Anamaria Nicola, lector la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București și jurnalistă, a lucrat de acasă încă din martie. A limitat întâlnirile chiar și după ieșirea din starea de urgență. Doar familia apropiată și două familii de prieteni buni le-au călcat pragul. Mască, spălat des pe mâini, grijă exagerată uneori.
În vârstă de 37 de ani, Nicola a fost decan al FJSC până în toamna anului trecut și a lucrat de-a lungul timpului la Gazeta Sporturilor, Realitatea TV, Prima TV și TVR.
Tusea, semnalul de alarmă
La începutul lunii trecute, la câteva zile după ce s-a întâlnit cu unii dintre prietenii de pe lista scurtă a familiei ei, pe Anamaria Nicola a început să o supere o tuse. A aflat de la cei cu care s-a văzut că și ei au simptome.
”Nu prea mai cred în coincidențe pe vremea asta, adică e clar că dacă ai un simptom și mai ai pe cineva apropiat cu simptome, sunt mici șansele să fie o coincidență. Și cum am simțit că încep să fac febră, m-am urcat în mașină și am mers să mă testez”, povestește Anamaria.
”Amabilitatea oamenilor nu poate compensa lipsa de organizare și de eficiență a sistemului”
Rezultatul a fost pozitiv. La fel și testele soțulului și ale celor doi copii. Pentru că nu aveau simptome severe, au putut sta toate cele 14 zile acasă.
Au fost însă două săptămâni pline de incertitudini, fiindcă autoritățile, indiferent cât de binevoitoarele sunt vocile celor de la DSP sau din spitale, nu pot suplini lipsa de organizare.
Oamenii din instituții nu au un mesaj coerent și clar, nu știu ce trebuie să facă nici ei, adică bâjbâie. Sunt binevoitori, cel puțin eu am simțit mereu. Eu am sunat inclusiv la DSP Ilfov ca să întreb chestia cu retestarea la final, fiindcă mi se părea o informație cumplită că nu ne mai retestează și mi-au răspuns. Dar, per total, amabilitatea oamenilor nu cred că poate compensa lipsa de organizare și de eficiență a sistemului.
Anamaria Nicola, profesor de jurnalism:
Dintre toți ai ei, ea s-a simțit cel mai rău. Tuse, febră, oboseală cronică.
”Oboseai parcă și să duci paharul de apă la gură. Amețeai, dacă te ridicai prea repede, nu puteam nici să mă concentrez să citesc, n-am putut să lucrez absolut deloc. Era clar că organismul duce o luptă pe care tu n-o simți. Deși am stat acasă și am mâncat absolut normal, inclusiv dulce, am slăbit două kilograme. La fel, semn că organismul tău duce o luptă”, povestește Anamaria.
Ancheta epidemiologică o face fiecare bolnav, după propria știință
În cele 14 zile, nimeni de la Direcția de Sănătate Publică nu i-a contactat soțul.
”Este clar că nici ei nu știu unii de alții. Spre exemplu, medicul de familie îmi spunea că ea a anunțat la DSP boala mea, că eu am anunțat-o direct pe ea, dar DSP-ul nu știa de mine când a anunțat ea, deși, teoretic, DSP ar fi trebuit să afle de la spitalul care m-a testat. Imaginează-ți câți sunt care nu își anunță instituția și, probabil, au un cu test pozitiv și umblă brambura printre noi”, spune Anamaria.
Când deja se simțeau mai bine, Anamaria și soțul ei au putut să glumească de situație. ”Ziceam că atunci când o să-l sune, într-un final, DSP-ul, să le spună că e pe plajă la mare, în Costinești”.
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2020/08/1183087193382428838807958654140974317871760n-576x1024.jpg)
Cum informațiile sunt puține sau contradictorii, incertitudinea, împreună cu știrile cumplite de fiecare zi, adaugă o angoasă de care scapi greu, dacă nu ai o susținere psihologică. De altfel, asta crede Anamaria că-i lipsește sistemului.
Toată lumea îmi spunea că obligatoriu trebuie să mă internez, că e scris în lege, deși niciunul dintre doctori nu mi-a spus chestia asta, eu n-am decis de capul meu să nu mă duc la spital. Dar în mintea mea era că poate eu greșesc… Și asta vine din faptul că nu ai sprijin psihic și nimeni nu încearcă să te ajute, explicându-ți că n-ai greșit cu nimic, că poți să treci prin asta și că trec și alții.
Anamaria Nicola, profesor de jurnalism:
Cu bagajul lângă ușă, pregătită pentru spital
De aceea s-a și decis Anamaria să își povestească experiența pe blog și pe Facebook, ca oamenii să capete curaj să vorbească despre boală și să scape de stigmă.
De atunci, oamenii i-au tot scris neîncetat ca să afle mai multe.
Cred că și de aici se vede cât de multă nevoie avem de sprijin, de ajutor, și de cineva care să ne îndrume, pentru că suntem complet pierduți. Și dacă nu găsim acest ajutor la stat, apelăm la oricine, chiar dacă știm că persoana aia nu este vreun specialist.
Anamaria Nicola:
Ce a ajutat-o cel mai mult a fost familia. Și timpul petrecut împreună. ”Simțeam nevoia să ne îmbrățișăm, să ne atingem, să ne simțim acolo, să stăm laolaltă. Am făcut zile întregi de film”, mai spune Anamaria.
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2020/04/dsp-1-1024x650.jpg)
Copiii au fost toată perioada asimptomatici. Cum ea s-a simțit cel mai rău, a încercat să se pregătească psihic pentru a merge la spital în orice moment, dacă i se agrava starea. Și-a făcut bagajul și l-a ținut lângă ușă.
”Dezavantajul de a fi copii de jurnaliști este că sunt la curent cu știrile și au văzut toate grozăviile cu morți de COVID, așa că în mintea lor, probabil plecarea mea la spital ar fi însemnat ceva foarte nasol”, povestește aceasta.
Într-o seară, mi-am învins fricile mele și am vorbit cu ei, le-am explicat de ce facem bagajul, de ce voi pleca la spital, dacă e nevoie, și că nu plec să mor, ci să fiu urmărită de niște oameni care știu mult mai bine decât mine cum să lupte cu boala asta, astfel încât să ne vindecăm.
Anamaria Nicola, jurnalist:
”Băiatul meu abia așteaptă să le spună colegilor că a avut boala”
Copiii ei se raportează diferit la boală, tot din cauza stigmatizării din societate: ”Fetița mea are temeri în a spune, când începe școala, că a avut COVID. Băiatul, nu, el are altă abordare: «abia aștept să le povestesc colegilor că am învins boala asta»”.
Au aflat în perioada asta de cazuri cumplite, în care copii mici au trebuit să stea singuri în casă o zi sau două, fiindcă părinții erau internați. Sunt genul de lucruri care îți întăresc ideea că ești pe cont propriu atunci când te îmbolnăvești. Și tot pe tine cade povara de a te menține optimist.
Un sfat util ar fi să știe oamenii că și cei din sistem fac cam cât pot, nu cred că e rea voință, cred că pur și simplu trebuie să acceptăm că atâta poate sistemul nostru în momentul ăsta. Dacă intri cu gândul că ăștia nu fac destul și din cauza lor eu mor, e mai rău. Trebuie să fii pregătit psihic și pentru încurcături.
Anamaria Nicola, profesor jurnalism:
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_b2f802206437f37db4e1a68ad276b627.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a6b90b8cc9dc52794c22c54202441581.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_551a9984090b3e3469f864f0375e40cd.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_77b055df13f1704bc1b7fc2360d6b958.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_c3d03d1585ec819282261eb6b51e8f25.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_0c491f402d1f3db96545a36adc3c1434.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_1fc1cf70c2097a08c34155809661f61d.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_12449d6458165539cd4c1f165380f785.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_cc3be885a7b78fca9b31169a61f95d9c.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_3f76e8204d7e7c95431300dabc9a4abc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_a22b1443b905f56da42292528d1fd6ce.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_54a945b7bcc4a42d382684dd041848ec.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_a9b494f3fc5b7c63e23e49518de7a859.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_eb6ffc368512710baef73f59e97475e1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_4a22f50844777c07997f2950c4af9748.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_8dcdcfd623d3d82ffe4780e063c22ac2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_7f0b16ebab2b1809b31ac690110ef3c9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_2c79aa4abf2331e1563b0777489410ae.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_c1167e9e73035572301ac3daa7917bcf.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_3a274935339ea7bb56a54b3acd9bba28.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_1dab9ba9bb964175646e3dc5d7dc8fc5.jpg)
Politic
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_dffee7bc71da2ccec76c46fb3785386d.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_b4a89732e11b176d199284af82b9da8a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_c346f3b4d749078c98f6777766050f66.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2020/08/11828921512328972537759904008463102036812960n-e1599367927858.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_629fbbbfd37c9a2667b76683290f552f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_0a3a2d473c1b3c3debcf54988c121712.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/incendiu-cet-vest.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/deseuri-haine-second-hand.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_8ce43bdb36ce696752bba1db10ab1739.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_4ca2a90a6843f260d687d82e63902556.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/denise-rifai-raed-arafat.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/sorin-bontea-chefi-la-cutite-antena-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_6248df911a5c642265b899d04e8fdb8d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_8a42b0ebbbc50cd0a03eeaf110bb96b6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_3a65ef23db354ac092f7c2c1b42705e9.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_246042b34857f66661de2bdd7c770f01.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/bolojan-si-grindeanu-inquam-photos-octav-ganea-scaled-e1776630436620.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/dominic-fritz-vrea-schimbarea-legilor-justitiei-facute-in-mandatul-lui-catalin-predoiu-e1768659157803.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/muntii-dolomiti.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cristina-demetrescu-horoscop-aprilie-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/oameni-care-alearga-parc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/chatgpt.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/image00007-scaled-e1776688061931.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2015/04/pastele-blajinilor.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/femeie-conduce-velier.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/moneda-colt-casa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/san-marino-obiective-turistice.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/reciclare-peturi.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ciorba-de-perisoare.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/toto-dumitrescu-condamnat-la-2-ani-de-inchisoare-cu-suspendare-dupa-fuga-de-la-locul-accidentului-din-primaverii-e1776699388644.png)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/pilotii-romani-de-f-16-exerseaza-realimentarea-in-zbor--foto-captura-video.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/nicusor-dan-referendum-profimedia.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ilie-bolojan-premier-pnl-2-e1776627774263.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/nicusor-dan-profimedia-1084720411.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/patriarhul-daniel-hepta74707171-scaled.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.