Inundații în Hong Kong, după cea mai puternică ploaie din ultimii 139 de ani

 5 comentarii
Arhiva foto

Regiunea chineză cu administrație specială Hong Kong a fost afectă de cea mai mare cantitate de precipitații de la începutul înregistrărilor, în 1884, ploaie care a provocat inundații puternice, perturbând traficul rutier și feroviar, relatează The Guardian.

Regiunea a înregistrat 158,1 mm de precipitații în decurs de o oră, în noaptea de joi spre vineri. Ploile au avut loc la câteva zile după ce zona a scăpat de impactul direct al taifunului Haikui.

Joi seară, autoritățile au anunțat că mai multe districte au fost inundate și i-au sfătuit pe oameni să rămână într-un loc sigur.

„Ploile abundente vor aduce inundații fulgerătoare. Cei care locuiesc în imediata apropiere a râurilor trebuie să rămână atenți la condițiile meteorologice și să ia în considerare evacuarea”, dacă locuințele lor au fost inundate, au transmis autoritățile, precizând că ultimele ploi torențiale au fost aduse de „depresiunea asociată cu rămășițe ale taifunului Haikui”.

La primele ore ale zilei de vineri nu erau raportate persoane rănite.

Flood in hongkong. It is said that this is the heaviest rainfall in Hong Kong since 1884.?#flooding #Floods #HurricaneLee #Hurricane pic.twitter.com/3A9rQVO1Dq— vid.eo (@prateekve_) September 8, 2023 
Catastrophic flooding unfolding in Chai Wan, Hong Kong ??

158.1mm of rain fell in just one hour. This breaks the heaviest one hour rainfall record. Records date back to 1884.

? via @yangyubin1998pic.twitter.com/Pu1b7suJCF— Scott Duncan (@ScottDuncanWX) September 7, 2023 

Ploi abundente și la Shenzhen

În același timp, orașul vecin Shenzhen, centru tehnologic al Chinei, s-a confruntat cu cele mai puternice ploi de la începutul înregistrărilor, în 1952, a anunțat vineri presa de stat.

„De joi la ora 17.00 (12.00 - ora României - n.r.) până vineri la ora 6.00, media precipitațiilor în Shenzhen a fost de 202,8 mm, iar precipitațiile maxime cumulate au atins 469 mm”, a relatat agenția Xinhua.

Meteorologii au anunțat că ploi abundente vor avea loc și vineri, motiv pentru care școlile și grădinițele din oraș au fost închise, iar circulația pe șase linii de metrou, suspendată, din motive de siguranță.

Sudul Chinei a fost lovit la sfârșitul săptămânii trecute de două taifunuri în succesiune rapidă - Saola și Haikui.

Foto: Profimedia

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (5)
  • Avatar comentarii

    EmiM 08.09.2023, 14:34

    dezastru

  • Avatar comentarii

    MirunaI 08.09.2023, 16:57

    Doamne fereste

  • Avatar comentarii

    andreea.online 08.09.2023, 18:10

    Vestea buna e ca nu au nici macar raniti la asa inundatii. Bravo lor!

  • Avatar comentarii

    mica 08.09.2023, 20:16

    Probleme cu inundatiile in toata lumea.

  • Avatar comentarii

    nicoleta1 08.09.2023, 21:21

    Dupa incendii vin inundatiile

ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!