INTERVIU. Decanul de vârstă al magistraților refuză să-şi abandoneze profesia, în timp ce colegi mai tineri aleg pensiile speciale: „N-aș fi putut să trăiesc fără să fiu procuror”

 3 comentarii
Arhiva foto

La 69 de ani fără o lună, procurorul Pavel Palcu este decanul de vârstă al magistraţilor din România. Și-a început activitatea în 1980, dar continuă și astăzi să facă anchete şi să le predea studenţilor din Arad. Unii dintre foștii elevi s-au pensionat deja, motiv pentru care procurorul se revoltă împotriva „acelei legi tâmpite, care le permite să iasă la pensie exact când dobândesc experiența profesională necesară unui magistrat”.

După 24 octombrie 2022, când Guvernul a anunţat că Banca Mondială propune reformarea pensiilor speciale din România, 223 de magistraţi au fost eliberaţi din funcţii, la cerere, potrivit deciziilor publicate pe site-ul CSM.

În mai puţin de două luni au ieşit din sistem peste 35% din totalul magistraţilor (594) pensionaţi de la începutul acestui an. Doar 11 dintre ei aveau 60 de ani, vârsta necesară pensionării, potrivit Legii 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor. Pentru că aceeaşi lege le permite magistraţilor să iasă la pensie şi după 20 de ani de carieră.

  • 53 de ani și 3 luni e vârsta medie efectivă de pensionare a magistraţilor, calculată de la începutul acestui an şi până în prezent, conform datelor furnizate de Casa Naţională de Pensii Publice, la cererea Libertatea.

Luna trecută, pe contrasens cu valul celor care se grăbeau să iasă din magistratură, doi oameni au cerut CSM să-şi continue activitatea şi după vârsta de 65 de ani: Păunel Galoş, procuror general adjunct la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, şi Pavel Palcu, procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad.

Între timp, procurorul Galoş, 66 de ani, s-a răzgândit şi a depus cerere de pensionare. Într-un interviu pentru cititorii Libertatea, procurorul Pavel Palcu mărturiseşte că el încă nu e pregătit să renunţe.

Luna viitoare, pe 15 ianuarie, Pavel Palcu va împlini 69 de ani. E procuror din 1980 și profesor la Facultatea de Ştiinţe Juridice - Arad din 1998. I-au trecut prin mână mii de studenţi, iar „unii dintre ei sunt azi procurori sau judecători”, spune Pavel Palcu.

Pavel Palcu: „Eu asta știu, să fiu procuror”

Libertatea: Domnule profesor, v-ați mai întâlnit cu studenții, după ce ei au absolvit, în dosarele la care aţi lucrat? Ei să fie judecători sau avocați ai inculpaților puşi sub acuzare de dumneavoastră?

Conf. univ. dr. Pavel Palcu: M-am întâlnit cu ei, când deveniseră avocați. De fiecare dată, respectul meu față de lege a fost apreciat, încă de când erau studenți. Am respectat drepturile omului tot timpul, le-am pus în vedere întotdeauna ce drepturi au și nu puteam, dacă le-am zis ca studenți, să nu le respect, când ei erau avocați.

- Dar printre colegii dumneavoastră de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad sunt şi foști studenți?

- S-au și pensionat, o parte dintre ei (râde). Eu, nu. Dar ei s-au pensionat. Cu legea aceea tâmpită, care le permite să iasă la pensie exact când dobândesc experiența profesională necesară unui magistrat. Spre deosebire de polițiști sau de jandarmi, în cazul magistraților nu-ți trebuie forță, nu-ți trebuie foarte multă energie. Îți trebuie minte și experiență. Experiență juridică pe care o dobândești de-a lungul anilor.

- De câte ori ați fi putut să ieșiți la pensie până acum?

- Am intrat în magistratură în 1980. După Revoluția din 1989, când am fost în fața Primăriei din Arad, puteam să plec și să devin avocat. Apoi, la 25 de ani de magistratură, puteam să mă pensionez. Nu m-a interesat. 12 ani am fost prim-procuror. Trei mandate. Dar de fiecare dată, eu am lucrat și am efectuat urmărirea penală în dosare penale alături de colegii mei. Niciodată n-am fost doar prim-procuror. Iar unitatea de pe lângă Judecătoria sau Tribunalul Arad era atunci pe locul I pe țară.

- Dacă v-ați fi pensionat, ați fi primit mai mulți bani decât luaţi acum, din salariu (circa 16.000 de lei/lună, conform ultimei declarații de avere - n.r.)?

- Da. Am pierdut... Dar, pentru mine, salariul e mulțumitor. Am un salariu foarte bun. Şi am familie: fiică, ginere, nevastă şi doi nepoţi, Sebastian şi Ioran Andrei, care sper să mă urmeze şi să mă depăşească în stabilirea adevărului judiciar pe care eu m-am străduit să-l ating.

Eu n-aș fi putut să trăiesc fără să fiu procuror. Mi-ar fi greu, de aceea am și prelungit acum... Mi-ar fi greu, că nu știu ce să fac. Asta știu: să fiu procuror! Nu sunt muncitor, nici mecanic sau agricultor, deși îmi place, am o livadă. Dar eu asta știu să fac!

„Am fost student de nota 10 şi nu știam nimic”

- De ce aţi ales să fiţi procuror, şi nu judecător sau avocat?

- Eu, de fapt, am vrut să lucrez în Securitate. Dar jucam fotbal și am avut un accident, am fost operat. Și din cauza operației, nu m-au primit în Securitate.

- Probabil că erați atras de zona aceasta, a investigațiilor, și atunci v-ați făcut procuror.

- Nu m-am făcut procuror (râde), prima oară m-am dus la facultate. Și am mers la Iași, unde am avut profesori foarte buni. Ei m-au făcut să îndrăgesc meseria aceasta. Imediat după ce am devenit procuror, am primit cea mai mare lecție! Vineri am fost numit procuror și luni m-au trimis în dezbatere (în sala de judecată - n.r.).

Nu știam nici în ce ordine se ia cuvântul (râde), că nici practică nu făcusem. Dar m-am descurcat, l-am rugat pe judecător să-mi spună. De aceea, eu îi tot chem pe studenții mei, la reconstituiri, la audieri, și încerc să-i învăț. Le zic: „Măi, eu am fost student de nota 10. Şi când am venit la Parchet, n-am știut nimic. Niciodată să nu considerați că știți totul şi să fiți infatuați sau supramulțumiți”.

  • În 2019, în premieră naţională, câţiva studenţi de Facultatea de Ştiinţe Juridice din Arad au participat, sub coordonarea conf. univ. dr. Pavel Palcu, la reconstituirea unei crime.
Conf. univ. dr. Pavel Palcu, alături de studenți în timpul reconstituirii unei crime

- Le faceţi educaţie studenţilor la fața locului.

- Da. Şi mai e ceva: „juriștii” din Parlament au scos obligativitatea prezenței martorilor asistenți la foarte multe acte, inclusiv la cercetarea la fața locului. Eu am inclus-o în cursurile mele și în toate discuțiile mele, ca singura probă pentru organul de urmărire penală că a respectat regulile procedurale. Studenții sunt nu doar martori asistenți, ci martori calificați. Îl obligă și pe polițist să respecte absolut toate regulile procedurale.

- Câți dintre studenții dumneavoastră s-au îndreptat spre magistratură?

- Predau acum la anul II - Psihologia Judiciară, iar la anul IV - Criminalistică și Dreptul comerţului internaţional. Iar la Masterat am Drept penal european şi Strategii în cercetarea criminalistică. Din 70 de studenți de-ai mei care termină facultatea, în afară de cei care sunt cu primăriile și cu... adică numai pentru salariu, cel puţin 12 intră la INM. Dar aceștia și vin la cursuri (râde).

Martorul surdomut şi mirosul infractorului

- Atunci când mergeți la locul faptei, pentru a identifica autorul, vă uitați după amprente sau după ADN (o tehnică modernă - n.r.)?

- (râde) Mă uit după urme. De la fața locului se ridică urme ce pot fi transformate, ulterior, în probe. Orice infractor lasă urme, oricât ar fi el de versat. Le găsești, dacă ajungi imediat la fața locului. Am avut o situație când și mirosul infractorului, care era de la un cazan de țuică, a rămas la fața locului. Și vecinii au spus apoi cine făcuse țuică în acea zi...

- Sunteţi atent la toate detaliile în care se spune că se ascunde diavolul.

- Vă dau exemplu un alt caz, cu un martor care tot timpul era înlăturat de la fața locului. El era surdomut și ziceau că e nebun. Numai că apărea în foarte multe fotografii făcute de poliţişti. Am preluat dosarul de la alții, m-am uitat în el și am întrebat „măi, dar de ce apare acest om în multe poze?”, „dă-l naibii, că e un surdomut”.

Am găsit un vecin, care comunica cu el, și surdomutul mi-a explicat că el l-a văzut pe unul cu căruța... Iar omul respectiv, când a văzut că a fost chemat martorul ce fusese neglijat până atunci și înlăturat de la fața locului (doar pentru că era surdomut, deși el tot timpul voia să spună, numai că-l făceau nebun), a dispărut din țară aproape un an. A trebuit să-l recuperăm prin Interpol. Martorul chiar văzuse ceea ce s-a întâmplat.

„Tabloul cu Avram Iancu l-am mutat după mine, prin toate birourile în care am lucrat, din 1989 şi până acum”, spune procurorul Pavel Palcu

- Aveţi 42 de ani de carieră. Care e cel mai complicat caz la care ați lucrat?

- Știți, în general, la crime, autorul vine și plânge „vai, Doamne, ce-am făcut!”. Și-ți recunoaște. Și-atunci, tu te lauzi: „am rezolvat dosarul”. Dar a fost cazul de la Sintea, cu bătrâna de 85 de ani, violată și ucisă de un tânăr.

Mai e cazul de anul trecut, cu fetița de 4 ani care a fost omorâtă și incendiată de concubinul mamei. Și în 72 de ore, am rezolvat cazul, fără a-i include în echipa de investigații pe cei veniți de la Bucureşti. Dar cea mai grea anchetă e atunci când îi cunoști. Și pe victimă, și pe autor.

- Ați avut un astfel de caz?

- Da. Și mi-a recunoscut el, până la urmă. A fost un dosar simplu, în acest sens, dar pentru mine a fost un caz complicat. Nici cazurile în care sunt implicaţi copiii nu sunt uşoare. Şi au fost mai multe. Recent, am avut un copil de 15 ani înjunghiat. Și a fost trimis deja în judecată fratele lui, de 17 ani.

În dosarele cu minori, procedurile sunt greoaie. Îmi amintesc de cazul din cartierul Vlaicu (din Arad - n.r.), în care tatăl a omorât-o pe mamă, apoi el a sărit de la etaj și a rămas un copil de 10 ani singur. Eu am făcut atunci o propunere de lege ferenda (îmbunătăţire a legii - n.r.), în sensul să nu apelăm neapărat la Direcția pentru Protecția Copilului, pentru a încredința minorul cuiva.

Pentru că el stătea câteva zile singur, săracul copil, rămas fără tată, fără mamă. Și-atunci, am zis: procurorul să poată să încredințeze copilul cuiva, nu să așteptăm după DGASPC și după procedura din instanțele civile. Iar copilul a ajuns, până la urmă, acolo unde am zis noi.

Niciun dosar închis prin prescrierea faptelor

- Dosare vechi şi încă nerezolvate, cu autor necunoscut, mai aveți în lucru?

- Nu. Numai luate de la alții. După ce se pensionează, toate cazurile lor mi le dau mie. Și încerc să le scot (rezolv - n.r.). Dar acolo unde eu am fost la fața locului, nu am.

- Adică, dosare unde ați luat cazul de la început.

- Da. Pentru că eu chiar m-am dus la fața locului. Spre deosebire de alții, care mi-au spus că „dacă e întuneric, le e urât”.

- La câte dosare penale lucraţi acum?

- Sunt multe. În fiecare zi, când ajung la birou, nu reușesc să stau de vorbă cu grefierele sau cu polițiștii, pentru cazurile cu arestați, că apar dosarele. Avem acum și traficul de migranți, a fost inclus în competența tribunalului și fiind puțini (la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad sunt 7 posturi de procuror ocupate, din 15 disponibile, potrivit CSM), trebuie să facem. Dar dosare de-ale mele, vechi nu am.

- După decizia ÎCCJ şi eliminarea prescripției speciale, aţi avut dosare care s-au închis?

- Nu. Eu n-am ajuns acolo. Crima e imprescriptibilă, iar pe celelalte le-am soluționat la timp. Acum, cinstit, am colaborat foarte bine și cu poliţia judiciară din Direcţia Generală Anticorupţie - Secția Arad, cât și cu cei de la Compartimentul de Control Intern, inclusiv de la Oradea. Şi am verificat dosare în care procurorul nu făcuse nimic! Am reușit să le soluționăm, chiar dacă a fost un efort deosebit.

„Dacă plec din Parchet, plec și de la catedră”

- Cum vă explicați valul acesta de magistrați care ies la pensie, după 20-25 de ani de carieră?

- N-am cum să vă spun... De ce au trecut în avocatură? (râde) Dacă răspundeți dumneavoastră la asta, și eu vă pot răspunde. Eu aveam 1.470 de lei salariu, ca prim-procuror, prin anii 2000. Şi pe atunci, procurorii treceau în avocatură.

Foarte mulți dintre ei au regretat, după ce s-a modificat legea cu pensia, și au dorit să revină în Parchet. Dar n-au mai fost primiţi, şi eu cred că foarte bine le-a făcut, că nu i-a primit, pentru că s-au dus după onorariile de avocat. Cei care ies acum la pensie din magistratură, ies pentru cât? Nici nu știu exact... Şi nici n-au vârsta. Îmi spuneau mie că pierd nu știu cât la salariu (râde). Eu nu pot să pierd! Înțelegeți? N-am cum să pierd, pentru că am și vârsta, și experiența, și funcția. Aşa că rămân cât mai pot sta, cât mă mai ține.

- N-ar fi de ajuns pentru dumneavoastră doar activitatea didactică?

- În momentul în care plec din Parchet, plec și de la catedră. Ce poți să le zici studenților? Să le vorbesc la timpul trecut, să le spun „așa am fost eu”? Așa, le zic: „măi, uite: aici, asta! Asta e de făcut!”.

Mâine, de exemplu, mă duc la facultate și le prezint, împreună cu organele de poliție, absolut toată procedura, începând de la sesizarea din oficiu, verificarea sesizării, că nu de fiecare dată e serioasă sesizarea, transmiterea sarcinilor către organele care ajung primele la fața locului...

Credeți că la Arad s-ar fi putut întâmpla ce-a fost cu fetițele acelea? Cum, când legea îţi permite și chiar te obligă să intervii la caz flagrant sau la infracțiune contra vieții, tu să stai la poartă?

- Vă referiți la cazul Caracal?

- Da. Nu știu câți de aici, din Arad, ar sta la poartă, dacă ar fi o infracțiune de omor. Nici într-un caz! La Arad, nu. Şi-n cursul meu scrie asta. Şi e scris din 2006.

Ultimul an de carieră

- Ce titlu are lucrarea dumneavoastră de doctorat?

- „Tactica cercetării la fața locului”. Dar am mai multe: „Soluționarea împrejurărilor controversate”, am și „Drept penal european”... Am opt lucrări. Şi necopiate (râde)! Eu abia când au început contestațiile lucrărilor de doctorate, am început să scriu „doctor Pavel Palcu, procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad”. Şi nu m-a contestat nimeni.

  • Anul ce vine e ultimul în care procurorul Pavel Palcu va mai putea profesa. Legea prevede că magistraţii pot fi menținuți în funcție, cu aviz anual obţinut de la CSM, până la vârsta de 70 de ani. Nici procurorul Pavel Palcu nu crede că ar putea să meargă mai departe, deşi iubeşte ce face acum. Dar, după cum explică el, „e o vorbă: «dacă nu ești la fel ca toți, ești mai greu de folosit». Şi te uzezi”.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (3)
  • Avatar comentarii

    misu50 16.12.2022, 12:05

    Cinste d-lui procuror! Numai ca, cu o floare nu se face primavara!

  • Avatar comentarii

    Claudiu1990 16.12.2022, 14:02

    Aceasta fosile ar fi trebuit sa iasa la pensie sa lase locul unui tanar

  • Avatar comentarii

    Amicu42 16.12.2022, 15:30

    Bunicul meu, Vasile Şoarec, a fost decanul baroului de avocati Neamt, pana in 1950, cand a fost "pensionat" fara pensie si alte surse de venit, i s-au luat proprietatile, find intretinuti, el si bunica mea, de mama mea...

ALTE ȘTIRI
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii. Sursă foto: Getty Images
17:46
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii: ce amendă au primit
Nicuşor Dan a semnat decretul pentru acreditarea Theodorei-Magdalena Mircea ca ambasador al României în Cuba și alte state din Caraibe. Foto: Profimedia
16:19
Nicușor Dan a semnat primul decret de acreditare a unui ambasador în străinătate de când a devenit președinte
MONDEN
Răzvan Bănică | Foto: Instagram
Exclusiv
17:45
Încă o vedetă de la Antena 1 a trecut la PRO TV. În ce producție apare din septembrie
Denisa Macovei prezinta rubrica 5 Știri by Libertatea Monden
Exclusiv
17:19
5 Știri by Libertatea- Monden: Cum a slăbit Oana Roman 15 kilograme în șase luni/ Andra și Cătălin Măruță scot din buzunar 38.000 de euro pe an pentru educația copiilor
POLITIC
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
17:15
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Dominic Fritz a fost ales președintele USR în iunie 2025. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
15:17
Dominic Fritz confirmă ruptura Nicușor Dan - USR după ce președintele a promulgat legea ANI prin care Fritz pierde primăria Timișoara
Ultimele știri
19:05
Deputatul Emanuel Ungureanu a sesizat DNA și ANI după dezvăluirile privind zborul privat de lux al judecătorului CCR Cristian Deliorga
18:51
Cine este Robert Jărcălău de la „Burlacii: Foc în Paradis”. Mama lui este chinezoaică, iar tatăl e român
18:47
Tom Jones a fost concediat la 86 de ani din postul de jurat la „Vocea” Marii Britanii: „Nu am vrut să părăsesc emisiunea”
18:18
Accident tragic în Polonia, unde un tren de pasageri și o betonieră au intrat în coliziune. Cel puțin un mort și mai mulți răniți
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
Șomaj. Concediere. un bărbat concediat este supărat, cu o cutie de carton pe birou, își ține capul în mâini în timp ce stă la o masă în biroul companiei.
17:54
Un angajat care a lucrat 10 ani la același loc de muncă a fost concediat după ce și-a luat concediu de paternitate
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Sursă foto: Profimedia.
17:10
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Metoda prin care a păcălit victima
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri. Sursă foto: Getty Images.
16:14
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
Un șofer din Germania a condus cu 150 km/h spre un muncitor în construcții și a fost oprit doar după ce pneurile i-au explodat. Sursă foto: Profimedia.
15:23
Un șofer care a condus cu 150 km/h direct spre un muncitor în construcții, oprit abia când a ajuns la jante. Ce pedeapsă a primit în Germania
ciuperci
14:38
5 greșeli majore pe care le faci când gătești ciuperci: cum le distrugi gustul și substanțele nutritive fără să știi
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Ulrich Siegmund (centru), șeful AfD în Saxonia Anhalt, sărbătorind victoria alături de liderii federali ai AfD Alice Weidel (stânga) și Tino Chrupalla (dreapta) Foto: Profimedia
Exclusiv
16:00
Profesorul Șerban Costa, medic în capitala landului câștigat de AfD: „Vor, de exemplu, să dea afară toți străinii din landul Saxonia-Anhalt. Între 15 și 20% din toți medicii sunt străini”
Sistemul medical din România primește o investiție de peste 390 de milioane de lei prin PNRR. Sursă foto: Facebook/Ministerul Sănătății.
15:45
Aproape 400 de milioane de lei pentru două investiții majore în sănătate, finanțate prin PNRR
Un bărbat care realizează un atac cibernetic, stă la laptop și poartă un hanorac negru. Se vede cum tastează o parolă și un nume de utilizator
15:30
Cum au făcut hoții credit de nevoi personale în valoare de 110.000 lei, fără consimțământul unei femei: povești de groază din lumea fraudelor bancare
Prim-plan cu un aparat electronic de plată a parcării, alimentat cu panou solar, amplasat pe marginea unei străzi cu mașini parcate.
15:08
540 de locuri de parcare, amenajate în Sectorul 1 București: lista străzilor
Arhiva foto
12:35
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală