INTERVIU | Dragoș Mateescu, lector al Universității Izmir, despre criza refugiaților din Turcia: „Europenii decid ei înşişi dacă trebuie să se teamă de oameni sărmani şi oprimaţi”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Regimul Erdogan a hotărât, săptămânile trecute, să deschidă porțile refugiaților sirieni pentru a cere azil în Uniunea Europeană, decizie care provoacă tensiuni și stres pentru oficialii europeni. Putem spune că începe o nouă criză a imigranților în UE asemănătoare celei din anul 2015? Într-un interviu pentru cititorii Libertatea, Dragoș C. Mateescu, lector în ştiinţe politice, Departamentul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale, Universitatea Economică Izmir, explică ce urmărește președintele turc în relația cu Uniunea Europeană.
Lector în științe politice în cadrul Universității din Izmir, Dragoș Mateescu cataloghează decizia lui Erdogan de a deschide frontierele unui nou val de refugiaţi drept un gest de disperare, din cauza crizei interne cu care se confruntă, și crede că negocierile dintre regimul Erdogan și UE este posibil să semene cu un “dialog al surzilor”.
Libertatea vă prezintă, în continuare, un interviu despre refugiați, profilul lor, pericolele care pot exista și mizele politice ale regimului Erdogan.
-Catalogați decizia preşedintelui Recep Erdogan de a deschide porțile refugiaților spre UE o formă de șantaj asupra oficialilor europeni? Ce dorește, de fapt, să obțină președintele turc din partea UE?
-De la bun început trebuie să facem diferenţa între “Turcia” şi “regimul Erdogan” de la Ankara. După scandalul de corupţie din decembrie 2013, cel mai mare din istoria Turciei, regimul Erdogan este prizonierul propriilor erori de politică internă şi externă, devenind din ce în ce mai autoritar. Tentativa de lovitură de stat eşuată din iulie 2016 a oferit prilejul perfect pentru ca acest regim să transforme radical statul prin modificările constituţionale adoptate după un referendum în 2017, când Turcia a devenit o republică prezidenţială autoritară, adică un stat în care executivul, legislativul şi justiţia sunt subordonate instituţiei prezidenţiale.
Am scris atunci în presa din România că “reforma” respectivă marca momentul din care Erdogan devenea nu doar conducătorul neîngrădit al Turciei, ci şi cel responsabil exclusiv pentru tot ce urma să se întâmple aici, bine sau rău.Dragoș Mateescu:
Au urmat erori mari în politica internă şi externă, printre care şi abordarea chestiunii siriene.
-Acum, regimul de la Ankara este încolţit între Rusia, care urmăreşte cu tenacitate propria strategie în Siria şi în regiune, şi vestul (NATO, UE), care a înţeles că Turcia lui Erdogan nu se va întoarce niciodată la statul de drept şi la democraţia liberală şi tratează Ankara cu răceala diplomatică tranzacţională a unui fost aliat trădat.
-Din perspectiva descrisă aici, decizia preşedintelui Erdogan de a deschide frontierele pentru ca refugiaţii să ajungă în UE este mai degrabă un gest de disperare. Şantajul s-a petrecut deja, în 2016, atunci când Ankara a forţat Uniunea să plătească miliarde de euro pentru ca refugiaţii să fie menţinuţi în Turcia.
Acum este vorba mai degrabă de un gest disperat al unui regim care se confruntă cu (1) o criză economică profundă, eşecul politicii sale externe şi de securitate atât în (2) Siria, cât şi în (3) Libia, dar şi cu (4) colapsul definitiv al procesului de pace cu cetăţenii turci de etnie kurdă. La toate acestea se adaugă (5) starea de asediu sub care se află societatea civilă turcă din partea unui regim sub care drepturile şi libertăţile cetăţeneşti sunt încălcate masiv, Turcia devenind un stat unde justiţia serveşte regimul şi nu propriii cetăţeni.
Cred că este o situaţie fără precedent în istoria aproape centenară a acestei ţări, reflectată şi în scăderea dramatică a popularităţii liderului de la Ankara (sub 40% în sondajele din ultimele săptămâni) şi creşterea popularităţii Uniunii Europene (susţinerea pentru ca Turcia să devină membru UE se menţine undeva la 60%).
În condiţiile acestea, prin ultimele sale decizii, preşedintele Erdogan ar putea urmări să îşi crească popularitatea în rândul naţionaliştilor turci, dar cred că face din nou o greşeală, neînţelegând că societatea se îndreaptă deja într-o direcţie pe care domnia sa nu o mai înţelege.
În Turcia sunt, de fapt, din ce în ce mai puţini cei care pot spune că înţeleg ce vrea liderul autoritar al ţării. Personal, cred că a ajuns deja în punctul în care vrea doar să supravieţuiască politic, dar este gata să pună ţara şi regiunea în pericol pentru acest scop.
-Cât de realiste sunt pretențiile lui Erdogan de a fi ajutat de europeni în conflictul de pe teritoriul sirian? Vedeți o negociere rezonabilă pentru cei doi actori Turcia-UE?
-Trebuie pornit aici, din nou, de la cele două idei esenţiale enunţate în răspunsul precedent: (1) Turcia şi regimul Erdogan sunt două entităţi cu agende din ce în ce mai divergente şi (2) UE are deja experienţa “şantajului” din 2016. La acela se adaugă şi multe alte episoade din trecut, care ar putea fi catalogate drept “şantaj”, în legătură cu jurnalişti şi personalităţi ale societăţii civile deţinute în Turcia sau în legătură cu mitinguri electorale pe care puterea de la Ankara încerca să le organizeze în vest. Sunt multe exemple.
Deci, nu cred că un nou şantaj ar mai avea succes. Şi trebuie ţinut cont şi de subiectul despre care vorbim acum. Foarte curând refugiaţii vor înţelege că, dacă liderul de la Ankara spune că deschide graniţele pentru ei, asta nu înseamnă că au drumul liber către vest. Iar ţările de tranzit sunt astăzi mult mai pregătite decât erau acum 4-5 ani.
În plus, intervenţiile armate ale Turciei în nordul Siriei, atât la est, cât şi la vest de Eufrat, au contribuit decisiv la inflamarea situaţiei de acolo.
Din cauza aceasta se vorbeşte în mediile politice şi academice din Europa şi America despre dezinteres pentru o intervenţie într-o situaţie creată practic de calculele eronate şi acţiunile de începători ale factorilor de decizie de la Ankara. Deci, poate că vor avea noi negocieri dar părţile nu mai au ce să-şi ofere şi este posibil să asistăm la un dialog al surzilor, cu doza de ridicol inevitabilă.
-Putem spune că începe o nouă criză a refugiaților în UE asemănătoare celei din anul 2015?
-Presiunea dinspre sudul Mediteranei rămâne serioasă şi poate duce la probleme majore, inclusiv în relaţiile dintre Bruxelles şi guvernele cele mai expuse, mai ales cel din Italia. Dar cred că spaniolii ar trebui urmăriţi cu mai multă atenţie pentru că ei reuşesc să abordeze astfel de probleme cu mai multă eficienţă decât alţii şi mai puţin zgomot.
Madridul are şi o experienţă istorică de succes, diplomaţia spaniolă fiind cea care a salvat magistral politica mediteraneană a Uniunii la începutul anilor 2000.Dragoș Mateescu:
Presiunea dinspre estul Mediteranei depinde exclusiv de Turcia, care ar fi trebuit să respecte acordul din 2016 cu UE şi nimic mai mult. Intervenţiile militare ale Ankarei în nordul Siriei au complicat însă situaţia. Ar fi trebuit ca turcii să se abţină de la astfel de acţiuni şi să susţină rolul Rusiei în pacificarea regiunii, pentru că doar Rusia poate controla Damascul. Acum avem de-a face cu o scenă mult mai complicată pentru toţi actorii implicaţi.
Este posibil ca presiunea refugiaţilor dinspre Turcia să crească, având în vedere că nu este vorba doar despre sirieni, ci şi de oameni veniţi din Asia Centrală. Responsabilitatea Ankarei rămâne deci decisivă, dar cred că Grecia şi Bulgaria, ajutate de celelalte ţări UE şi de Uniune, pot stăvili fluxul de refugiaţi, dacă se menţine la parametrii actuali.
-Ne puteți explica profilul acelor refugiați care stau blocați la granița Greciei? Ar trebui europenii să se teamă de ei? Cine sunt acei oameni?
-În mediul academic de aici cunosc şi cercetători care se ocupă de acest subiect. De la ei ştiu că sirienii reprezintă acum, în urma războiului civil de acolo, cam 80-90% din refugiaţi, cu fluctuaţii mari în funcţie de ce se întâmplă în Siria şi în taberele din Turcia. Restul sunt oameni veniţi din Iran, Irak, Pakistan, Bangladesh, dar şi din China (mai ales uiguri musulmani). Majoritatea sunt oameni sărmani şi oprimaţi.
Europenii decid ei înşişi dacă trebuie să se teamă de oameni sărmani şi oprimaţi.
-Ce fel de condiții de viață le oferă Turcia acelor refugiați?
-În media de aici se văd imagini cu tabere foarte bine organizate şi igienizate. Efortul statului turc a fost enorm, iar fondurile primite de la UE au compensat oarecum acele cheltuieli. Absolut toate organizaţiile internaţionale implicate apreciază laudativ ceea ce face Turcia pentru refugiaţi. Problema este că nu toţi se mulţumesc să aştepte acolo sfârşitul conflictului din ţara lor şi preferă să continue încercările de a ajunge în Europa.
Unii se integrează în societatea turcă cu mai mult sau mai puţin succes. Cunosc sirieni care au devenit oameni de afaceri de succes, dar şi sirieni despre care aud că ar conduce reţele mafiote. În general, turcii nu simt simpatie pentru arabi, şi asta duce la multe situaţii de conflict, mai ales în oraşele sau zonele urbane unde sirienii încep să devină dominanţi. Dragoș Mateescu:
Problemele s-au acutizat în timp şi aşa se explică, măcar parţial, şi scăderea popularităţii lui Erdogan, care este acuzat că a acceptat mult prea uşor refugiaţii. S-a ajuns acum la o situaţie generală destul de tensionată. Statul turc continuă să-i trateze bine pe aceşti oameni năpăstuiţi, mai ales când este plătit de Vest să o facă, în vreme ce societatea a obosit să fie gazda reală a unor oameni care reprezintă o cultură foarte diferită de cea turcească.
