Președintele interimar al Consiliului Național al PSD, Ionuț Vulpescu, a dat publicităţii, pe blogul personal, un raport în care identifică 40 de motive pentru care partidul a pierdut alegerile din 2019.
Cuprins:
Citeşte AICI raportul integral privind criza din PSD
Fostul ministru afirmă că raportul la care a lucrat "este un exercițiu de sinceritate în primul rând cu sine însuşi, dincolo de orice datorie morală sau profesională".
"E un risc asumat. Însă doar așa partidul va rămâne viu. Documentul de față prezintă echidistant ceea ce s-a făcut bine în plan economic, social și politic, de către PSD, în ultimii ani, dar mai ales ce s-a făcut rău. Am obținut, în urma acestei analize, 40 de probleme care au împiedicat să se vadă binele de atâta rău. Sunt 40 de motive pentru care electoratul și-a retras votul de încredere față de noi", spune social-democratul.
Potrivit lui Vulpescu, "PSD are nevoie de reforma structurii ideologice, reluarea procesului de democratizare a partidului, revitalizarea TSD pentru a deveni un for politic atractiv pentru tânăra generație, respectiv de organizarea alegerilor libere și corecte pentru funcțiile de conducere din organizațiile locale".
"Am pierdut îndemânarea de a produce lideri politici și de a forma oameni politici care să asigure generații sănătoase ale social-democrației", mai spune Vulpescu.
Raportul se intitulează "PSD, ÎNCOTRO? 2016-2019 ANALIZA EVOLUȚIEI ELECTORALE A PSD".
Potrivit lui Vulpescu, partidul nu a avut nici forța, nici imaginația, de a-și proiecta imaginea în viitor.
"Am trăit de pe o zi pe alta, am amânat decizii importante, am ignorat schimbările din societate și, mai ales, impactul noilor tehnologii. Nu, o țară, un partid, nu se conduc pe Facebook sau pe Twitter, deși rețelele de socializare sunt cutii de rezonanță, care amplifică impactul politicilor publice și al deciziilor greșite. Nu am știut să profităm de ele pentru a avea un dialog onest cu largi categorii de cetățeni, pentru a înțelege cum s-a schimbat o mare parte a societății, ce nevoi și ce așteptări au membrii acestor grupuri sociale".
Potrivit lui Vulpescu, anul 2012 este anul în care victoria USL a fost posibilă nu doar datorită electoratului propriu al PSD și al PNL, ci și emergenței unui nou electorat, care atunci s-a identificat cu USL: un electorat cu nevoi de stânga în plan social, și cu nevoi de dreapta în plan economic.
"Noi am creat și crescut electoratul USR și PLUS, electorat care, după ce ne-a oferit cea mai concludentă victorie la legislative din istoria PSD, în amintirea USL, a început brusc să ne părăsească. Pentru că, de fapt, avea alte așteptări, alte priorități pe agenda sa", spune acesta.
Vulpescu se referă la protestele ample declanşate de Ordonanţa 13, imediat după ce PSD a preluat guvernarea.
"Am greșit văzând în acele manifestații doar expresia refuzului Opoziției de a recunoaște rezultatele votului din decembrie 2016. A fost și acest lucru, dar principalul mesaj a fost altul: ,,Vrem o țară ca afară!”. Cu alte cuvinte, ,,Vrem să trăim, nu doar să supraviețuim!”. Este expresia nevoilor clasei de mijloc românești, în ascensiune", mai spune Vulpescu, despre proteste.
Social-democratul afirmă că "promovarea unor comunicatori cu un grad extrem de scăzut de încredere a făcut ca aceștia să „tragă” partidul în jos în preferințele electoratului și să decredibilizeze guvernarea".
"Confiscarea partidului și a guvernării de către președintele său a dus la izbucnirea unui ,,război civil” în urma căruia, pentru prima dată în istoria politicii românești, un partid și-a dat jos propriul guvern prin moțiune de cenzură. Iar apoi, câteva luni mai târziu, a forțat demisia unui alt prim-ministru, chiar în ajunul vizitei istorice a prim-ministrului Japoniei, care nu s-a putut întâlni cu omologul său", spune Vulpescu.
El arată că, mai grav este că PSD a permis adversarilor săi politici să extindă acuzațiile aduse conducerii partidului către simpatizanții săi.
"A apărut în spațiul public o nouă insultă: „ești pesedist!”, constituită ca sursa unei campanii de public shaminga electoratului de stânga, în vederea manipulării psihologice a celor care au „#afinitățiPSD”, spune preşedintele interimar al Consiliului Naţional al PSD.
Vulpescu mai arată că "fostul șef al partidului, Liviu Dragnea, și-a cerut, la un moment dat, iertare „miilor de români care stau în pușcărie pe un articol neconstituțional”, dar "niciodată nu și-a cerut scuze milioanelor de simpatizanți PSD care au ajuns să fie stigmatizați de vecinii, colegii sau chiar prietenii lor".
Potrivit lui Vulpescu, sacă în 2016, o treime din cei cu vârsta cuprinsă între 18 și 34 de ani au votat PSD, în 2019 această categorie s-a redus de trei ori, în ciuda unei guvernări care a adoptat destul de multe măsuri în favoarea tinerilor.
"Asta deoarece, prin acțiunile sale, într-o lume dominată de dialog, deschidere și comunicare, PSD a ales calea opusă. Electoratul nemulțumit de PSD a migrat către PNL și Pro România, în timp ce Alianța 2020USR+PLUS a reușit să aducă la vot un electorat nou, tânăr, educat, cu venituri ridicate și implicat activ în susținerea preferaților săi", explică social-democratul.