Jurnalul incredibil al unei românce din Franța: “Într-o săptămână am trecut de la seri dansante la izolare. Suntem recunoscători ziariștilor că ne țineți conectați”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
O cititoare Libertatea stabilită în Franța ne-a trimis un mesaj relaxat acum o săptămână. Împreună cu ea, redacția Libertatea a avut ideea de a o ruga să țină jurnalul unei săptămâni, neștiind ce va urma.
Cuprins:
- Joi, 12 martie
- Prima zi - Încredere în autorități, baruri pline
- ”Ups, am uitat de cinele cu rotație la fiecare dintre noi”
- Sâmbătă, 14 martie. Ziua 3: Oamenii nu se mai pupă pe obraji, se rezumă la bonjour
- ”Deja o acceptare a pericolului s-a instalat, dar nu și panica”
- Luni, 16 martie Ziua 5 - ”Oamenii au fost șocati că barul din sat se închide și au realizat că lucrurile sunt serioase”
- ”Pot să văd o mică transă egoistă în toți, inclusiv în mine probabil”
- 17 martie - Ziua 6: Începem să ne izolăm în case
- Marți, 18 Martie - Ziua 7 - Ieșim din case doar cu autorizație
- Privite retroactiv, notițele unei femei middle class de 47 de ani poartă acum cu ele o mărturie în care, cumva, ne regăsim stările parcurse în ultima vreme de fiecare dintre noi.
- Cu doar 6 zile în urmă, pericolul maxim al lumii în care trăiește Veronica era să se închidă târgurile de antichități din Franța rurală, ”unde putem bea vin și mânca cârnați cu cartofi prăjiți”.
- Iar soțul ei scoțian era îngrijorat ”că se închide clubul de petanque”.
- Astăzi, viața pare că a înghețat cu viteza unui film horror, punându-ne pe toți la dispoziția unui dușman necunoscut.
Joi, 12 martie
”Bună ziua,
Sunt Veronica Gordon, locuiesc în Franța, în regiunea Deux Sevres, din 2017, împreună cu soțul meu scoțian. De când am venit aici, eu nu mai lucrez, iar soțul meu e grafic designer. Eu am 47 de ani, iar soțul meu 60.
Cu un ușor simț civic și mai mult timp liber decât ceilalți conaționali vreau să vă descriu situația de aici, așa cum o văd și trăiesc eu.
Prima zi - Încredere în autorități, baruri pline
Am citit că avem și aici câteva cazuri de Coronavirus, dar situația este complet diferită de cea din România, unde deja sunt 48 de cazuri confirmate, nu știu dacă să îi spun încredere în autorități, inconștiență sau pur și simplu francezii sunt super pozitivi.
Viața aici decurge normal, lumea merge la magazin și cumpără exact ca înainte, nu sunt cozi la casele de marcat și nici cărucioarele pline, lumea merge la seri dansante, iar barurile sunt pline și oamenii încă practică sărutul pe ambii obraji între cunoscuți și cunoscuți ai cunoscuților.
”Ups, am uitat de cinele cu rotație la fiecare dintre noi”
Considerând că avem graniță cu Italia și știind ce dezastru a făcut virusul acolo, nimeni nu se îngrijorează, aici totul e calm și mai mult ne e teamă că dacă se vor impune niște reguli stricte, nu vom mai avea obișnuitele zile de concerte și târgurile de antichități (unde putem bea vin și mânca cârnați cu cartofi prăjiți și unde ne întâlnim cu cunoscuți și prieteni).
Noi trăim într-o zonă rurală și aceastea sunt activitățile obișnuite. Ups, am uitat de cinele cu rotație la fiecare dintre noi.
Eu până ieri am fost relaxată, dar am început să mă îngrijorez de situația din Italia și i-am propus soțului meu să mergem la magazin să facem niște provizii, dar el nici nu vrea să audă de așa ceva și mă asigură că totul e bine aici.
Dar eu mă gândesc: să fie vorba de încrederea în autorități? Sau un sistem de sănătate extraordinar de bine pus la punct… Orice e, la francezi funcționează.
P.S. Bineînțeles că băutul și mâncatul nu e singura preocupare la francezi, făceam un mic refresh joke despre viața trăită aici.
Sâmbătă, 14 martie. Ziua 3: Oamenii nu se mai pupă pe obraji, se rezumă la bonjour
Cu o pauză de o zi mă întorc să vă povestesc cum stau lucrurile aici în partea rurală a Franței. Aseara am mers la yoga și am fost surprinsă să văd că după numai 2 zile de la ultimul mail trimis, atitudinea s-a schimbat puțin. Cum spuneam, aseara nu ne-am mai grăbit să ne pupam așa cum facem în general, ci numai am dat un “bonjour” și, ca o înțelegere tacită, nimeni nu a încercat să se scuze pentru că toți eram de acord.
Sincer, și eu eram pregătită să mă rezum la "bonjour" încă de acasă și mi-am zis în gândul meu "Gata, începe și la noi panica!".
”Deja o acceptare a pericolului s-a instalat, dar nu și panica”
Astăzi am mers la cumpărături cu soțul meu pentru că l-am convins că trebuie să ne facem și noi provizii. După îngrijorarea de la yoga eram pregătită să văd cozi și ceva mai multă lume ca de obicei la market.
Eram pregătită cu șervețele să igienizez mânerul căruciorului și am observat că nu eram singura care făcea asta, o altă doamnă ștergea meticulos căruciorul înainte de a-l atinge.
Când am intrat în magazin, m-am mirat pentru că marketul era aproape fără lume, erau alimente pe rafturi pline, fructe, legume etc, dar nu erau oameni. Erau doar câțiva clienți cu carucioarele semipline, fără panică, fără nimic.
Ca și dumneavoastră sunt curioasă să văd cum va fi în zilele ce urmează. Sigur că deja o acceptare a pericolului s-a instalat, dar nu și panica.
Școlile s-au închis, precum și clubul de petanque ( joc tradițional francez), spre tristețea soțului meu. Sunt sigură că multe alte activități sociale și-au suspendat activitatea.
Luni, 16 martie Ziua 5 - ”Oamenii au fost șocati că barul din sat se închide și au realizat că lucrurile sunt serioase”
Situația s-a schimbat foarte mult.
Sâmbătă seara am primit vestea că începând de duminică barurile și restaurantele se închid pe termen nelimitat. Soțul meu era la bar în acel moment și ieșind la o țigară, a văzut și simțit panica.
În primul moment oamenii au fost șocati că barul din sat se închide și au realizat că lucrurile sunt serioase. Astăzi am fost lovită în plin de realitate.
Am mers să iau pulsul la marketul din orașul apropiat (și de ce nu, mai multe provizii dacă tot sunt acolo).
În market nu era multă lume, dar rafturile erau deja goale. De exemplu, pâinea lipsea cu desăvârșire, mâncarea de pisici și nisipul de litieră, conservele, făină, zahărul, obișnuita hârtie igienică, dar și carnea. Se pare că fructele și legumele nu erau preferate, deci erau încă pe raft.
Amintindu-mi că fiica mea vitregă are un prieten în New York care i-a spus că tot ce se mai găsește în magazinele de acolo este ciocolată, ceea ce m-a surprins a fost faptul că și aici, rafturile cu ciocolată erau neatinse.
”Pot să văd o mică transă egoistă în toți, inclusiv în mine probabil”
Încă ceva interesant este că obișnuitele magazine din jurul supermarketurilor erau toate închise, deci nu numai barurile și restaurantele, ci și frizerii ori alte magazine. A rămas deschis numai esențialul market și mă întreb dacă decizia de a închide toate celelalte magazine, frizerii etc a făcut ca oamenii să se panicheze și să aibă sentimentul că în curand și marketul se va închide.
Pe culoarele marketului, ritmul de mers este mai rapid și pot să văd o mică transă egoistă în toți, inclusiv în mine probabil.
Mai trebuie să specific că aici atmosfera normală este foarte plăcută, iar doamnele de la casă sunt extrem de amabile, și oamenii în general. Dar nu și azi. Am putut simți tensiunea și incertitudinea, iar totul părea ceva mai agresiv.
P.S. Ieri au început alegerile locale și guvernul a ales să nu le amâne, în ciuda celorlaltor decizii, iar durata alegerilor este de o săptămână (15 - 22 martie).
17 martie - Ziua 6: Începem să ne izolăm în case
Aseară târziu am primit un mesaj text de la Guvernul Francez cu informația că nu avem voie să mai ieșim din casa decât dacă e important.
Mă gândesc că avem timp să muncim în curte și în grădina acum. Toate casele vor fi curate, coșul de haine pentru călcat va fi gol în sfârșit, iar cinele romantice vor fi o normalitate.
Marți, 18 Martie - Ziua 7 - Ieșim din case doar cu autorizație
Astăzi aveam programare la veterinar pentru sterilizarea a trei pisici. Pentru ca să ieșim avem nevoie de o autorizație/declarație.
Am găsit declarația pe Facebook, am printat-o și am completat-o pentru că nu mai avem voie să ieșim fără aceasta explicație semnată: de unde venim, unde mergem și motivul.
Am sunat la clinica și un medic veterinar de gardă mi-a spus că e deschis, dar cu un program redus. Am luat foaia scrisă și pisicile și am plecat, străzile erau goale și vremea extraordinară, 19-20 de grade. Liniște totală.
Am ajuns, era deschis, dar a avut voie să intre doar unul dintre noi doi, iar discuția cu cei de la cabinet s-a purtat de la distanță.
Cu contactul cu alte persoane redus la minim, aproape izolați, continuăm să trăim ca și înainte, încercând să păstrăm o normalitate și ne ținem ocupați cu grădinarit, pictura, vin, filme online și video call-uri cu familia și prietenii. Cinele prin rotație cu care eram obișnuiți în zona asta nu mai sunt permise nici ele.
Dumnezeu să ne ajute pentru că nimeni nu știe ce va mai fi, suntem recunoscători că avem internet și oameni ca voi, ziariștii, care ne țin conectați.
Fiți tari dragii mei și țineți-vă ocupați cât puteți de mult!”
