Mulțimea s-a ridicat de pe scaune și unele dintre persoanele prezente la eveniment au aplaudat în momentul intrării Kamalei Harris pe scena amplasată pe peluza de sud de la Casa Albă.

Harris și-a început discursul cu un omagiu la adresa lui Joe Biden, care se află în izolare din cauza îmbolnăvirii de COVID-19.

Evocând moștenirea lui Biden ca președinte, Harris spune că a depășit-o pe cea a președinților care au îndeplinit două mandate.

Ea a enumerat totodată calitățile pe care le-a văzut la Biden în fiecare zi de când este vicepreședintă a SUA, și anume onestitatea, integritatea, angajamentul față de credință și familie, o inimă mare și dragostea față de țară.

Harris a adăugat că este „profund recunoscătoare pentru serviciul (lui Biden – n.r.) în slujba națiunii noastre”.

„Da, puteți să aplaudați”, s-a adresa ea mulțimii, după ce a încheiat elogiul la adresa lui Biden.

Știrea inițială

În timp ce Biden este încă absent din spaţiul public, fiind la reşedinţa sa din Delaware, unde se recuperează de COVID-19, vicepreşedinta Harris a salutat la Casa Albă echipele din campionatul NCAA din sezonul 2023-24 la Casa Albă. Evenimentul a avut loc începând cu ora locală 11.30 (18.30, ora României).

Duminică, reacţionând la decizia lui Biden de a se retrage din cursa pentru Casa Albă şi de a o nominaliza ca înlocuitor favorit, Harris a declarat că este onorată să aibă sprijinul preşedintelui, iar intenţia sa este să câştige această nominalizare.

O serie de figuri democrate semnificative care ar fi fost susceptibile să îi facă concurenţă lui Harris, inclusiv guvernatorii Gavin Newsom şi Gretchen Whitmer, au spus că nu vor candida. Senatorul Joe Manchin, care a lansat ideea că ar putea candida, a renunţat şi el.

Dintre cei 263 de congresmeni democraţi şi 23 de guvernatori democraţi, până în prezent peste 175 au susţinut-o pe Harris, iar mai multe state i-au promis deja lui Harris peste 500 de delegaţi atunci când partidul se va reuni pentru convenţia sa de la Chicago, de la mijlocul lunii august.

Anunţând că îşi va încheia campania duminică, Biden a declarat: „Vreau să-mi ofer întregul sprijin şi susţinerea pentru Kamala, pentru a fi candidatul partidului nostru în acest an. Democraţi, este timpul să ne unim şi să-l învingem pe Trump. Haideţi să facem asta”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (11)
Avatar comentarii

demostene1 23.07.2024, 01:06

pai ea nu e vicepresedintele trump? ca doar asa i s-a adresat biden, cel pe care ea il lauda asa tare si pe care l-ar fi sustinut daca nu se retragea. cum sa ai incredere in cineva care il sustinea pe biden cand el nu stia unde e? ce democratie apara ea?

Avatar comentarii

cataliin72 23.07.2024, 01:49

Au un talent americanii de a inveli in staniol frumos colorat orice stire sau produs doar pentru a mai pacali pe naivii din lume..USA a fost condusa de un *** cu probleme cognitive si ei il fac un mare erou...Cam asta e adevarul..

Avatar comentarii

cataliin72 23.07.2024, 01:51

E de necrezut cu cenzura practica de mercenarii care sunt la acest ziar...O rusine de ziar...

Vezi toate comentariile (11)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.