Intimidări agresive

În timpul unei ședințe de urgență a Consiliului de Administrație, managerul muzeului, Cristina Andrei, a contactat-o pe jurnalistă pentru a o pune în fața unor presiuni incredibile. Avocata Lidia Chiran a amenințat-cu plângerea penală pentru înregistrarea convorbirii fără acord și a somat-o să-și divulge sursele. În momentul în care Tănăsescu a precizat că înregistrează convorbirea, avocata a reacționat: „Nu aveți voie, nu mi-ați cerut acordul. O să fac plângere penală că m-ați înregistrat”.

Ca răspuns la intimidările agresive venite de la vârful unor instituții publice, menite să ne reducă la tăcere și să ne obstrucționeze munca, redacția Cultura la dubă face publică înregistrarea apelului.

Managerul Muzeului Enescu a confruntat-o telefonic pe jurnalistă, în timp ce restul Consiliului de Administrație asculta pe speaker. Deși a acuzat că articolul este fals, Cristina Andrei nu a oferit nicio rectificare, rezumându-se doar la a reproșa publicarea informațiilor fără acordul instituției. Jurnalista a înregistrat apelul, surprinsă de formatul neobișnuit și agresiv al intervenției.

„Sunteți terorist? Ziarist? Cum să mă înregistrați?”

Ulterior, avocata Lidia Chiran a intervenit în numele Ministerului, dominând discuția printr-un ton agresiv. Aceasta a presat jurnalista să-și divulge sursele și a criticat procesul de documentare, de la alegerea specialiștilor până la modul de adresare a întrebărilor.

„Nu vă dau acordul! Nu vă dau acordul! este o discuție informală, nu aveți voie să mă înregistrați. Dacă veți continua, sunteți în ilegalitate și vă închid telefonul. Nu se poate să vă comportați așa. Sunteți terorist? Ziarist? Cum să mă înregistrați? Sunt avocat în Baroul București”, spune Lidia Chiran.

Manuscrise originale, abandonate în containere

Pe 3 martie 2026, Cultura la dubă a dezvăluit cum manuscrisele originale ale lui George Enescu, inclusiv capodopera Oedipe, sunt abandonate de mai bine de patru ani în containere, sub cerul liber. Potrivit surselor publicației, piese de mobilier, fotografii și bunuri de o valoare inestimabilă, clasate în Tezaurul Național, sunt lăsate pradă capriciilor vremii și variațiilor extreme de temperatură.

Bunurile au fost scoase din sediul muzeului odată cu începerea restaurării Palatului Cantacuzino. Lucrările sunt oprite de mai bine de doi ani, prelungind periculos perioada în care manuscrisele și obiectele de tezaur sunt depozitate în condiții neadecvate.

Sursele publicației confirmă că depozitarea în containere este ilegală și periculoasă: spațiile nu au dezumidificatoare, iar climatizarea este rudimentară. După ce un aparat de aer condiționat s-a defectat în această iarnă, bunurile au fost supuse unor temperaturi extreme de -16°C. Cel mai grav incident a avut loc recent, când apa rezultată din topirea zăpezii a pătruns în interior, punând în pericol integritatea fizică a obiectelor.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.