca lucrarea să se facă, dar numai să se facă legal, să nu fim noi în situaţia să facem lucrări cum s-au făcut la pasajul Unirii, unde am avut accidente, cum a fost Buzeşti, unde a stat şantierul doi ani. Aşa faci când dai în regim de urgenţă şi te trezeşti pe şantier că nu ai prevăzut toate lucrurile pe care trebuia să le prevezi în proiectare”, a subliniat el.

Lucrările ar putea dura doi ani

Despre amploarea lucrării de la Piaţa Unirii, primarul a precizat că, după unele variante de proiect pe care le-a văzut, ar urma să dureze doi ani.

„Sunt trei tronsoane acolo, un tronson este în parc, nu deranjează practic pe nimeni, iar al 2-lea tronson prevede închiderea podului de la Hanul lui Manuc, şi cu o circulaţie alternativă şi al 3-lea tronson, închiderea Bulevardului Unirii, tronsonul din parc şi circulaţia pe cele două bretele din jur”, a arătat primarul.

Întrebat ce le spune oamenilor care se tem să treacă pe acolo, Nicuşor Dan a precizat că „persoanele care trebuie să evalueze chestiunea aceasta sunt experţi autorizaţi de statul român şi niciunul dintre ei nu spune că e un pericol public acolo”.

„A fost făcută o expertiză în 2024 şi nivelul este acelaşi cu nivelul de siguranţă la jumătate din podurile şi pasajele din Bucureşti”, a declarat Nicuşor Dan.

Scandal cu buldozere și polițiști locali

Primarul sectorului 4, Daniel Băluță, a anunțat luni dimineață, 14 octombrie, că a început „lucrările de refacere din temelii” a planșeului din Piața Unirii, deși acum două săptămâni spunea că cedează proiectul la PMB.

Drept urmare, Nicușor Dan a mers pe șantier să demoleze gardurile, dar Poliția Locală a Sectorului 4 s-a împotrivit. Seara, primarul general s-a întors cu buldozerele, iar Poliția Capitalei și Jandarmeria au anunțat că numai instanța poate decide cine are dreptate.

În final, premierul Marcel Ciolacu le-a transmis celor doi să termine polemica și să dialogheze, iar Băluță a strâns gardurile.

Primarul general vrea referendum

După scandalul buldozerelor din centrul Capitalei, Nicușor Dan a anunțat că a pus pe ordinea de zi a Consiliului General al Municipiului București două proiecte de hotărâre pentru un referendum local. Scopul primarului general este ca Primăria Capitalei să aibă atribuții mai mari în raport cu primăriile de sector.

„Dacă aceste hotărâri vor fi aprobate de consilierii generali, referendumul va avea loc pe 24 noiembrie, simultan cu primul tur al alegerilor prezidențiale”, a scris Nicușor Dan într-o postare pe Facebook.

Dacă rezultatul ar fi favorabil la cele două subiecte atinse de primarul general, Primăria Capitalei ar căpăta un control mai mare asupra finanțelor. Astfel, toate autorizațiile de construire ar urma să fie aprobate doar de Primăria Municipiului București.

„Daniel Băluță a spus că îl dă PMB, dar nu a făcut-o”

Pe 10 octombrie, primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a declarat la B1TV, că primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, nu a returnat la PMB lucrarea de consolidare a Planșeului din Piața Unirii.

„A fost făcută o declarație publică domnul Băluță, că vrea să ni-l dea înapoi, dar nu s-a materializat cu nimic. Dacă cumva vrea să ni-l dea, o să-l luăm înapoi, sigur”, a afirmat Nicușor Dan.

Edilul a precizat că nu are nimic împotrivă să dea autorizație în regim normal pentru consolidarea Planșeului din Piața Unirii Primăriei Sectorului 4.

„Discuția este pe autorizație, pentru că ei vor o autorizație în regim de urgență și noi vrem să dăm autorizație în regim normal, pentru că așa spune legea și așa e normal. Adică sunt multe lucruri care sunt acolo întrepătrunse și nu poți să dai o autorizație fără avize, pentru că s-a mai întâmplat și s-a câștigat o lună, două pe autorizație și după aia s-au pierdut un an, doi în șantier, pentru că nu s-au prevăzut toate lucrurile. Deci, îi așteptăm să vină să le dăm autorizație în regim normal”, a adăugat Nicușor Dan.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Fotografie cu caracter ilustrativ
BREAKING NEWS
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
MONDEN
Pamela Anderson
13:10
Pamela Anderson, dezvăluire despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „Mai aveam aproximativ 10 ani de trăit”
Concurenții de la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
13:50
Alin Alexuc Ciurariu a dat de înțeles cine a câștigat Asia Express 2026: „Cred că m-ar teroriza”. Ce a spus colegul lui Gabi Torje despre Mirela Vaida
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
15:08
Românii fac naveta 53 de minute, dar cine sunt „super navetiștii Europei”
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
15:02
Cum a apărut Alexia Eram pe covorul roșu la Festivalul de Film de la Veneția. Fiica Andreei Esca, ținută de mii de euro
14:55
Românii ar putea ieși mai târziu la pensie. De ce cere Consiliul Fiscal creșterea treptată a vârstei de pensionare
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Saci cu cartofi şi ceapă într-o piaţă
15:07
Pregătirea cămării pentru iarnă: 5 pași pentru a păstra legumele proaspete mai mult timp
Două perechi de chiloți, una descompusa și murdară și una intacta, albă, așezate pe iarba verde, o lopată între ele
14:16
1.000 de oameni au îngropat peste 2.000 de perechi de chiloți în pământ. Ce au descoperit după două luni
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Maica Domnului
14:09
Cum arăta Sfânta Maria, Maica Domnului
Cele două reactoare ale Centralei Nucleare de la Cernavodă
13:40
Centrala Nucleară de la Cernavodă rămâne închisă: debitul scăzut al Dunării amână repornirea cel puțin 10 zile
Arhiva foto
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Arhiva foto
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!