Katie Melua, una dintre cel mai bine vândute artiste britanice: „Nu vreau să folosesc procesul de compunere de melodii doar ca terapie, ci și pentru a ridica oamenii de la pământ” 

A fost de două ori în România

Libertatea a vorbit cu Katie Melua (41 de ani) despre cum a reușit să își gestioneze faima într-un ritm foarte alert, despre emoțiile ce o inspiră, despre cum a intrat în Cartea Recordurilor, dar și despre amintirile sale legate de România, unde a fost de două ori. În decembrie 2023, Katie Melua a concertat la Timișoara în fața a peste 15.000 de fani. Iar în septembrie 2025 și-a spus povestea la conferința Mastering the Music Business de la București. 

Născută la Kutaisi, în Georgia, în 1984 Katie Melua s-a mutat cu familia în Marea Britanie când avea 9 ani. Absolventă a cunoscutei Brit School of Performing Arts, Katie se bucură de numeroase aprecieri pentru vocea sa distinctivă și pentru capacitatea de a transmite emoții profunde prin muzica sa. 

Și-a făcut debutul muzical în 2003. Iar primul său album, intitulat Call Off the Search, a ajuns în fruntea topurilor din Marea Britanie, fiind vândut în peste 1,8 milioane exemplare în primele cinci luni de la lansare. 

În doar 3 ani, Katie Melua a ajuns artista cel mai bine vândută din Marea Britanie și Europa. În cei 22 de ani de carieră de până acum, Katie Melua a cucerit milioane de fani cu vocea sa atât de specială și cu melodiile memorabile, de la The Closest Thing to Crazy și Nine Million Bicycles până la I Will Be There sau 14 Windows. 

„Hygge” este un concept danez ce descrie o stare de bine, confort, căldură și mulțumire, concentrată pe bucuria momentelor simple ale vieții. La Katie Melua, simți această stare „hygge” atât când îi asculți cântecele, cât și atunci când și este interlocutor, așa cum a fost și în cazul interviului emoționant și foarte deschis acordat pentru Libertatea. 

„Am avut mereu o dorință imensă de a fi independentă”

Libertatea: Ai debutat muzical în 2003 și în trei ani ai devenit cea mai bine vândută artistă din Regatul Unit și din Europa. Cum a fost pentru tine să te confrunți cu faima la o asemenea viteză? 
Katie Melua: A fost extraordinar, de fapt, să lansez un album la vârsta de 19 ani și apoi să urc în topul britanic al albumelor și să rămân pe primul loc timp de șase săptămâni cu primul disc, Call of the Search. Desigur, pentru mine, aceste lucruri au însemnat o schimbare majoră în viața de zi cu zi, și dintr-o dată a apărut o cerere uriașă de concerte, apariții la televiziuni, și trebuie să spun că mi-a plăcut. Ca la început, totul era atât de nou.

E un sentiment minunat ca ființă umană când ești foarte solicitat. Îmi amintesc copilăria și viața mea în Georgia și îmi amintesc, de asemenea, că mă gândeam la viitor când eram în Georgia și îmi imaginam cum ar fi urmat să fie viața mea dacă am fi continuat să trăim acolo.

A fost foarte greu pentru mine pentru că Georgia trecea printr-o situație politică și economică foarte dificilă. Eram destul de speriată pentru viitor. Așa că, atunci când ne-am mutat în Marea Britanie, a însemnat foarte mult pentru mine. Și, chiar la o vârstă atât de fragedă, nouă ani, eram deja conștientă de posibilitatea de a mă gândi cum va fi viața mea când voi fi adolescentă, când voi avea 20 de ani.

Și nu știu cum, dar din anumite motive, am avut întotdeauna o dorință imensă de a fi independentă, de a avea propria mea slujbă. Și, bineînțeles, cel mai mare vis a fost – și știu că poate suna naiv – să reușesc în industria muzicală, să fiu un artist, ceea ce în Georgia ar fi fost cu adevărat complet imposibil. Așa că faptul că am trăit în Marea Britanie, unde există o industrie muzicală atât de consacrată, mi-a dat scânteia și speranța că ar putea fi posibil.

-La începuturile tale în Marea Britanie, ai fost derutată de ambivalența englezilor cu privire la munca grea și succes. Cum vezi acum această ambivalență? 
-Este o întrebare foarte interesantă. Ei bine, ceea ce a fost interesant este că în Marea Britanie și, în general, în cultura engleză, în locurile în care am avut prieteni, am locuit și am studiat, nu este un lucru tocmai frumos să îți arăți ambiția, să o exteriorizezi. Asta în timp ce în cultura mea natală din Georgia, și probabil că aș compara cultura georgiană cu un fel de cultură americană, unde să reușești, să ai ambiții, este foarte apreciat și este un lucru pozitiv.

Totuși, respect cu adevărat abordarea englezilor, pentru că abordarea lor este mai mult despre lucrurile la care trebuie să renunți pentru a reuși și că ar putea să îi afecteze pe cei din jur dacă mergi după visele tale mari într-un mod nemilos. Așadar, există o mulțime de nuanțe. Adică, chestia cool la cultura britanică este că apreciază cu adevărat subtilitatea și nuanțele.

Muzica, o operă de artă magică

-După ce ai crescut într-o Georgie instabilă din punct de vedere politic, plănuiai inițial să ajungi fie istoric, fie politician. Regreți că nu ai devenit istoric sau politician? 
-Categoric nu. Sunt încântată de faptul că am ales o carieră de muzică. Ei bine, nu am nimic împotriva istoricilor și politicienilor, dar pot să fac muzică și chiar cred că muzica este cea mai puternică și cea mai frumoasă artă și, știi, este atât de viscerală. Chiar îți intră în oase și în inimă și este cea mai magică operă de artă, după umila mea părere, în care poți opera. Așa că da, nu am niciun regret. 

-Cât de mult a contat pentru tine faptul că ți s-a permis să te maturizezi treptat, în ciuda faptului că erai în lumina reflectoarelor? 
-Sunt foarte recunoscătoare pentru felul în care au decurs lucrurile. Am experimentat cu siguranță în primii câțiva ani, când ritmul și viteza lucrurilor a fost foarte non-stop.

Și oricât de mult mi-a plăcut și m-am simțit recunoscătoare pentru tot, a devenit cu siguranță un pic prea mult. Așa că a trebuit să învăț pe calea cea grea. Știi, am avut o criză de sănătate mintală destul de dură și asta m-a cam împiedicat să fac totul. Așa că a trebuit să iau o pauză. Iar această pauză a fost de fapt pozitivă. Acum sunt foarte recunoscătoare pentru că mi-am dat seama că este posibil să lucrezi, știi tu, să faci ceva grozav fără să fii mereu în ritmul industriei.

Și este dificil pentru că există atât de multe prietenii care se împletesc între oamenii cu care lucrez, nu doar echipele cu care am lucrat, de la management la casa de discuri, ci și asistenții, care devin a doua familie. Așa că unul dintre cele mai dificile lucruri este să-ți dai seama că arta nu este încă gata. Eu nu mă simt încă pregătită. Trebuie să trăiesc experiențe liniștite în viață, să realizez cum e în lumea reală. Și abia atunci pot face arta ce trebuie făcută.

Dar, desigur, asta nu este bine pentru echipa cu care lucrezi, care se bazează pe tine pentru a fi plătită în fiecare lună. Și cred că asta poate fi un adevărat blocaj pentru mulți artiști și echipe de artiști din industria muzicală. Dar modul în care cred că am reușit să facem asta, iar eu am fost destul de norocoasă să îmi pot întemeia propria familie – acum sunt mama unui copil de trei ani – este, de fapt, să scăpăm de această presiune.

Am o echipă foarte înțelegătoare și genială, care își dă seama că cel mai important lucru este să obținem acte creative foarte bune. 

-Ai spus la un moment dat: „Nu-mi mai este frică să descriu viața cu sinceritate”. Cum te simți acum, când nu-ți mai este frică să descrii viața cu sinceritate? 
-E minunat. Atunci când am intrat în branșă, era cu siguranță o afacere în care, știi, trebuie să zâmbești, trebuie să vinzi albumul și să fii pozitiv. Dar e ciudat, realizezi că asta nu e omenesc.

Cu toții avem zile fenomenale și zile mai puțin grozave, știi tu, avem zile foarte triste. Și asta e complet normal. Și de fapt, tot ce ne arată viața, de la cele mai întunecate la cele mai înalte, este acolo pentru a fi pus în formă artistică. Așa că nu cred, nu înțeleg de ce, mi se pare ciudat că mi-a fost frică de asta. Mi-a fost teamă să fiu sinceră și să vorbesc despre toate lucrurile cele mai provocatoare din viața mea, în munca mea. Așa că e bine acum.

-Ai fost crescută într-o cultură georgiană. Cât de mult ți-a influențat asta modul de a vedea viața și muzica? 
-M-a influențat foarte mult. Georgia nu este o țară mare. Avem o populație de aproximativ trei milioane și jumătate de locuitori. Georgia se află de cealaltă parte a Mării Negre, înconjurată de munții caucazieni. Și ceea ce este nebunesc la noi este că suntem atât de patrioți. Cred că poți fi când ești o țară mică și adesea Georgia a fost invadată de puteri mai mari, de la un Imperiu Bizantin la URSS. Și, ca una dintre consecințe, cred că Georgia a devenit foarte bună la a fi o gazdă foarte bună și în a își prețui oaspeții. Cred că, chiar și atunci când au existat toate aceste invazii, ei au făcut din găzduire o formă de artă. Cred că poate chiar și modul în care se leagă de ultima întrebare pe care mi-ai pus-o, legat de frica de a arăta adevărul.

Atunci când găzduiești sau când prezinți ceva în exterior, vrei să arăți cea mai bună față a ta. Poate că această cultură m-a influențat într-un mod nu tocmai pozitiv, pentru că întotdeauna există dorința de a fi perfect. Și de fapt, știm că în artă, perfecționismul nu este neapărat cel mai bun obiectiv.

„Cred că e bine să fii vulnerabil cu muzica ta”

-Cât de delicat și emoționant este pentru tine să transpui sentimentul de îndrăgostire în cântecele tale? 
-Cred că e bine să fii vulnerabil cu muzica ta. Dar, de asemenea, mi se pare foarte plăcut. E și o muncă foarte grea. Dar este, de asemenea, amuzant să poți avea un mesaj într-un cântec sau să găsești un fel de semnificație într-un cântec. Acum, când vine vorba de a mă îndrăgosti sau de a mă despărți de o iubire, uneori am descoperit că procesul de a scrie un cântec mă ajută să mă vindec.

Deci, dacă e vorba de o inimă frântă, cântecul mă ajută să trec peste ea, pentru că o procesez și încerc să înțeleg părțile din mine pe care poate nu le-am văzut înainte. Așadar, cred că a fi creativ și a trăi acest mod de viață te ajută să faci față vieții. 

-Cum ai descrie relația ta cu scena? 
-Oh, am avut o mulțime de relații cu scena, știi, am o mulțime de sentimente diferite despre ea, dar predominant o iubesc. E ca și cum m-aș gândi la ea ca la parașutism, am fost foarte pasionată de adrenalină când eram adolescentă. 

Simt atât de multă camaraderie cu echipa mea. Iar muzicienii mei pot cânta la pian sau la chitară atât de frumos. Și îmi dau multă încredere. Și mă gândesc: ”Bine, cred că ăsta e rolul meu. Așa că măcar pot să mă duc și să fac asta. Pot să mă duc și să sar din avion, metaforic vorbind”. Și, știi, chiar mă distrez din asta. Poate fi foarte înfricoșător, dar îmi place. Este un sentiment foarte minunat și care creează dependență. 

-Ce sentiment te inspiră cel mai mult în procesul creativ: fericirea sau tristețea? 
Cred că melodiile pot, într-un fel, să capteze toate aromele emoționale care există. Am avut cântece care au fost triste. Și, așa cum am menționat, m-au ajutat să fac față tristeții și să o procesez.

Iar apoi cântece care celebrează viața și frumusețea și măreția ei. Și mă simt atât de bine, pentru că acele cântece sunt mult mai ușor de cântat. Așa că iubesc ambele sentimente. Și sunt mai atentă la faptul că nu vreau să folosesc procesul de compunere a melodiilor doar ca terapie, ci vreau să îl folosesc pentru a ridica oamenii de la pământ. Pentru asta, ai nevoie, probabil, mai mult de cântece vesele.

Dar nu trebuie să fie ceva bidimensional. Cred că poți avea un cântec vesel cu versuri mai introspective și mai multe straturi, mai degrabă decât doar veselie alb-negru.

-În afară de Tbilisi, în ce alt oraș sau orașe te simți foarte vie? 
-Iubesc Londra. Evident, aici locuiesc, e casa mea. Londra e grozavă. Îmi place și Parisul. Am petrecut un timp minunat în Timișoara acum doi ani. Ca să fiu sinceră, unul dintre lucrurile minunate ale acestei slujbe este că ai ocazia să călătorești mult și poți vizita tot felul de locuri frumoase precum Timișoara este o bucurie absolută.

-Acum aproape două decenii, în octombrie 2006, ai intrat în Cartea Recordurilor Guinness pentru că ai susținut concertul subacvatic la cea mai mare adâncime. Ce a fost mai greu pentru tine să cânți sau să treci testele medicale extinse și antrenamentul de supraviețuire? 
-(Râde) Cu siguranță să trec testele medicale. A fost o nebunie. A trebuit să fim coborâți într-o piscină într-un fel de elicopter, ca un elicopter motorizat ce apoi a fost dat peste cap. Apoi a trebuit să spargem geamul de la fereastră și să scăpăm prin geam. A fost o nebunie. Dar am făcut-o.

„M-a frapat că românii sunt foarte perfecționiști”

-Ai venit de mai multe ori în România. Care erau gândurile tale despre România înainte de a veni aici pentru prima dată șii care sunt gândurile tale acum? 
– M-am simțit minunat la conferința Mastering the Music Business de la București. A fost, probabil, una dintre cele mai dinamice conferințe muzicale la care am participat vreodată, condusă de tineri. Am fost uimită de România, e atât de dinamică și minunată.  Și poți simți cu adevărat că economia este în creștere și există un optimism real în aer. 

-Dacă ar fi să asociezi România cu unul dintre versurile cântecelor tale uimitoare, care ar fi acel vers? 
-Oh, îmi place întrebarea asta. Poate că aș alege Joy. Și motivul pentru care aș alege Joy este că acest cântec vorbește despre căutarea a ceva și despre găsirea unei modalități de a păstra speranța vie.

Și cum universul te face uneori să simți că nu este de partea ta. Dar, de fapt, în cele din urmă, am descoperit întotdeauna că primești sprijin și ajutor din partea universului și că viața îți oferă raze de soare. 

Și motivul pentru care mă gândesc la România este că ceea ce m-a frapat la români și la oamenii lor este că le place munca grea și să străduiesc mereu pentru a obține ceva. Și sunt foarte perfecționiști, cam la fel ca și cultura georgiană.

Aș alege Joy pentru că refrenul spune: „Și apoi îmi arăți bunătate/Și apoi îmi arăți zâmbet/ Și apoi îmi arăți bucurie, din senin bucurie”. Acesta este mesajul final pozitiv. 

Foto: Sandra Borchers

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE

Reportajele și anchetele sunt mari consumatoare de timp și resurse. Din acest motiv, te invităm să susții munca jurnaliștilor printr-o donație. Aici găsești mai multe opțiuni prin care poți contribui la dezvoltarea altor materiale similare: libertatea.ro/sustine. Îți suntem recunoscători că ne citești și că ești alături de noi.