Cu ocazia celebrării a patru ani de când s-a întors din spațiu, astronautul Jack Fischer a publicat pe contul său de Twitter mai multe filmulețe care arată ce înseamnă să te întorci pe Pământ într-o aeronavă.
Când mergi în spațiu și te întorci pe Pământ, e ca și cum te-ai arunca prin foc, spune Jack Fischer, un astronaut ieșit la pensie, notează Hotnews.
Jack Fischer a distribuit pe Twitter o înregistrare de acum patru ani, în care se întoarce din spațiu, împreună cu astronautul Peggy Whitson și cu cosmonautul Fiodor Yurchikhin.
„Am prins o cursă înapoi spre Pământ, mulțumită [rachetei] Soyuz, cu exact 4 ani în urmă. Unii astronauți o compară cu o serie de accidente de mașină... și eu nu i-aș contrazice”, a scris Fischer pe Twitter.
În imaginile prezentate, se vede cum cei trei experimentează ceea ce pare a fi o turbulență epică, deoarece, după ce a căzut prin atmosferă - care încetinește ambarcațiunea Soyuz - parașuta se deschide pentru a încetini coborârea capsulei și, mai mult, pentru ca aceasta să poată ateriza, mai notează IFL Science.
Atunci când astronauții se întorc din spațiu, în esență, au picioare de jeleu, deoarece mușchii și oasele au nevoie de timp pentru a se reajusta într-un mediu cu o gravitate puternică.
„Săptămâna asta se împlinesc patru ani de când am venit acasă din spațiu, iar dacă v-ați întrebat vreodată cum arată când călătoriți prin această atmosferă, priviți!”, a mai scris astronautul pe Twitter.
Foto ilustrativ: Shutterstock