INTERVIU. Decanul de vârstă al magistraților refuză să-şi abandoneze profesia, în timp ce colegi mai tineri aleg pensiile speciale: „N-aș fi putut să trăiesc fără să fiu procuror”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
La 69 de ani fără o lună, procurorul Pavel Palcu este decanul de vârstă al magistraţilor din România. Și-a început activitatea în 1980, dar continuă și astăzi să facă anchete şi să le predea studenţilor din Arad. Unii dintre foștii elevi s-au pensionat deja, motiv pentru care procurorul se revoltă împotriva „acelei legi tâmpite, care le permite să iasă la pensie exact când dobândesc experiența profesională necesară unui magistrat”.
Cuprins:
După 24 octombrie 2022, când Guvernul a anunţat că Banca Mondială propune reformarea pensiilor speciale din România, 223 de magistraţi au fost eliberaţi din funcţii, la cerere, potrivit deciziilor publicate pe site-ul CSM.
În mai puţin de două luni au ieşit din sistem peste 35% din totalul magistraţilor (594) pensionaţi de la începutul acestui an. Doar 11 dintre ei aveau 60 de ani, vârsta necesară pensionării, potrivit Legii 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor. Pentru că aceeaşi lege le permite magistraţilor să iasă la pensie şi după 20 de ani de carieră.
- 53 de ani și 3 luni e vârsta medie efectivă de pensionare a magistraţilor, calculată de la începutul acestui an şi până în prezent, conform datelor furnizate de Casa Naţională de Pensii Publice, la cererea Libertatea.
Luna trecută, pe contrasens cu valul celor care se grăbeau să iasă din magistratură, doi oameni au cerut CSM să-şi continue activitatea şi după vârsta de 65 de ani: Păunel Galoş, procuror general adjunct la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, şi Pavel Palcu, procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad.
Între timp, procurorul Galoş, 66 de ani, s-a răzgândit şi a depus cerere de pensionare. Într-un interviu pentru cititorii Libertatea, procurorul Pavel Palcu mărturiseşte că el încă nu e pregătit să renunţe.
Luna viitoare, pe 15 ianuarie, Pavel Palcu va împlini 69 de ani. E procuror din 1980 și profesor la Facultatea de Ştiinţe Juridice - Arad din 1998. I-au trecut prin mână mii de studenţi, iar „unii dintre ei sunt azi procurori sau judecători”, spune Pavel Palcu.
Pavel Palcu: „Eu asta știu, să fiu procuror”
Libertatea: Domnule profesor, v-ați mai întâlnit cu studenții, după ce ei au absolvit, în dosarele la care aţi lucrat? Ei să fie judecători sau avocați ai inculpaților puşi sub acuzare de dumneavoastră?
Conf. univ. dr. Pavel Palcu: M-am întâlnit cu ei, când deveniseră avocați. De fiecare dată, respectul meu față de lege a fost apreciat, încă de când erau studenți. Am respectat drepturile omului tot timpul, le-am pus în vedere întotdeauna ce drepturi au și nu puteam, dacă le-am zis ca studenți, să nu le respect, când ei erau avocați.
- Dar printre colegii dumneavoastră de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad sunt şi foști studenți?
- S-au și pensionat, o parte dintre ei (râde). Eu, nu. Dar ei s-au pensionat. Cu legea aceea tâmpită, care le permite să iasă la pensie exact când dobândesc experiența profesională necesară unui magistrat. Spre deosebire de polițiști sau de jandarmi, în cazul magistraților nu-ți trebuie forță, nu-ți trebuie foarte multă energie. Îți trebuie minte și experiență. Experiență juridică pe care o dobândești de-a lungul anilor.
- De câte ori ați fi putut să ieșiți la pensie până acum?
- Am intrat în magistratură în 1980. După Revoluția din 1989, când am fost în fața Primăriei din Arad, puteam să plec și să devin avocat. Apoi, la 25 de ani de magistratură, puteam să mă pensionez. Nu m-a interesat. 12 ani am fost prim-procuror. Trei mandate. Dar de fiecare dată, eu am lucrat și am efectuat urmărirea penală în dosare penale alături de colegii mei. Niciodată n-am fost doar prim-procuror. Iar unitatea de pe lângă Judecătoria sau Tribunalul Arad era atunci pe locul I pe țară.
- Dacă v-ați fi pensionat, ați fi primit mai mulți bani decât luaţi acum, din salariu (circa 16.000 de lei/lună, conform ultimei declarații de avere - n.r.)?
- Da. Am pierdut... Dar, pentru mine, salariul e mulțumitor. Am un salariu foarte bun. Şi am familie: fiică, ginere, nevastă şi doi nepoţi, Sebastian şi Ioran Andrei, care sper să mă urmeze şi să mă depăşească în stabilirea adevărului judiciar pe care eu m-am străduit să-l ating.
Eu n-aș fi putut să trăiesc fără să fiu procuror. Mi-ar fi greu, de aceea am și prelungit acum... Mi-ar fi greu, că nu știu ce să fac. Asta știu: să fiu procuror! Nu sunt muncitor, nici mecanic sau agricultor, deși îmi place, am o livadă. Dar eu asta știu să fac!
„Am fost student de nota 10 şi nu știam nimic”
- De ce aţi ales să fiţi procuror, şi nu judecător sau avocat?
- Eu, de fapt, am vrut să lucrez în Securitate. Dar jucam fotbal și am avut un accident, am fost operat. Și din cauza operației, nu m-au primit în Securitate.
- Probabil că erați atras de zona aceasta, a investigațiilor, și atunci v-ați făcut procuror.
- Nu m-am făcut procuror (râde), prima oară m-am dus la facultate. Și am mers la Iași, unde am avut profesori foarte buni. Ei m-au făcut să îndrăgesc meseria aceasta. Imediat după ce am devenit procuror, am primit cea mai mare lecție! Vineri am fost numit procuror și luni m-au trimis în dezbatere (în sala de judecată - n.r.).
Nu știam nici în ce ordine se ia cuvântul (râde), că nici practică nu făcusem. Dar m-am descurcat, l-am rugat pe judecător să-mi spună. De aceea, eu îi tot chem pe studenții mei, la reconstituiri, la audieri, și încerc să-i învăț. Le zic: „Măi, eu am fost student de nota 10. Şi când am venit la Parchet, n-am știut nimic. Niciodată să nu considerați că știți totul şi să fiți infatuați sau supramulțumiți”.
- În 2019, în premieră naţională, câţiva studenţi de Facultatea de Ştiinţe Juridice din Arad au participat, sub coordonarea conf. univ. dr. Pavel Palcu, la reconstituirea unei crime.
- Le faceţi educaţie studenţilor la fața locului.
- Da. Şi mai e ceva: „juriștii” din Parlament au scos obligativitatea prezenței martorilor asistenți la foarte multe acte, inclusiv la cercetarea la fața locului. Eu am inclus-o în cursurile mele și în toate discuțiile mele, ca singura probă pentru organul de urmărire penală că a respectat regulile procedurale. Studenții sunt nu doar martori asistenți, ci martori calificați. Îl obligă și pe polițist să respecte absolut toate regulile procedurale.
- Câți dintre studenții dumneavoastră s-au îndreptat spre magistratură?
- Predau acum la anul II - Psihologia Judiciară, iar la anul IV - Criminalistică și Dreptul comerţului internaţional. Iar la Masterat am Drept penal european şi Strategii în cercetarea criminalistică. Din 70 de studenți de-ai mei care termină facultatea, în afară de cei care sunt cu primăriile și cu... adică numai pentru salariu, cel puţin 12 intră la INM. Dar aceștia și vin la cursuri (râde).
Martorul surdomut şi mirosul infractorului
- Atunci când mergeți la locul faptei, pentru a identifica autorul, vă uitați după amprente sau după ADN (o tehnică modernă - n.r.)?
- (râde) Mă uit după urme. De la fața locului se ridică urme ce pot fi transformate, ulterior, în probe. Orice infractor lasă urme, oricât ar fi el de versat. Le găsești, dacă ajungi imediat la fața locului. Am avut o situație când și mirosul infractorului, care era de la un cazan de țuică, a rămas la fața locului. Și vecinii au spus apoi cine făcuse țuică în acea zi...
- Sunteţi atent la toate detaliile în care se spune că se ascunde diavolul.
- Vă dau exemplu un alt caz, cu un martor care tot timpul era înlăturat de la fața locului. El era surdomut și ziceau că e nebun. Numai că apărea în foarte multe fotografii făcute de poliţişti. Am preluat dosarul de la alții, m-am uitat în el și am întrebat „măi, dar de ce apare acest om în multe poze?”, „dă-l naibii, că e un surdomut”.
Am găsit un vecin, care comunica cu el, și surdomutul mi-a explicat că el l-a văzut pe unul cu căruța... Iar omul respectiv, când a văzut că a fost chemat martorul ce fusese neglijat până atunci și înlăturat de la fața locului (doar pentru că era surdomut, deși el tot timpul voia să spună, numai că-l făceau nebun), a dispărut din țară aproape un an. A trebuit să-l recuperăm prin Interpol. Martorul chiar văzuse ceea ce s-a întâmplat.
- Aveţi 42 de ani de carieră. Care e cel mai complicat caz la care ați lucrat?
- Știți, în general, la crime, autorul vine și plânge „vai, Doamne, ce-am făcut!”. Și-ți recunoaște. Și-atunci, tu te lauzi: „am rezolvat dosarul”. Dar a fost cazul de la Sintea, cu bătrâna de 85 de ani, violată și ucisă de un tânăr.
Mai e cazul de anul trecut, cu fetița de 4 ani care a fost omorâtă și incendiată de concubinul mamei. Și în 72 de ore, am rezolvat cazul, fără a-i include în echipa de investigații pe cei veniți de la Bucureşti. Dar cea mai grea anchetă e atunci când îi cunoști. Și pe victimă, și pe autor.
- Ați avut un astfel de caz?
- Da. Și mi-a recunoscut el, până la urmă. A fost un dosar simplu, în acest sens, dar pentru mine a fost un caz complicat. Nici cazurile în care sunt implicaţi copiii nu sunt uşoare. Şi au fost mai multe. Recent, am avut un copil de 15 ani înjunghiat. Și a fost trimis deja în judecată fratele lui, de 17 ani.
În dosarele cu minori, procedurile sunt greoaie. Îmi amintesc de cazul din cartierul Vlaicu (din Arad - n.r.), în care tatăl a omorât-o pe mamă, apoi el a sărit de la etaj și a rămas un copil de 10 ani singur. Eu am făcut atunci o propunere de lege ferenda (îmbunătăţire a legii - n.r.), în sensul să nu apelăm neapărat la Direcția pentru Protecția Copilului, pentru a încredința minorul cuiva.
Pentru că el stătea câteva zile singur, săracul copil, rămas fără tată, fără mamă. Și-atunci, am zis: procurorul să poată să încredințeze copilul cuiva, nu să așteptăm după DGASPC și după procedura din instanțele civile. Iar copilul a ajuns, până la urmă, acolo unde am zis noi.
Niciun dosar închis prin prescrierea faptelor
- Dosare vechi şi încă nerezolvate, cu autor necunoscut, mai aveți în lucru?
- Nu. Numai luate de la alții. După ce se pensionează, toate cazurile lor mi le dau mie. Și încerc să le scot (rezolv - n.r.). Dar acolo unde eu am fost la fața locului, nu am.
- Adică, dosare unde ați luat cazul de la început.
- Da. Pentru că eu chiar m-am dus la fața locului. Spre deosebire de alții, care mi-au spus că „dacă e întuneric, le e urât”.
- La câte dosare penale lucraţi acum?
- Sunt multe. În fiecare zi, când ajung la birou, nu reușesc să stau de vorbă cu grefierele sau cu polițiștii, pentru cazurile cu arestați, că apar dosarele. Avem acum și traficul de migranți, a fost inclus în competența tribunalului și fiind puțini (la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad sunt 7 posturi de procuror ocupate, din 15 disponibile, potrivit CSM), trebuie să facem. Dar dosare de-ale mele, vechi nu am.
- După decizia ÎCCJ şi eliminarea prescripției speciale, aţi avut dosare care s-au închis?
- Nu. Eu n-am ajuns acolo. Crima e imprescriptibilă, iar pe celelalte le-am soluționat la timp. Acum, cinstit, am colaborat foarte bine și cu poliţia judiciară din Direcţia Generală Anticorupţie - Secția Arad, cât și cu cei de la Compartimentul de Control Intern, inclusiv de la Oradea. Şi am verificat dosare în care procurorul nu făcuse nimic! Am reușit să le soluționăm, chiar dacă a fost un efort deosebit.
„Dacă plec din Parchet, plec și de la catedră”
- Cum vă explicați valul acesta de magistrați care ies la pensie, după 20-25 de ani de carieră?
- N-am cum să vă spun... De ce au trecut în avocatură? (râde) Dacă răspundeți dumneavoastră la asta, și eu vă pot răspunde. Eu aveam 1.470 de lei salariu, ca prim-procuror, prin anii 2000. Şi pe atunci, procurorii treceau în avocatură.
Foarte mulți dintre ei au regretat, după ce s-a modificat legea cu pensia, și au dorit să revină în Parchet. Dar n-au mai fost primiţi, şi eu cred că foarte bine le-a făcut, că nu i-a primit, pentru că s-au dus după onorariile de avocat. Cei care ies acum la pensie din magistratură, ies pentru cât? Nici nu știu exact... Şi nici n-au vârsta. Îmi spuneau mie că pierd nu știu cât la salariu (râde). Eu nu pot să pierd! Înțelegeți? N-am cum să pierd, pentru că am și vârsta, și experiența, și funcția. Aşa că rămân cât mai pot sta, cât mă mai ține.
- N-ar fi de ajuns pentru dumneavoastră doar activitatea didactică?
- În momentul în care plec din Parchet, plec și de la catedră. Ce poți să le zici studenților? Să le vorbesc la timpul trecut, să le spun „așa am fost eu”? Așa, le zic: „măi, uite: aici, asta! Asta e de făcut!”.
Mâine, de exemplu, mă duc la facultate și le prezint, împreună cu organele de poliție, absolut toată procedura, începând de la sesizarea din oficiu, verificarea sesizării, că nu de fiecare dată e serioasă sesizarea, transmiterea sarcinilor către organele care ajung primele la fața locului...
Credeți că la Arad s-ar fi putut întâmpla ce-a fost cu fetițele acelea? Cum, când legea îţi permite și chiar te obligă să intervii la caz flagrant sau la infracțiune contra vieții, tu să stai la poartă?
- Vă referiți la cazul Caracal?
- Da. Nu știu câți de aici, din Arad, ar sta la poartă, dacă ar fi o infracțiune de omor. Nici într-un caz! La Arad, nu. Şi-n cursul meu scrie asta. Şi e scris din 2006.
Ultimul an de carieră
- Ce titlu are lucrarea dumneavoastră de doctorat?
- „Tactica cercetării la fața locului”. Dar am mai multe: „Soluționarea împrejurărilor controversate”, am și „Drept penal european”... Am opt lucrări. Şi necopiate (râde)! Eu abia când au început contestațiile lucrărilor de doctorate, am început să scriu „doctor Pavel Palcu, procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad”. Şi nu m-a contestat nimeni.
- Anul ce vine e ultimul în care procurorul Pavel Palcu va mai putea profesa. Legea prevede că magistraţii pot fi menținuți în funcție, cu aviz anual obţinut de la CSM, până la vârsta de 70 de ani. Nici procurorul Pavel Palcu nu crede că ar putea să meargă mai departe, deşi iubeşte ce face acum. Dar, după cum explică el, „e o vorbă: «dacă nu ești la fel ca toți, ești mai greu de folosit». Şi te uzezi”.
misu50 16.12.2022, 12:05
Cinste d-lui procuror! Numai ca, cu o floare nu se face primavara!
Claudiu1990 16.12.2022, 14:02
Aceasta fosile ar fi trebuit sa iasa la pensie sa lase locul unui tanar
Amicu42 16.12.2022, 15:30
Bunicul meu, Vasile Şoarec, a fost decanul baroului de avocati Neamt, pana in 1950, cand a fost "pensionat" fara pensie si alte surse de venit, i s-au luat proprietatile, find intretinuti, el si bunica mea, de mama mea...