Învățământul la distanță adâncește prăpastia dintre bogați și săraci. În unele zone ale lumii, școlarizarea în vreme de pandemie produce o generație de copii pierduți

Comentează

Accesul la educație al copiilor din familii defavorizate, problematic și înainte de pandemie, a fost mult complicat de criza COVID. Cu școlile închise, elevii depind de laptopuri sau tablete și de internet, un lux pentru cei din zonele urbane și rurale sărace. Riscul este, scrie The Washington Post, ca pandemia, care deja a adâncit deja prăpastia dintre bogați și săraci, să producă, în unele zone ale lumii, o generație de copii pierduți.

Așezat în fața unei mese șubrede, în casa dărăpănată a familiei sale, Missael Soayne scrie de zor pe o foaie. Tatăl său, rămas fără loc de muncă, l-a avertizat să nu irosească hârtia, așa că adolescentul peruvian de 14 ani cu față de copil scrie cu atenție litere mici și strânse pe pagină, notează The Washington Post, care descrie un copil care se luptă să învețe în pandemie.

Peru, unde COVID-19 a făcut peste 33.000 de decese până acum, este una dintre zecile de țări în care școlile rămân închise din cauza pandemiei, fără a fi anunțată o dată de redeschidere. Aici, carantina este deosebit de severă. De exemplu, copiilor cu vârsta de cel puțin 14 ani li se permite să iasă din casele lor doar o oră pe zi.

În ciuda acestor condiții, unele familii au soluții pentru copiii lor. De exemplu, elevii care provin din familii înstărite, care își permit să le achite odraslelor cursuri la școli private, au continuat procesul de educație cu profesori particulari și cursuri interactive pe computerele de acasă. Școlarii înscriși la unitățile de învățământ de stat, dar care acasă au acces la internet, pot accesa lecții online.

Missael nu are nimic din toate acestea. Crescut, alături de cei trei frați ai săi, doar de tată, care și-a pierdut slujba în timpul pandemiei, Missael și-a văzut educația redusă la o lecție de 30 de minute pe zi, difuzată la televiziunea de stat, și la mesaje telefonice care conțin instrucțiuni scurte pentru auto-studiul de a doua zi.

În vreme de pandemie, așa arată generația copiilor loviți de soartă. Dezavantajați deja de sărăcie, aceștia sunt acum în pericol să rămână în urmă cu lecțiile.

Probleme la nivel global

La nivel global, aproximativ jumătate din elevii lumii, aproape 875,5 milioane, sunt afectați de închiderea școlilor în pandemie. Dintre cele 158 de țări chestionate în mod regulat de UNICEF, agenția Organizației Națiunilor Unite responsabilă cu ajutorarea copiilor, aproximativ una din patru nu au stabilit o dată pentru redeschiderea școlilor.

UNICEF atrage atenția că aproape 875,5 milioane de copii sunt afectați de închiderea școlilor în pandemie

În jur de 463 de milioane de copii din întreaga lume, estimează UNICEF, sunt lipsiți de internet, televiziune sau radio, au rămas aproape fără acces la educație.

”Vedem diferențe reale între acei copii care au posibilitatea de a accesa învățământul la distanță și cei săraci, copiii din zonele rurale, fetele adolescente și copiii cu dizabilități care pur și simplu nu au acces în mod egal”, a declarat Rob Jenkins, șeful pe probleme de educație al UNICEF.

Șomajul face ravagii, iar abandonul școlar crește

În Peru, un val masiv de șomaj este pe cale să ducă la consecințe care ar putea afecta generații întregi. Anul acesta, se așteaptă ca numărul persoanelor care trăiesc sub pragul sărăciei să crească la 27%.

Deja, mulți copii săraci renunță la studii. Rata abandonului școlar a crescut de la 11,8% în 2019 la 17,9% în acest an. Analiștii se tem de un abandon în masă anul viitor, din cauza faptului că elevii săraci nu pot accesa educația virtuală.

O parte a problemei este cauzată de faptul că autoritățile din Peru vor să implementeze învățământul la distanță, deși doar una din trei locuințe dispune de un computer.

”Nu putem permite educației să treacă de la a fi un drept la a deveni un lux”, a spus Ernesto Mosquera, director la Colegio Independencia, o școală privată din districtul de lux Miraflores din Lima.

Rata abandonului școlar ar putea exploda, din cauza crizei COVID

Tablete pentru copiii din zonele sărace

Guvernul din această țară vrea să achiziționează 1 milion de tablete pentru copiii din zonele rurale și urbane sărace. Bugetul pentru 2021 include bani pentru a plăti accesul la internet pentru mai mult de 500.000 de elevi și cel puțin 50.000 de profesori. Obiectivul Ministerului Educației este ca toate cele 18.000 de școli ale țării să fie conectate la internet până în martie 2021.

”Ne vom întoarce în clase. Dar învățământul la distanță va fi o parte importantă a mediului de educație în viitor”, a spus Cecilia Ramírez, șefa învățământului de bază din cadrul Ministerul Educației din Peru.

În apartamentul spațios al familiei sale, dotat cu o terasă pe acoperiș cu vedere la unul dintre puținele terenuri de golf din Lima, Valentina Bustamante, 14 ani, face, pe laptop, în medie, șase ore de școală pe zi, în intervalul 09:00 - 16:00.

Școala ei privată a creat un mediu de învățare pe computer. Elevii sunt încurajați să fie activi la orele online, ridicând ”mâinile virtuale” pentru a pune întrebări.

Dacă are nevoie de mai mult ajutor, Valentina Bustamante poate apela la ajutorul profesorilor, care sunt disponibili pentru consultare și îndrumare după cursuri. Mama ei, director la o companie de tehnologie, lucrează acum de acasă și este, de asemenea, disponibilă pentru a-i oferi asistență.

”Mă simțeam mult mai liberă când eram la școală, dar mă descurc”, a spus Valentina.

În mahalaua Cristo de Pachacamilla, Missael este, de asemenea, blocat în interior. Aici se asemănările iau sfârșit.

Dificultățile cu care se confruntă Missael sunt întâlnite în toate zonele mai sărace din Lima. În cartierul vecin Villa María del Triunfo, verișorii Fabrizio Ccapcha și Benjamin Trujillom, care au 13 ani, utilizează pe rând telefonul familiei pentru a citi lecțiile și a face temele.

Dor de viața de dinainte de pandemie

Missael Soayne se uită fix la podeaua de ciment a casei sale. Douăzeci și trei de ore pe zi, el este acasă, alături cele două surori ale sale, de 17 și 9 ani, și de fratele său, în vârstă de 5.

”Mi-e dor de școala mea”, a spus el.

De asemenea, îi este dor de prietenii săi, de profesorul său și de feedback-ul primit în timp real cu privire la munca pe care o depune.

”Încerc să urmez singur cursurile, dar este foarte greu”, a spus timidul elev de clasa a VI-a, care a rămas cu câteva zile în urmă cu învățatul.

”Folosesc telefonul doar când tatăl meu vine acasă și uneori acest lucru se întâmplă noaptea, târziu”, a afirmat el.

”Profesorul meu s-a plâns, dar nu am altă modalitate de a rezolva situația”, a dăugat acesta.

Școala lui Missael Soayne oferea manuale gratuite, dar tatăl său a declaratcă „nu a avut timp” să le ridice.

Așadar, Missael se bazează pe cărțile vechi ale surorii sale mai mari. El primește feedback de la profesorul său printr-un mesaj scurt.

Abandonul școlar, o variantă pentru Missael

Missael are acces la programul guvernamental de învățământ la distanță. ”Învăț acasă” este o lecție televizată de 30 de minute pentru fiecare clasă. O urmărește la prânz. Frații săi își urmăresc cursurile înainte și după el.

Uneori, conținutul este dificil de urmărit, spune el, dar aceasta nu este singura provocare în plină pandemie. Chiar și în capitală, semnalul de la postul public se pierde de multe ori. Uneori, pentru a schimba antena și pentru a îmbunătăți recepția, se urcă pe acoperișul casei.

Tatăl său, care a recunoscut că fetele și băieții lui întâmpină greutăți în procesul de învățare, a spus că, având în vederea situația cu care se confruntă, de bărbat singur și fără loc de muncă, luptă să-i hrănească.

Dacă școlile nu se vor redeschide anul viitor, Luis Alberto Soayne se teme că Missael ar putea să se alăture grupului tot mai mare de copii care renunță la studii.

”Vreau ceea ce este mai bun pentru copiii mei, dar acum nu există multe opțiuni. Nu știu dacă va dori să continue, dacă școlile nu se redeschid”, a spus acesta.

Fotografii: Shutterstock

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Macheta noului spital de boli respiratorii din Iași
Analiză
16:11
Bolnavii împărțiți în patru clădiri, spitalul nou blocat. Proiectul de 100 de milioane de euro de la Iași are constructor de un an jumătate, dar și clauză suspensivă
Nicușor Dan și Emmanuel Macron, în discuție
15:58
Nicușor Dan și Emmanuel Macron au discutat la Bruxelles despre atacurile cu drone ale Rusiei asupra navelor din Marea Neagră
MONDEN
Radu Ștefan Bănică
Exclusiv
17:03
Radu Ștefan Bănică, dezvăluiri despre sora lui, Violeta, studentă în America: „Îi face bine că se călește”
Radu Vâlcan
16:30
Insula iubirii, 17 octombrie 2026. Flacăra ispitei se aprinde în ambele vile. Imaginile vor șoca și vor aduce declarații incredibile
POLITIC
Ilie Bolojan este premierul României din iunie 2025 și președinte PNL cu puteri depline din iulie 2025. Foto: Hepta
17:06
Ilie Bolojan anunță cum poate depune PNL moțiune de cenzură împotriva Guvernului Luca Niculescu, majoritar PSD
Ilie Bolojan este premierul României din iunie 2025 și președinte PNL cu puteri depline din iulie 2025. Foto: Hepta
16:57
Ilie Bolojan, după ce PNL a decis să voteze Guvernul Luca Niculescu în Parlament: „Ca efect al intrării în opoziție, demnitarii susținuți de PNL își vor da demisia săptămâna viitoare”
Ultimele știri
Analiză
19:00
Vacanța de iarnă se reinventează: românii caută experiențe spectaculoase, dincolo de clasicele târguri de Crăciun
18:54
Două drone au fost doborâte deasupra Mării Negre de piloții români de F-16
18:40
Trafic feroviar blocat între Brașov și Hărman din cauza unei defecțiuni la un tren CFR Călători. Patru trenuri sunt oprite în gări
18:33
Stenograme din ședința PNL în care partidul lui Bolojan a decis să voteze Guvernul Luca Niculescu, majoritar PSD: „Domnule președinte, e un reproș pe care vi-l fac direct”
TRENDING
Analiză
07:18
Fostul șef DGIPI condamnat pentru favorizarea lui Puiu Popoviciu obține daune de 250.000 de lei, după achitare, din partea statului român
08:54
Prognoza ninsorilor pentru iarna 2026-2027 în România: ce regiuni vor avea mai multă zăpadă
16 oct.
Hârtia igienică dispare în 2026: ce o înlocuiește și devine trend global
16 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 17 - 23 octombrie 2026. Soarele va intra în zodia Scorpionului
Șoricel mic pe un teren acoperit de mușchi verde
15:08
Un șobolan în curte nu apare întâmplător: ce semnale transmite despre gospodăria ta și cum poți interveni
În ce ordine au apărut dinozaurii pe Pământ - Sursă foto: Shutterstock
14:57
În ce ordine au apărut dinozaurii pe Pământ
Un părinte și doi copii se îndepărtează de cameră pe o stradă din oraș, mergând alături de un autobuz cu două etaje de un roșu aprins (1)
13:52
Turiștii vor plăti mai mult pentru transport în Londra. Biletele de autobuz urmează să se scumpească pentru prima dată în ultimii patru ani
Un Husky siberian și o pisică British Short Hair împreună pe un covor
13:00
Cât costă să ai un câine sau o pisică. Bugetul lunar de hrană, servicii veterinare și accesorii
ceas deșteptător roz, așezat pe un covor e frunze galbene și portocalii de toamnî
12:09
Dormim cu o oră mai mult: cum funcționează regula „2-3-2” la schimbarea orei de toamnă
horoscopul zilei de astăzi 17 octombrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
16 oct.
Horoscop 17 octombrie 2026. Leii sunt tentați să își folosească întreaga autoritate pentru a-și impune părerea într-o problemă de serviciu
În cât timp se încălzește caloriferul - Sursă foto: Shutterstock
16 oct.
Cât durează până se încălzește un calorifer după pornirea căldurii
Cum verifici ferestrele dacă pierd căldură
12 oct.
Cum verifici dacă ferestrele și ușile pierd căldură
Când se pune varza la murat
6 oct.
Când se pune varza la murat? Perioada potrivită și semnele că este gata
Mașină răsturnată A2
13:24
Autostrada Soarelui A2, parțial blocată, după un accident în urma căreia o mașină s-a răsturnat pe plafon
Caniculă. Imagine ilustrativă Shutterstock
Analiză
13:00
Căldura extremă ucide de două ori mai mulți români decât accidentele rutiere: 100 de decese în timpul verii, pentru fiecare grad în plus
Angajati VAT Romania foto VAT copy
Analiză
10:00
Cum a ajuns gigantul elvețian VAT să investească masiv în România. Valvele fabricate la Arad sunt folosite în industria semiconductorilor
Mai multe mașini Chery Tiggo, o gamă de SUV-uri moderne, cu design premium și tehnologie avansată, disponibilă și în România
07:42
Chinezii de la Chery vor folosi componente fabricate la Timișoara pentru mașinile produse în Europa
Ilie Bolojan, Dominic Fritz, Sorin Grindeanu, Nicușor Dan. Sursa foto: Facebook, Inquam Photos / Octav Ganea
Analiză
16 oct.
După guvernarea Bolojan+Fritz susținută parțial de Dan+Grindeanu, începe guvernarea Dan+Grindeanu susținută parțial de Bolojan
reciclare-parc
16 oct.
România are infrastructura necesară pentru mai multe ambalaje circulare
Ilustrație stradă Sursa foto-Dumitru Angelescu
16 oct.
Cartea, ziua de pensie și inteligența artificială
Nicușor Dan, consultări cu Partidul Social Democrat. Sursa foto: Dumitru Angelescu
16 oct.
Ce-ai de faci așa, Nicușor?, pesedistule!