Klaus Iohannis, președintele României, a declarat, vineri, că, în prezent, în România nu este cazul să fie impuse noi restricții, din cauza, variantei Delta, dar a transmis că pentru a stopa pandemia vaccinarea rămâne singura soluție.
Șeful statului a făcut declarațiile, vineri, la Sofia, unde participă la cel de-al şaselea Summit al Iniţiativei celor Trei Mări (I3M), alături de omologii din Bulgaria, Polonia și Letonia.
Întrebat dacă se impun în prezent noi restricții în România din cauza, variantei Delta, președintele a răspuns:
„Sincer nu cred că măsurile restrictive trebuie impuse acum, dar vaccinarea, da. Am trecut printr-un an și jumătate de pandemie și am repetat acest lucru de multe ori și o să repet: ieșirea din pandemie și prevenirea revenirii pandemiei stă în vaccinare. La noi vaccinarea este posibilă fără programare, deci eu recomand în continuare fiecărui român să se vaccineze dacă nu vrea să ajungă la spital. Atât de simplu e”, a spus Klaus Iohannis, vineri, într-o declarație de presă.
În România au fost confirmate, până miercuri, 57 de cazuri de infecție cu tulpina Delta, în 9 județe din țară, cele mai multe fiind înregistrate în Ilfov, Argeș și municipiul București.