Instanța a stabilit că marile companii nu pot fi trase la răspundere pentru că faptele au avut loc în afara Statelor Unite.

În luna februarie 2021, producătorii Nestlé, Mars, Hershey, Cargill, Olam, Barry Callebaut și Mondelez au fost numiți inculpați într-un proces intentat la Washington DC de International Rights Advocates (IRA), o asociație pentru drepturile omului,

Asociația reprezenta opt copii care acuzau că au fost forțați să muncească pe plantațiile de cacao din Coasta de Fildeș. Aceștia acuză corporațiile că au ajutat și au instigat la aservirea ilegală a mii de copii din fermele de cacao din lanțurile lor de aprovizionare.

Reclamanții, toți originari din Mali, care acum sunt adolescenți, au solicitat despăgubiri pentru munca forțată și pentru suferința emoțională suferită și compensații suplimentare pentru supraveghere neglijentă și îmbogățirea nedreaptă a celor șapte producători de ciocolată.

Conform Curții Supreme a Statelor Unite, deși companiile Nestle și Cargille au furnizat „resurse tehnice și financiare” către fermele incriminate, nu au fost găsite dovezi care să demonstreze că „deciziile de business” adoptate în SUA au condus, în mod direct, la sclavie și muncă forțată în cazul minorilor.

REPORTAJ. Într-un sat la 80 km de București, un tânăr cu o boală psihică, înstrăinat de părinți și de societate, se zbate să supraviețuiască: „Ieri am mâncat un ou”
Recomandări
REPORTAJ. Într-un sat la 80 km de București, un tânăr cu o boală psihică, înstrăinat de părinți și de societate, se zbate să supraviețuiască: „Ieri am mâncat un ou”

Activiștii pentru drepturile omului, care se luptă de ani cu marii producători de ciocolată în această privință, s-au arătat șocați de decizie.

„Ele (companiile) au decis asupra bugetelor, asupra planurilor, asupra aspectelor și detaliilor de business – iar toate astea s-au făcut în SUA”, a declarat Terry Collingsworth, director executiv la International Rights Advocates, o organizație care luptă pentru respectarea drepturilor omului și care a intentat în acest sens mai multe procese marilor corporații și companii multinaționale.

În replică, reprezentanții Nestle USA au declarat că „nu s-au angajat niciodată în acțiuni de exploatare prin muncă a copiilor”.

Conform BBC, în jur de 70% din producția mondială de cacao provine din Africa de Vest. Plantațiile din Coasta de Fildeș produc aproximativ 45% din oferta globală de cacao, un ingredient de bază al ciocolatei.

Se estimează că 1,56 de milioane de copii lucrează în fermele de cacao din Coasta de Fildeș și Ghana, conform unui raport publicat în 2020 de Departamentul Muncii din SUA.

„E cel mai inteligent om din lume și n-a muncit o zi în viața lui”. Românul în fața căruia își scoate Ion Țiriac pălăria
GSP.RO
„E cel mai inteligent om din lume și n-a muncit o zi în viața lui”. Românul în fața căruia își scoate Ion Țiriac pălăria
Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Suma pe care a luat-o Vica Blochina pentru luna petrecută la Survivor! Românii muncesc mult şi bine pentru banii ăştia
Playtech.ro
Suma pe care a luat-o Vica Blochina pentru luna petrecută la Survivor! Românii muncesc mult şi bine pentru banii ăştia
Ce a pățit Ioana Tufaru când a întâlnit-o pe amanta tatălui ei, Dan Tufaru: 'Ea mi-a pus mâna pe obraz. Mi-a spus...'
Viva.ro
Ce a pățit Ioana Tufaru când a întâlnit-o pe amanta tatălui ei, Dan Tufaru: 'Ea mi-a pus mâna pe obraz. Mi-a spus...'
Au comandat una şi au primit alta. Poliţiştii reclamă că noile uniforme de 7.000 de lei se rup între picioare după 3 luni
Observatornews.ro
Au comandat una şi au primit alta. Poliţiştii reclamă că noile uniforme de 7.000 de lei se rup între picioare după 3 luni
Una dintre cele mai mari companii din România angajează sute de oameni. Salariul mediu este de aproape 10.000 de lei
Știrileprotv.ro
Una dintre cele mai mari companii din România angajează sute de oameni. Salariul mediu este de aproape 10.000 de lei
Patru zodii ajutate de Dumnezeu în februarie 2023. Bucurie, bani și belșug pentru ele
FANATIK.RO
Patru zodii ajutate de Dumnezeu în februarie 2023. Bucurie, bani și belșug pentru ele
Ce se întâmplă în camerele de la etaj la palatul lui Becali. Dragomir, şocat când a descoperit: ”Dacă mint cu ceva, să-mi faceţi ce vreţi”
Orangesport.ro
Ce se întâmplă în camerele de la etaj la palatul lui Becali. Dragomir, şocat când a descoperit: ”Dacă mint cu ceva, să-mi faceţi ce vreţi”
Horoscop 4 februarie 2024. Peștii ar fi bine să-și propună, chiar de dimineață, să rămână calmi, indiferent ce apare și i-ar putea provoca
HOROSCOP
Horoscop 4 februarie 2024. Peștii ar fi bine să-și propună, chiar de dimineață, să rămână calmi, indiferent ce apare și i-ar putea provoca
CHALLENGE: Cum poți descrie gustul Coca-Cola Zero Zahăr fără cuvinte?
PUBLICITATE
CHALLENGE: Cum poți descrie gustul Coca-Cola Zero Zahăr fără cuvinte?